PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

„Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român…"

AUREL ROMILĂ, doctor în medicină, profesor și inițiator al secției de Resocializare

din cadrul Spitalului „Al. Obregia" din București, autorul unei „Psihiatrii" ce a devenit manual de referință printre cunoscători.

O somitate a medicinei, ale cărei cercetări au făcut istorie, o minte curioasă și neobosită în căutări, care a extras din psihiatrie o filosofie de viață.

Orice ar fi, chiar dacă ar face zece Alzheimere, voi prețui întotdeauna omul ca pe un copil

al lui Dumnezeu.

- Domnule doctor, ați putea da o definiție sufletului?

- Sufletul e o noțiune populară. Psihiatria nu pune semnul egal între suflet și psihic. Psihiatriei îi convine noțiunea de psihic, sufletul e doar partea afectivă, cea mai profundă, care e legată de inconștient. Omul e un ego cu două laturi, ceea ce se vede (corpul) și ceea ce nu se vede (spiritul). Trupul și spiritul sunt un sine. Suntem deci un ego susținut de un sine. Am fost întrebat la o conferință „Bine, dar ce este ego-ul?" Răspunsul e același ca în cazul întrebării „Ce este Dumnezeu ?" Ego-ul este ceea ce ne conduce, dar nu se vede.

„Populația României se împarte, în mare măsură, între opresori (psihopați) și oprimați (depresivi)".

- În ultimele decenii, numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creștere peste tot în lume, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300.000 de bolnavi. Cine e de vină că am devenit atât de dezechilibrați psihic?

- Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puțini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității, pentru psihopați, care au ocupat toate posturile-cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, că populația se împarte în mare măsură între opresori (psihopați) și oprimați (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaște? Cea mai gravă consecință a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecția umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice și intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanța între ceea ce am putea deveni și ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează niște incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnați la ratare de niște psihopați. Și asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câți oameni de valoare nu au fost eliminați din societate de niște nimicuri, de niște anonimi? Dacă vii și le vorbești oamenilor de normalitate, bun-simț, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broșuri. Performanța se măsoară azi doar în putere, bani și sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român.

- Am vorbit de boală, dar nici granițele normalității nu mai par azi chiar atât de fixe. Ce înseamnă, de fapt, normalitatea?

- Ce mai înseamnă azi normalitatea, când totul e permis, totul e normal, anormal e să arăți tu cu degetul? Ați văzut Eurovisionul și femeia cu barbă? Ați văzut cum a fremătat lumea de aplauze? E normal? Nu. Normalitatea e o stare de echilibru și armonie între cunoaștere, afectivitate, inteligență și voință. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde și apare boala sau suferința. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiți, o societate care și-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr și dreptate. Și mai ales de non-nocivitate. În medicina romană, primul îndemn era non nocere, să nu faci rău!

„Despre Dumnezeu e mai bine să taci!"

- Credința în Dumnezeu e și ea parte din ecuația normalității?

- E fundamental să pleci de la premisa existenței unei alte realități transcendente. Însă trăim într-o lume de tâmpiți, în care dacă rostești numele lui Dumnezeu, se ridică toți împotriva ta. Mai ales în mediul psihiatric, lumea e plină de prejudecăți. Cum adică divinitate? Istoria umanității a depășit faza mitică. Acum e supremația omului! Dar credința e o forță extraordinară, care te înalță. Ce l-a ținut pe Brâncoveanu să nu cedeze, dacă nu credința? Dar nu mă puneți să vorbesc despre asta. Lucrurile mari nu trebuie rostite toată ziua, bună ziua, că-și pierd înțelesul. La fel cum nu spui toată ziua „bună ziua", „te iubesc!", că se banalizează, și despre Dumnezeu e mai bine să taci.

- Totuși, e de folos rugăciunea în bolile psihice? Sunt mai receptivi la tratament pacienții credincioși?

- S-a dovedit deja în urma unor experiențe și teze făcute la Voila și la Pitești, ca să vorbim numai de țara noastră, că mersul la liturghie, spunerea unor rugăciuni în momentele de criză, îi liniștește enorm de mult pe pacienți, îi face mai cooperanți, iar tratamentul medicamentos dă rezultate mai bune. Credința e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienții mei necredincioși, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi și Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi și există, câștigi totul!

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

 

Lasă un comentariu