„Vreau să vă povestesc despre George. George este colegul meu. Are ochi albaştri, are un zâmbet drăguţ, este timid, este sensibil şi... altfel. Altfel în sensul că el comunică mai greu. Citeşte mai greu, dar citeşte! Scrie mai greu, dar scrie! În clasa pregătitoare, când l-am cunoscut, George m-a lovit cu o piatră în cap şi apoi a plâns când a văzut că eu am plâns. A tras o colegă de cap în jos dar, după părerea mea, el nu a vrut să facă asta. Învăţătoarea ne-a spus că trebuie să ne comportăm mai altfel cu el pentru că este un coleg mai special. De exemplu, nu poate merge singur la baieşi trebuie să meargă un coleg cu el. Sau, când avem test, doamna învăţătoare îi dă lui George un alt fel de test.
Colegii nu îl invită la zilele lor de naştere pentru că ei cred căva avea acelaşi comportament ca şi la şcoală, adică va avea nevoi personale care strică petrecerea. Eu l-am invitat de ziua mea la grădină, chiar dacă m-a lovit. S-a jucat cu sora mea mai mică, a mângâiat caprele vecinului nostru, s-a dat pe balansoar şi cred că s-a bucurat. Colegii mei au fost surprinşi că l-am invitat, dar mie nu mi-a părut rău.
Am mers în excursie cu clasa şi a venit şi el, dar George nu putea să aibă singur grijă de el, aşa că a venit cu tatăl lui. Din cauza problemelor, nu a putut să doarmă cu colegii în cameră. În excursie, am mers la un târg de animale şi George şi-a cumpărat un iepuraş cu zece lei. Colegul meu Robert a vrut să îşi cumpere un purcel, iar George a râs. George râde mult. Lui i se par amuzante multe lucruri care pe noi nu ne amuză.
Am înţeles că boala lui se numeşte „Autism" şi căeste o boală de care nu te prea poţi vindeca. Îmi pare rău pentru George. Copiii n-ar trebui să se poarte urât cu el chiar dacă are o boalăşi e altfel. Dacă eu aş fi fost bolnavăşi alţi copii şi-ar fi bătut joc de mine, nu mi-ar fi plăcut. Aşa că eu nu fac diferenţa între ceilalţi colegi şi acest coleg special, George."
