România - Croația 31-26. Victorie fără emoții și calificare lejeră în grupele principale

Distribuie pe:

Naționala de handbal feminin a României s-a calificat, vineri, la Helsingborg, în grupa principală II a Campionatului European din Suedia, după ce a învins reprezentativa Croației, cu scorul de 31-26 (15-13), în ultima partidă din grupa D preliminară. Cristina Neagu a fost, vineri seară, nu doar căpitanul care și-a asumat rolul sută la sută, principala marcatoare și MVP-ul partidei, ci motorul întregului angrenaj, pasele sale decisive punând în valoare toate coechipierele și acordând încredere maximă jocului României. Grupa principală I este formată din echipele Suedia, Serbia, Germania, Franța, Olanda și Spania. Din grupa principală II mai fac parte Norvegia, Rusia, Danemarca, Cehia și Ungaria. Primele două clasate din fiecare grupă principală se vor califica în seminfinalele competiției, iar ocupantele locurilor 3 vor disputa partida pentru poziția a cincea în ierarhia finală a turneului. Echipa României participă pentru a 11-a oară la un turneu final de Campionat European, din 12 ediții care au avut loc, începând cu 1994, singura dată când nu a fost prezentă fiind în 2006. Tricolorele au obținut în acești ani o singură medalie, bronzul, în 2010, cu Radu Voina pe banca tehnică, celelalte clasări fiind următoarele: 1994 (locul 10), 1996 (5), 1998 (11), 2000 (4), 2002 (7), 2004 (7), 2008 (5), 2012 (10) și 2014 (9).

Lasă un comentariu