Partidul Socialiștilor din Republica Moldova are un nou președinte! Încep ameninţările!

Distribuie pe:

La congresul care a avut loc săptămâna trecută, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), dupăce Igor Dodon a fost nevoit să renunţe la funcţie, în urma victoriei la trecutele alegeri prezidenţiale, şi-a ales noul lider - în persoana Zinaidei Greceanâi, fostul premier pe timpul guvernării comuniste. În discursul ei, Zinaida Greceanâi a precizat că PSRM va milita „pentru un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă", pentru „intrarea Republicii Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică", dar şi pentru „relaţii avantajoase cu Uniunea Europeană". Membrii partidului lui Dodon declară că vor declanşa alegerile parlamentare anticipate, în anul 2017, precum şi o „revizuire a privatizărilor ilegale", propunând „naţionalizarea averilor obţinute în mod fraudulos". Printre obiectivele socialiştilor se numără (sursa: AGERPRES) „interzicerea unionismului şi a prezenţei NATO, sub orice formă, pe teritoriul Republicii Moldova şi denunţarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană, având în vedere şi „federalizarea Republicii Moldova". Abia acum văd basarabenii pe cine au votat?

Lasă un comentariu