„A pricepe că ești o frântură din tot, adică din Dumnezeu, că Dumnezeu este în tine, a pricepe locul pe care îl ai în lume și îmbinarea părților ei înseamnă a aprinde o candelă în infinit, a trăi o viață veșnică și a gusta fericirea supremă".
Mircea Florian (1888-1960)
„În viața de familie, în misterele religiei, în gustarea frumosului, în răsunetul vieții naționale, în ocuparea științifică pentru știința însăși, iată sferele în care omul poate gusta o fericire înaltă."
Titu Maiorescu (1840-1917)
„Fiul meu! Pune-ți nădejdea în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe priceperea ta! Pe toate căile tale, gândește la Dumnezeu, și El îți va netezi cărările tale. NU fi înțelept în ochii tăi. Teme-te de Dumnezeu și fugi de rău!".
Sfânta Scriptură (Pildele lui Solomon), 3, 5-7
Este o oră târzie din noapte. Mă simt parcă mai aproape de Dumnezeu, de Marea Taină a acestei vieți. Sunt pătruns, și aș minți să spun că nu fără o oarecare temere, de evenimentele grave ce se întâmplă acum în Europa: asasinarea ambasadorului rus Karlov, în Turcia, intrarea unui camion într-o mulțime de oameni într-un târg din Germania, cu morți și zeci de răniți, focuri în Grecia și Elveția. Privesc la programele TV românești desfășurarea acestor evenimente; fiecare post cu faliții lui, forțându-se să-și mărească ratingul, certându-se, dând sfaturi, de parcă grădina noastră ar fi cea mai curată și cea mai bună. De multe lucruri ducem lipsă noi, românii, mai puțin de a da sfaturi altora, de a nu vedea gunoiul din ograda noastră sau, după cum spune Sfânta Scriptură, de a nu vedea fiecare dintre noi bârna din ochiul nostru. Am în imagine orașul sirian Alep, unde o parte a vieții a trăit arhidiaconul și cronicarul ortodox sirian Paul din Alep (1627-1669), mitropolit de Alep și Patriarh de Antiohia: un oraș bombardat complet; o imagine a holocaustului uman; un oraș fără de Allah și fără de Dumnezeu... o imagine a Apocalipsei!
De ce oare toate aceste nenorociri?
Îmi vin în minte acum cuvintele îndrăgitului actor ardelean Dorel Vișan: „Lumea întreagă se află într-un impas, fiindcă omul L-a pus pe Dumnezeu în spatele său". Eu mai adaug aici ceva, fără teama de a greși: Omenirea întreagă i-a pus și pe Allah, pe Iahve, pe Budha, pe Krishna în spatele ei; fiecare popor cu Entitatea sa supremă trebuie respectat; fiecare popor trebuie să-și respecte ad-literam Entitatea sa. Nu există, în Sfânta Scriptură, în Tora, în Coran sau în alte cărți zise „Sfinte și Supreme", îndemnuri la ură, moarte, suferință și durere. Aceste îndemnuri se găsesc în mintea noastră, în Ego-ul nostru, de cele mai multe ori bolnav de Entitățile enumerate mai sus.
Omul este „Floarea creației Dumnezeiești" și noi singuri suntem aceia care facem ca această floare să fie veștedă, bolnavă, fără apă sau fără viață... Dumnezeu, ne-a lăsat Liberul arbitru, altfel I-am mai fi pus în spate și vina de a ne lua libertatea... Dar, oare, ce-am făcut noi cu această libertate divină?
În viața de familie, Creatorul suprem ne-a sfătuit să ne iubim unii pe alții: copiii pe părinți, frații între ei, părinții să nu întărâte la mânie pe copiii lor; să cinstim ziua Domnului și să nu ne batem joc de ea. Facem noi așa ceva, ascultând poruncile divine? Și atunci să nu ne mirăm că în familia noastră, în „mica celulă socială" în care trăim, există neajunsuri, nemulțumiri, certuri, crime uneori sau adevărate războaie.
Pe plan religios, am ajuns asemenea ucigașilor romani care și-au împărțit haina lui Hristos. Toți îi căutăm pe Dumnezeu, pe Allah, pe Iahve, pe Buddha, pe Krishna, peste tot, în tot felul de himere și concepții, fără a ne gândi că ei sunt în noi, și noi în ei; că sunt atât de aproape prin faptele de lumină pe care trebuie să le facem, fiindcă ei au fost, sunt și vor fi adevărații luminători ai Tainicelor Existențe.
Pe plan național sau internațional, dacă nu comunicăm cu adevăratul Conducător, suntem în situația actuală: pe picior de război mondial, confruntări interne asemenea celor din Alep. Depărtarea de lumina adevărului ne duce în întunericul cel mai de jos. „Pacea Mea am adus vouă, pacea Mea las vouă, să vă iubiți unii pre alții precum v-am iubit și Eu, întru dragoste față de Mine și aproapele, veți fi cunoscuți în lume". Acestea sunt îndemnuri cu adevărat ziditoare și făcătoare de pace, bunăstare, liniște și bogăție planetară. Îndemnurile la milostenie, făcute de „Supremele Concepții Universale" ar face să dispară din lume SĂRĂCIA, acest flagel mondial care ne poate spune că umanitatea este încă departe de Adevărata Rădăcină a Vieții.
Pe plan științific, știința încă nu a reușit să găsească „Adevărul, Calea și Viața". Uneori, mai mult a distrus decât a zidit; căutăm în Univers și acum tot felul de dovezi existențiale, dar ne zbatem degeaba: „Fără de Mine nu puteți face nimic", ne spune Hristos, Domnul nostru. Dar, de ce-L căutăm atât de departe, când el este atât de aproape de noi? Am ajuns, prin puterea minții lăsate tot de Creator, să ajungem pe Lună; să vedem cu ochii minții atât de departe, dar de mii de ani nu suntem în stare să vedem pe aproapele nostru în necaz și suferință, pe mama ori pe tata, pe frați sau surori, pe copiii sau nepoții noștri, pe vecinii sau apropiații noștri...
Singurul român, Dumitru Prunariu, care a fost în Cosmos, vine și ne spune tuturor că domnia sa crede în Dumnezeu și că lumea aceasta are un Creator, pe care unii îl numesc Dumnezeu, alții Iahve, Buddha, Krishna, Deus, Istenem, dar noi, „superdotații Universului", încă mai căutăm acul în carul cu fân.
Mă întreb uneori și vă întreb și pe frățiile voastre, iubiți pământeni, ce i-a determinat pe 5 dintre cosmonauții care au fost în Universul Tainic, să se facă prelați, preoți sau predicatori?
Pe plan estetic, ne întâlnim cu Supremul Creator prin Însăși Ființa Sa, plină de frumos, de pace, de iertare, de rugăciune, de mulțumire, de milostenie. Încercați să gustați cu adevărat din Supremele Creaturi și o să vedeți că ele sunt cu adevărat mijloacele care ne duc la pacea mult dorită și îndepărtarea de ură, frică, sărăcie, criză politică, religioasă, socială sau de orice fel ar fi ea. Dar, pentru toate acestea, ar trebui să ne golim de noi înșine: de răutate, invidie, mândrie deșartă și să ne umplem de Dumnezeu, de Iahve, de Allah, de Buddha, de Krishna... dar cei adevărați, nu după a noastră plăsmuire.
„1001 CUGETĂRI"
