Cine sunt eu pentru Hristos?

Distribuie pe:

Pentru că sărbătoarea Crăciunului este atât de importantă pentru noi, Biserica ne cheamă iarăși în această zi să-i aprofundăm darurile și binecuvântările. Iar noi, cunoscând mai bine dragostea lui Dumnezeu revărsată asupra noastră prin întruparea lui Hristos, să ajungem să primim mântuirea Lui.

Pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întâmplat cu noi la Crăciun, am să apelez la un exemplu din sfânta Scriptură, din cartea lui Iezechiel. Aici ni se vorbește despre o sclavă bătută de stăpânii ei până aproape de moarte și aruncată, plină de sânge, pe o movilă de gunoi. Regele acelui ținut, trecând pe acolo, văzând sclava plină de sânge și gata de moarte, și-a făcut milă de ea și a luat-o acasă la el. A spălat-o de sânge, a tratat-o și a vindecat-o. A înfiat-o, a îmbrăcat-o frumos, ba chiar a luat-o de nevastă. Dar ea s-a îndoit de iubirea lui și i-a fost necredincioasă. Regele a căutat-o iar, a iertat-o și a primit-o înapoi ca regină (cf. Ez 16,1-63). Această sclavă lovită, plină de sânge și gata de moarte este imaginea omenirii sclavă la diavol, de care Dumnezeu s-a îndurat, trimițând pe Fiul Său să o ridice, s-o trateze, să o vindece, să o îmbrace, să o înfieze, să o ia de soție și să o facă moștenitoare a împărăției sale veșnice. Și totuși, mulți oameni se mai îndoiesc încă de iubirea Sa și Îl părăsesc.

Tuturor oamenilor care se îndoiesc încă de iubirea Sa Dumnezeu le va mai da o dovadă suplimentară de iubire, o dovadă nemaiîntâlnită nicăieri în Univers. Îl va da pe unicul Său Fiu ca să sufere și să moară, pentru ca ei să fie vindecați și salvați.

Un preot care se ocupa cu îngrijirea „copiilor străzii" povestește ce i s-a întâmplat în timpul unor sărbători de Crăciun. Unul dintre cei mai buni copii, unul dintre cei în care își pusese mari speranțe, a fugit din centrul de primire și de îngrijire. Deși era iubit și îngrijit foarte mult, acest copil s-a îndoit de dragostea și îngrijirea preotului și a fugit din centrul de primire, îngrijire și ocrotire. Preotul, neînțelegând motivul plecării lui, s-a dus să-l caute; el și-a început căutările cu lumea mizeră de unde îl luase. Și chiar acolo a dat de dânsul. Când l-a găsit, l-a întrebat de ce a plecat. Copilul i-a răspuns: „Am voit să știu sigur dacă mă iubești; și dacă mă iubești cu adevărat, vei veni să mă cauți!".

Dumnezeu ne-a arătat nouă, tuturor, că ne iubește mult, trimițându-l pe unicul său Fiu să ne caute și apoi să se jertfească pentru mântuirea noastră. Aceasta este Crăciunul: „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut" (cf. Lc 19,10). Sau, parafrazând un mare prelat, care vizitând o închisoare din Roma, a spus: „Deoarece noi nu am putut merge la Dumnezeu, a venit Iisus la noi să ne caute". Și, ca să nu ne mai îndoim niciodată de iubirea lui, peste puțin timp pe acest Fiu al Său, pe care acum la Crăciun l-a trimis să se nască pentru noi și să ne caute, Îl va da la moarte pentru noi și a noastră mântuire.

Dragii mei, vă amintiți cu siguranță că Sfânta Elisabeta, uimită de vizita Mariei, se întreabă: „Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? " (Lc 1,43). Această întrebare plină de uimire, trebuie să și-o pună și fiecare om de sărbătoarea Crăciunului: Cine sunt eu pentru ca Iisus să vină și să caute un pierdut ca mine? Cine sunt eu, că Iisus a luat firea mea? Cine sunt eu, că Iisus s-a făcut fratele meu? Cine sunt eu, că Iisus mă iubește pe mine, un păcătos? Cine sunt eu, că Iisus a venit să sufere și să moară pentru mine? Cine sunt eu, că Iisus vrea să trăiască în mine prin Cuvânt și Euharistie? Cine sunt eu, că Iisus vrea să mă facă fratele Lui și moștenitorul împărăției lui Dumnezeu? Cine sunt eu, că Iisus vrea să fiu veșnic cu El în Împărăția lui Dumnezeu?

Toate aceste întrebări își află răspunsul în cuvintele sfântului apostol Ioan: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea." (In 3,16-17).

Și închei cu un cuvânt plin de înțelepciunea simplă și curată cu care ne dau sfaturi copiii. Spunea un copil de zece ani: „Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai…". Iisus nu vrea să locuiască în case, ci așteaptă să-I faci loc în inima ta…

Lasă un comentariu