Pentru omul obișnuit domeniul nanotehnologiei este puțin accesibil, datorită faptului că aici e vorba de structuri ce se regăsesc la nivel atomic și molecular, adică lumea dimensiunilor mai mici de un miliard de ori decât un metru. Astfel, un nanometru (1nm = 10-9 m).
Conceptul primar de nanotehnologie a fost introdus în anul 1974 de către Norio Taniguchi, fost profesor de la Tokyo Science University.
Nanotehnologia a fost inițial introdusă pentru a furniza o țintă concretă a acurateței în procesele de fabricație care implică finisări de ultra- precizie a suprafețelor: tăieri ultrafine, diverse tipuri de prelucrare (procesare) cu fascicule de fotoni, electroni sau ioni, evaporarea în strat subțire, corodări superficiale ultrafine etc.
În accepțiunea profesorului dr. ing. Mark Hersham de la Universitatea americană Northwestern, „Nanotehnologia este un domeniu profund interdisciplinar, ce include elemente de fizică, de chimie, biologie, multe elemente de inginerie și medicină".
Același autor ne pune în gardă asupra faptului că: „Dacă vrei să performezi în acest domeniu al nanotehnologiei îți trebuie neapărat un nivel înalt de educație".
Fără pretenții exhaustive, menționăm câteva din aplicațiile nanotehnologiei. Toate computerele și smartphonurile pe care le folosim au componente de ordinul nanometrilor.
Există abordări mai noi ale nanotehnologiei în domeniul energiei precum: fotovoltaicele sau celulele solare, de asemenea, bateriile, nanotuburile de carbon cu pereți dubli etc.
Subliniem și eforturile care se fac în domeniul purificării apei ca să nu mai vorbim de cercetările din domeniul medicinei, care includ administrarea de medicamente, noi forme de diagnosticare sau detectarea incipientă a bolilor și regenerarea țesuturilor. Așadar, implicațiile sunt cu adevărat extinse.
Dar, ce este nanoarta? În concepția lui Orfescu, nanoarta înseamnă sculptură la scară moleculară și atomică. La asemenea sculpturi se folosesc, în loc de ciocan și daltă, fluxul de electroni sau ioni și diferite unelte pentru a modela materia la această scară.
Aceste imagini se pot vizualiza doar la microscopul electronic, deoarece microscopul normal nu-ți dă profunzimea necesară imaginii, apoi sunt captate în computer și eventual pictate digital. Apoi, imaginile sunt transferate pe pânză sau pe hârtie de artă specială. Cristian Orfescu „sculptează" atomi.
Același autor face distincție între nanoartă și fotografie. La nanoartă vorbim de niște imagini care nu au nicio legătură cu fotografia. El precizează faptul că fotonii (particule elementare de lumină) folosiți în fotografie sunt prea mari (aproximativ 500 de nanometri) pentru a vedea nanoparticulele. De aceea, electronii principali formează imaginea din microscopul electronic, aceștia fiind ca dimensiune de ordinul nanometrilor.
În 2004, Cristian Orfescu pune bazele „Nano Art 21", cu scopul de a promova nanoarta ca o reflexie a mișcării tehnologice.
„Nano Art 21" urmărește să crească gradul de conștientizare a publicului cu privire la nanotehnologie și la impactul acesteia în viețile noastre.
Clubul înființat de cercetătorul român în SUA a organizat anul acesta a șaptea ediție a Competiției Internaționale de Nanoartă, prima a fost în Finlanda, a doua, în Germania, iar ultimele două, în România (Iași - 2014; Cluj-Napoca - 2016).
În concluzie „Trăim într-o societate tehnologică, o nouă perioadă de Renaștere, și nu există niciun motiv pentru care arta ar trebui să stea deoparte de tehnologie. Nanoarta este expresia Noi Revoluții Tehnologice și reflectă tranziția de la Știință la Artă prin folosirea tehnologiei", este de părere Cristian Orfescu.
