Vis de iarnă

Motto: „Eu n-am cerut să fiu român! Am avut noroc."

(Petre Țuțea)

Ninge la Veneția și îmi pare atât de firesc de parcă în toate iernile vieții mele aș fi patinat în Piața San Marco printre gondolieri cu cape negre și curtezane zgribulite. Încerc, zadarnic, să-mi imaginez chipul bărbatului zvelt care sfâșie mătasea apei fredonând mașinal o canțonetă și... mă trezesc. Afară „e noapte și e frig, seniori", și mă vâr din nou sub pătură, spre a-mi recupera drumul pe sub Il Ponte dei Sospiri și surâsul... gondolierului cu ochi albaștri - Mamma mia! - abia ghiciți în spatele măștii carnavalești.

Pulberea diamantină se vălătucește spre Palatul Ducal, prelingându-se tainic pe lângă zidurile bătrâne, descojind uitate dureri în luciul de ape. Însăilez în gând un poem genial ce s-ar dori redat posterității, tresar și... deschid ochii.... pe Sky News: atentat „cu camionul" într-un târg de Crăciun berlinez, după modelul celui din Nisa. 9 morți, peste 50 de răniți. Camionul a năruit stâlpii de susținere ai marketului. Etajul superior s-a prăbușit parțial. Poliția germană zice că atentatorul a fugit, dar e posibil să fie est-european. Evident! Nimeni n-ar cuteza să creadă că ar fi din altă parte a lumii. Darmite să și afirme!

Parcă n-aș vrea să-mi abandonez visul, dar Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, tocmai vorbește despre atentat, la Antena 3: „Berlinul părea o metropolă protejată. Sunt 18 târguri de Crăciun doar la Berlin. S-a întâmplat într-unul dintre cele mai mari târguri din Berlin, aproape de o importantă Biserică. Acest camion de 20 de tone a intrat în perimetrul respectiv. Am luat legătura cu spitalele și cu autoritățile, pentru a vedea dacă printre victime sunt și români. În aceste zile, pe străzile Berlinului, am auzit vorbindu-se în română."

În fine, dau de un text al jurnalistului Cristi Șelaru, care anunță că șoferul camionului a fost prins de către autorități, după ce reușise să fugă. Cel care a ucis cel puțin 9 oameni, 50 fiind răniți, a avut un complice, care, desigur, a fost găsit mort. Conform unor informații, șoferul ar fi un polonez și ar lucra de 15 ani în Germania.

M-am liniștit, în total consens cu populația germană, invitată de poliție să nu intre în panică, deoarece... „Nu există indicii despre o nouă amenințare a populației" - spune un comunicat tradus de prietenul virtual Bogdan Calehari. „Lăsând la o parte că, numai anul trecut, au intrat în Germania 1,3 milioane de «indicii», trebuie să remarc faptul că nu au existat indicii nici despre «amenințarea» asta, care a făcut acum 9 morți." - afirmă același comentator. Păi, da!

Între timp, în Grecia, „indiciile" au aprins o Biserică Ortodoxă și au scris pe zid, în arabă, „Allahu Akhbar".

Pun pariu că nu știați că, în Atena lui Pericle, li se construiește o moschee mare migranților! Din câte îmi amintesc, Athos-ul e tot prin Grecia - dacă nu o fi fost „dinamitat" de Sinodul din Creta. Despre ce vorbim, de fapt?

Va să zică, la prima „strigare", atacatorul de la Berlin era polonez, complicele lui a fost găsit mort, și, fără nicio legătură, dar absolut niciuna!, islamiștii au emis o fatwa împotriva decorațiunilor de Crăciun tocmai în „moderata" Indonezie, proclamată de către neo-marxiștii în trend „simbol al islamismului moderat".

Așa-mi trebuie, dacă nu-mi văd de treabă, adică de vis!

A plouat cu stele toată noaptea, iar eu nici măcar n-am deschis fereastra, să le privesc. Am uitat. Sau poate doar m-am prefăcut. Dar degeaba! Au coborât ele, puzderie, pe raza subțire de lună, în stropul de vis, care, fiindcă tot le-am lăsat să-mi zdrențuiască somnul, mi-a povestit, șoptit, despre blondul - blândul poet de aur, Nichita Stănescu, și despre cea mai mare dragoste a vieții lui, „Această țară de vis":

„Când se va sfârși asfaltul drumului

trupul meu și trupul tău se vor face asfalt

ca să nu rămână necălătorită

această țară de vis.                                             

 

Când vor cădea frunzele pomului,

când se va veșteji iarba câmpului,

pletele mele și pletele tale

se vor așterne pe câmpuri

ca să nu rămână înfrigurată

această țară de vis.

 

Când vor seca izvoarele

și când ploile vor pleca în sus

eu și cu tine ne vom ține de mână

și vom plânge, vom plânge

ca să nu rămână văduvită de tristețe

această țară de vis.

 

Când vor muri câinii,

când vor pieri caii,

când iepurii vor fi mâncați

de gura morții,

când ciorile negre

și pescărușii albi

vor fi mistuiți în gușa aerului,

eu și cu tine vom fi

câine și cal,

iepure și cioară,

dar mai ales vom fi

pescărușul cel alb

ca să nu rămână

fără diadema de carne vie

această țară de vis."

„A vorbi despre limba în care gândești, a gândi - gândire nu se poate face decât numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. (...) Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă. Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. (...) O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește".

Ninge la Veneția și horbota argintie împletește cuvinte și necuvinte... despre căderea în cer, despre viață și ne-viață, despre mântuire și jertfă prin iubire și ne-iubire, despre veșnicia firului de iarbă și lumina cea dintâi, despre „această țară de vis".

Apără-ne, Doamne, de urgie!

Post Scriptum imprevizibil (sau nu?), ca la „Radio Erevan": Conform DW, după a doua „strigare", șoferul camionului ucigaș s-ar fi dovedit a fi un pakistanez, sau afgan, intrat în Germania în februarie 2016. „Complicele" mort era polonezul de la care „împrumutase" camionul.

 

Lasă un comentariu