Am mai așezat o cărămidă la temelia neputinței noastre

Cu câteva zile înainte de data alegerilor parlamentare, întâlnind un amic cunoscut pentru convingerile de dreapta și mare băsist la vremea lui, l-am întrebat cu cine va vota la 11 decembrie. Răspunsul a fost cât se poate de prompt, dar și surprinzător: „Cu partidul lui Dragnea. El este singurul care a promis oamenilor ceea ce simt ei că au nevoie: salarii și pensii mai mari, impozite cât mai puține, locuri de muncă în plus și, pe deasupra, cuvântul de onoare că nu va face alianță cu UDMR. Liberalii mei n-au nicio șansă, din moment ce, la toate aceste promisiuni, în loc să răspundă pozitiv în felul lor, îl iau pe nu în brațe, cum că nu se poate, că nu le permite bugetul și alte motivații de acest gen."

Așadar, lucrurile s-au limpezit oarecum chiar înainte de alegeri. Voturile, și fără pomenile din alți ani, acum interzise, au curs cu nemiluita spre visteria PSD, pentru că promisiunile, oricât de deșarte ar fi ele, prind mai bine speranței, căreia îi dau un impuls, decât atitudinea defetistă a celui care, pentru că se vrea cinstit, umblă cu sărăcia în brațe, închizând astfel orice perspectivă orizontului de așteptare al cetățeanului. Numai că, din păcate, năravul din fire n-are lecuire. Promisiunea este una și fapta e alta. Pentru că, nici n-a cântat cocoșul de trei ori, adică nici nu s-a uscat cerneala de pe voturile cetățenilor care au crezut în promisiunile electorale ale celor care le-au făcut sub cuvânt de onoare, căci autorii lor s-au și lepădat de o parte din ele, urmând ca și celelalte să fie amendate pe parcurs. Este vorba de revenirea asupra reducerii fiscalității și alianța cu UDMR. Și acum, pe vremea domnului Dragnea, ca și la alegerile din 2012, pe vremea lui Victor Ponta, istoria se repetă în legătură cu atitudinea față de UDMR. Dacă atunci fostul șef de partid s-a grăbit să facă invitația la guvernare acesteia când încă nici nu s-a terminat numărătoarea voturilor, acum, urmașul său, a făcut acest anunț, fără nicio remușcare, la câteva zile după alegeri, îndată ce lucrurile s-au mai limpezit pe scena politică. Spuneam că istoria se repetă la PSD nu pentru faptul că acesta ar fi fost nevoit să facă o asemenea alianță, la scorul de peste 45 la sută, ci din lipsa unei profunde gândiri asupra destinului și perspective acestei țări, amenințată din toate părțile, mai mult ca oricând în ultimii 50 de ani, atât din exterior, cât și din interior. Amenințări pe care acești politruci le ignoră cu desăvârșire, din moment ce în loc să-i pună la punct, pe cei de lângă ei, care uneltesc zi de zi și la bună vedere împotriva statului pe care ei au pretenția că îl conduc, îi investesc cu demnități pentru a-și putea face „treaba" mai bine. Aceasta, îndeosebi pe spinarea românului ardelean, obligat să suporte în propria lui țară și pe scară tot mai largă, opresiunea iredentistă. Opresiune, care, dacă până la venirea la putere, cu patru ani în urmă a PSD, era simțită mai puternic doar în județele Harghita și Covasna, acum ea s-au extins și la județele Mureș și Satu Mare, dar nu numai atât. Faptul se datorează alianței din vară, de la alegerile locale, când în „mărinimia sa", dar pe pielea românilor ardeleni, PSD a făcut pomeni de posturi importante cu nemiluita UDMR: de primari, viceprimari și îndeosebi de președinți și vicepreședinți de consilii județene, cum este cazul și la Târgu-Mureș, și Satu Mare, dar și în alte județe ale Transilvaniei. Dacă opresiunea maghiară la Târgu-Mureș este oarecum atenuată de prezența primarului român, la Satu Mare, județ de graniță, unde atât conducerea Primăriei cât și cea a Consiliului Județean sunt în mâinile maghiarilor, este de jale. Chiar săptămâna trecută am fost contactat de un sătmărean de prestigiu, care mi-a descris cu lux de amănunte situația total nefirească de acolo, comportamentul arogant și antiromânesc al oficialităților care au în mâini toate pârghiile de decizie.

