Festival de obiceiuri și tradiții de iarnă

Distribuie pe:

Ieri, 13 decembrie, la Căminul Cultural din Nazna, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului de tradiții și obiceiuri de iarnă ,,Noi umblăm și colindăm". Evenimentul este inclus în proiectul educațional județean ,,Mândru că sunt român", desfășurat sub egida Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Primăriei Sâncraiu de Mureș, Școlii Gimnaziale Sâncraiu de Mureș, Grădiniței cu Program Normal Nazna, Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 Târgu-Mureș, Structura Grădinița cu Program Prelungit ,,Arlecchino" Târgu-Mureș.

,,Bine ați venit la Nazna!" a urat, în deschiderea manifestării, dl primar SÂNGEORZAN Remus.

După alocuțiuni, cei peste 60 de copii de la grădinițele participante în proiectul educațional județean ,,Mândru că sunt român" au oferit spectatorilor un program artistic cu obiceiuri și datini specifice Sfintelor Sărbători.

,,În cadrul aceluiași proiect a fost organizată și activitatea «Glorie armatei române», desfășurată la Unitatea militară 01010 din Târgu-Mureș. Va urma, în luna mai, un concurs pe teme folclorice, patriotice", aflăm de la prof. înv. preprimar COZMA Victoria, coordonator proiect Grădinița cu Program Prelungit ,,Arlecchino", Târgu-Mureș.

Lasă un comentariu