În preajma Zilei Naționale a României, unii oficiali unguri și-au manifestat, din nou, obrăznicia și hotărârea de a boicota festivitățile dedicate acestei zile sărbătorești a românilor, Unirea de la 1 Decembrie 1918, dovadă că ei, ungurii, din 1920 încoace, de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, nu pot trece peste astfel de momente. Replicile au fost cele care au fost: unele prompte, dure chiar. Altele – în dorul lelii. Altele – deloc! Din păcate. Fostul președinte Traian Băsescu consideră că „ungurii au complexe față de români, de aceea politicienii de la Budapesta tot bagă bățul prin gard”. Nu poate fi trecută cu vederea nici poziția lui Liviu Dragnea, președintele PSD, care declară că „orice punere sub semnul întrebării a statalității României trebuie să fie taxată foarte repede”, criticând lipsa de reacție a oficialilor români față de declarațiile recente ale unor oficiali unguri, mai ales din partea premierului. Dacian Cioloș. „Am văzut – spune Liviu Dragnea – reacția oficialilor unguri. Din păcate, nu am văzut reacția oficialilor români, și mă refer la autoritățile statului. Eu nu spun să luăm bâtele și să plecăm de la Arcul de Triumf spre Ungaria (…) Dar lipsa unei reacții ferme, civilizată, dar fermă, nu este bună, nu este corectă. Sunt dezamăgit!”.