În fața unor promisiuni tentante de mai bine, de genul creșterii la 1.450 de lei a salariului minim pe economie și a indexării pensiilor cu cinci procente, a sporirii locurilor de muncă și reducerea impozitelor, la care s-a mai adăugat o atitudine, corectă, de interes național, zicem noi, și care se află în asentimentul majorității românilor creștini (indiferent că sunt, ortodocși, greco-catolici, catolici sau aparținând altor culte), în privința definirii căsătoriei între bărbat și femeie și nu între soț și soție, PSD, i-a fost ușor să se detașeze electoral de ceilalți competitori. Numai că și acest scor „zdrobitor", de peste 45 la sută, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, devine mai puțin zdrobitor, dacă avem în vedere că la alegerile din 11 decembrie 2016 s-au prezentat la vot doar 39,49 la sută din populația cu drept de vot, ceea ce înseamnă că din cei 18.881.604 cetățeni români înscriși pe listele de vot, au călcat pragul secțiilor de votare doar 7,46 milioane de cetățeni. Restul, adică majoritatea de 11 milioane și ceva, a rămas impasibilă la eveniment, ca de altfel și cu patru sau opt ani în urmă. Oare de ce?

Dacă mergem cu analiza și mai departe observăm că PSD, care se crede stăpân absolut peste întreaga suflare românească, are girul doar a 18 la sută dintre români, adică a celor care l-au votat efectiv, fiind vorba de 3,4 milioane din cei 18,9 milioane de pe listele de vot. Dacă ar fi să așezăm în teren doar o Românie a PSD, cu cei 3,4 milioane de votanți, ea ar deține o suprafață de 42.700 kmp din teritoriul național, spațiu pe care s-ar întinde Moldova noastră.

Aproximativ ceea ce s-a întâmplat la nivel de țară s-a răsfrânt și asupra județului nostru. La vot au ieșit, foarte puțini, abia 184.421 de mureșeni, adică chiar sub media pe țară (doar 38,35 la sută față de 39,49 la sută). Diferența nu e mare, dar lehamitea e mare, față de politica pe care PSD a implementat-o pe plan local. Deși maghiarii au ieșit mai bine la vot decât românii, nici ei n-au făcut-o cu prea mare convingere, dovadă a nemulțumirii pe care o manifestă față de proprii lor reprezentanți în Parlament. Așa de pildă, dacă la alegerea parlamentului local (Consiliul Județean), în vară, aleșii UDMR au fost votați de către 79.000 de susținători, la parlamentarele din 11 decembrie, s-au prezentat la urne doar 69.000, cu 12,6 la sută mai puțini, dar oricum cu 6 procente peste nivelul de afluență al românilor, ceea ce a și contat. Cu toate că ponderea maghiarilor în județ este de 39 la sută, ei au doi senatori și trei deputați, cât PSD și PNL la un loc. Despre identitatea deputatei USR nu avem informații, dar oricum, nu ne facem iluzii. Cât privește PMP suntem în așteptare. Dacă are o bună orientare politică (lucrul acesta îl vom vedea acum), Traian Băsescu ar trebui să-și înfigă aici, la Târgu-Mureș, un pion important.

Despre noii aleși, numai de bine! De 26 de ani ne-am obișnuit, ei vor fi noul eșalon al asistaților de lux ai societății românești. Ne dăm astfel seama că democrația este costisitoare, chiar foarte costisitoare, mai ales atunci când alegi varianta ei cea mai proastă și mai ineficientă, cum este cazul românilor. Norocul nostru că s-a revenit la efectivul vechi, de 464 de parlamentari față de cei 588 din prezenta legislatură, dar și aceștia sunt mulți. De ce nu s-a aplicat cuantumul de 300, cât a fost aprobat prin referendum? Cu un cost lunar de circa 4.000 de euro, pe 4 ani se adună circa 200.000 de euro pe parlamentar, ceea ce la nivelul întregului parlament s-ar ajunge, pe legislatura 2016-2020, la exorbitanta sumă de 92,8 milioane de euro, doar cheltuieli salariale, la care se adaugă altele și altele. Toate astea pentru ce? Pentru niște legi proaste, care se bat cap în cap și pe care nu le aplică nimeni, pentru că sunt neaplicabile? Poate că o analiză la obiect a muncii desfășurate de vechiul Parlament în fața noilor parlamentari, plecându-se de la gradul infim de încredere în fața alegătorilor ar fi binevenită. Rușinea care ar trebui să-i cuprindă, la început de drum, poate ar fi cea care i-ar mobiliza la muncă, la ridicarea nivelului de încredere a instituției supreme din stat, cu gândul că au ajuns în jilțurile înalte ale puterii, pentru că i-au trimis acolo, mulți din cei care abia au să pună pe masa copiilor lor o bucată de pâine mai albă. De ce? Pentru că țara e sărăcită și foarte prost condusă, tocmai de către cei cărora le-a fost acordată toată încrederea, dintre care cei dintâi sunt ei, parlamentarii.

Lasă un comentariu