Adio, dar mă-ntorc la tine! - Nevroze hibernale

Motto: „Că-n orice om din lume un dușman mi se naște,

C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște,

Căci chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o,

Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o"

(Mihai Eminescu, „Rugăciunea unui dac", 1 sept.1879)

Epuizată de prea multă trudă, la sfârșit de an, dornică de sărbători aromizante, reflectorizante și… desigur expectorante post festum, din cauza surplusului digestiv (tradiția, de!), și, mai cu seamă, centrifugată de tradiționala „vacanță" neuronală indusă electoral, o masivă și mițoasă dulamă socială (ca să nu spun pătură, fiindcă nu doar substantivul s-a tot subțiat sub generoasa acoladă a… transparenței) și-a manifestat plenar nostalgia, aruncând la coș două decenii de postdecembristă libertate (libertinaj?) și expirată democrație.

Bune-rele, ele, deceniile, din ce în ce mai eflorescent orientate spre civilizația și sălbaticul capitalism occidental, „avansând înainte" târâș-grăpiș, ca-n tramvaiele socialismului multilateral dezvoltat, au produs și ele cum, cât și ce au putut, în țara noastră dragă, bântuită de analfabetismul victorios generalizat, măi dragă!, excepție făcând, cum avea să prezică demonizatul „oracol din Dămăroaia" - Silviu Brucan (preluând teoria - corectă și verificată ciclic, în toate mediile sociale și pe toate meridianele globului - a celebrului său înaintaș, V.I. Lenin) cum că „revoluția conștiințelor este cel mai greu de înfăptuit."

Ea, adică dânsa, revoluția conștiințelor, nu s-a lăsat nicidecum implementată în sânul maselor largi, în cei peste douăzeci de ani postrevoluționari, în pofida multiplelor reforme ale învățământului, de pildă, mai contraditorii și mai dezolante decât zburătoarele vești din rapsodiile lui Topârceanu (cine o mai fi și ăsta, și în ce echipă joacă?).

Depășind cu autoritate predicțiile unor celebre clarvăzătoare, precum Mama Omida ori Baba Vanga, Silviu Brucan ne atenționase, foarte serios, în urmă cu aproape două decenii, că noi, românii (evident, doar noi - dumnealui, unchiul ex-europarlamentarului Adrian Severin, co-autor al monstruosului Tratat cu Ucraina, fiind alogen), suntem… „stupid people". Vă amintiți???? Câh! Oare de ce s-o fi exprimat așa?

În fine, „despre morți numai de bine", vii - cu vii și viile (puneți accentul unde doriți, fiindcă eu sunt prea dezamăgită ca să mă mai împiedic de îmbucurătoare fleacuri).

Să mă explic! Nu sunt fanul nimănui, am relații bazate pe stimă, respect și chiar prietenie cu persoane de pe întreg eșichierul politic. Am fost și voi rămâne independentă, și ca persoană… fizică, și ca jurnalist. Deci, n-am intenția nici să flatez, nici să înjur pe cineva. Deocamdată! Atâta vreme cât câștigătorul alegerilor își respectă promisiunile din campania electorală, chiar nu mă interesează cine este el - adică dânsul, ce-i spune popa să facă, în biserica lui, și cum îl cheamă. Să respecte Constituția și să-și facă treaba!

Mă deranjează, însă, absenteismul masiv în fața urnelor, fals, cu rea-credință chiar „motivat" de unii, cum că prezența ilustrelor dumnealor făpturi la vot ar fi validat sistemul corupt, compromis, trădător etc.. Filosofie de birt, de doi bani, pentru impresionat blonde și slabi de cap fără cojones.

Nu, dragilor, prezența la vot motivează tocmai dreptul cetățeanului de a participa la treburile țării, inclusiv dreptul lui de a refuza un candidat ajuns pe liste tot din cauza lipsei de reacție a celor care, astfel, i-au facilitat accesul acolo…

Dacă aș avea pârghiile necesare, aș propune o lege prin care prezența la urne să devină obligație cetățenească, și nu drept! Și aș interzice dreptul la protest al celor care nu pot face dovada că și-au îndeplinit această obligație. Așa sunt eu, rea. Norocul unora că nu intru în politică!

Desigur, faptul este consumat. Cineva își exprima regretul că niciun partid naționalist nu a făcut pragul necesar intrării în Parlament. Nici nu-l va face atâta vreme cât patrioții noștri vor trage fiecare la altă căruță. Dacă s-ar fi unit, ar fi putut bate USR-ul, de pildă! Să sperăm că data viitoare vor veni cu lecția învățată!

Dar, până la urmă… „Mult zgomot pentru nimic!" - ar zice marele Will. În ciuda aparențelor, nimeni n-a câștigat, nimic! De fapt, toți am pierdut. Am întors ceasul în 1990!

Urmările nu vor întârzia să apară, iar situația e mult mai gravă decât și-ar putea imagina inclusiv… românii care se consideră victorioși.

Europa de Est continuă să se „înroșească", trecând Prutul și dinspre Basarabia încoace (după validarea lui Igor Dodon ca președinte, unirea celor două țări devenind imposibilă), până la (inclusiv, ulterior) Ardealul și Partium-ul dorite de Ungaria revanșardă, prietena lui Putin. Nici frații bulgari nu prea ne iubesc, conducerea lor sprijinindu-se tot de Tătucul polisportiv!

Se rotunjește, așadar, visul Țarului sex-symbol - care își face cărțile al naibii de bine, prea puțin sinchisindu-se de „Potopul" post festum al grandilocvenței sale colonialiste.

Cum observam cu câteva luni în urmă, „Noua Ordine Mondială" e în derivă, alte capete de afiș se profilează pe stindardul pokemonian: Putin, Orban, Erdogan. Nu e deloc încântător, nici încurajator. Nici SUA nu par în cea mai bună formă, iar China… se distrează, zdrobind templele tibetane, se ceartă cu japonezii (de când lumea!) și, din nou, cu americanii …! Bine că e departe, măcar pe hartă, fiindcă negocierile îi sunt din ce în ce mai… interesante!

Întreg mapamondul e un semn de întrebare: „Unde-i bomba? Uite-o! Nu e?" Nu e… doar acolo, și destule degete, din alte, din ce în ce mai multe, încăperi, așteaptă cu nebună ardoare atingerea butonului. Doamne ferește!

Deci, unde ne aflăm noi, acum, în universul acesta îmbălat de spaime, moarte și miazme otrăvitoare?

Unora le place roșul, asta e, fiecare cu gustul lui. Și mie îmi place, dar în maci și trandafiri. Altora - în corride. Olé! Olé! S-a dus baba cu colacii, nu mai e!

Așadar, …„cum am fost, așa rămânem": în vacanță neuronală! Sau, în traducere liberă, „fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăția cerurilor". Doar că… vorba poetului George Coșbuc, „zeii sunt departe, sus,/ Dușmanii lângă noi!".

Adio, dar mă-ntorc la tine!?!

Doamne, ferește de mai rău!

Lasă un comentariu