Danemarca - România 21-17. Fetele lui Ambros Martin ratează calificarea în semifinale!

Distribuie pe:

România a ratat semifinalele Campionatului European din Suedia, după un meci slab contra Danemarcei, în care şi vedeta Cristina Neagu, bine blocată de adversare, a evoluat sub aşteptări. Calificate şi cu un egal, tricolorele au avut un început bun, în care Eliza Buceshi a fost de neoprit şi a marcat primele 4 goluri. Obosită, Cristina Neagu a înscris doar o dată în prima repriză, dar Paula Ungureanu a făcut minuni în poartă. A fost 12-10 la pauză pentru daneze, pentru că aruncarea lui Neagu, din ultimele secunde, a lovit doar bara, la ultima fază. Partea a doua nu a curs aşa cum ar fi vrut selecţionerul României, Ambros Martin. Ofensiva noastră s-a lovit de intuiţia portarului Toft, al cărei procentaj a fost de peste 50%, iar apărarea nu a avut replică în faţa incursiunilor daneze. La 6 goluri în spatele adversarelor, româncele nu au reuşit să revină şi Danemarca s-a impus cu 21-17. Danezele joacă împotriva Olandei, pentru calificarea în ultimul act. Pentru Neagu şi compania urmează meciul pentru locurile 5-6, împotriva Germaniei, ocupanta locului al treilea din cealaltă grupă. Partida se va disputa vineri, 16 decembrie, de la ora 16.45. Tot vineri se vor disputa meciurile din semifinale: Olanda - Danemarca (ora 19.15) şi Norvegia - Franţa (21.45).

Lasă un comentariu