„Trec clipele, mărgele înșirate…"

Acum, când „Trec clipele…, mărgele înșirate / Pe-un tainic fir, de-o mână preacurată", mâna cea a credinței strămoșești, acum, când în suflete e sărbătoare, cu prăznuire de lumină, în locaș străbun, cel al dăinuirii și al veșniciei românești, mă întorc, cu emoție și firească nostalgie.

Întors în memorie, simt cum „s-abat în vis colinde de-altădată", „ca boabe de mărgean", și spun, precum Octavian Goga, că „nu mor strămoșii niciodată", atâta timp cât noi, cei de azi, le ducem mai departe moștenirea din străbuni: colindele Crăciunului, datinile și obiceiurile care au dat trăinicie acestui neam.

Mă întorc spre anii copilăriei, spre „Moș Crăciun cu barbă albă, Moș Crăciun cu traista plină / Vechi stăpân atât de darnic al copilăriei mele", așteptat cu toată casa luminată de colinde, cu obiceiurile noastre tradiționale de Crăciun, de la Idicel, locul nașterii, al obârșiilor mele, al rădăcinilor țărănești, de care sunt, la cei 77 de ani, atât de mândru.

Mă întorc, pe căile memoriei în timp, ca o binecuvântare târzie, mă întorc în acea demult casă părintească, unde, în mirosul îmbietor al sarmalelor cu păsat și al cârnaților prăjiți, așteptam, cu emoție, în seara de Crăciun, „Turca", cu acel început „Fă-te vesel, gazdă bună, / Domnului domn, / Că vă vin și junii buni, / Junii buni, colindători / Sara pe la cântători…", de sute de ani obicei păstrat, neschimbat, în sătucul dinspre munți, cu acel colind, închinat tuturor membrilor familiei, cu acea sobrietate însoțind jocul „Turcii". Parcă și acum, după 77 de ani, în urechi îmi răsună colindele „Noi umblăm și colindăm", „Scoală, suflete, din pat", „Sus, la poarta Raiului", „Mă luai, luai", „O, ce veste minunată", „Măruț, mărgăritar" (variantă a „Mioriței"), „Coborât-o, coborât", acele raze de aparte lumină trimise în sufletul de copil, de departe coborând, parcă „din curata noastră lege".

De acolo venind parcă aud colinda „Coborât-o, coborât" (făcând parte din culegerea de folclor din Idicel, „Sub poală de codru verde", în curs de apariție, prin grija Mărioarei Bârsan și a Ralucăi Ioana Bârsan): „Coborât-o, coborât, / Domnul Sfânt / În mijlocul satului, / La casa bogatului: / - Bună sara, om bogat, / Gata-i cina de cinat? / - Gata, gata, nu-i de voi, / Că-i de mari boieri ca noi! / Dumnezeu s-o supărat / Și de-acolo s-o luat, / Pe drumul drumarului, / Până-n capul satului, / La casa săracului: / - Bună sara, om sărac, / Gata-i cina de cinat? / - Gata, gata, puținé / Haidați cu toți p-ingă ié. / Dumnezeu s-o bucurat / Și în casă s-o băgat, / La masă s-o așezat. / Din paharu care bé / Dumnezeu iară-l umplé, / Din pâinea care-o tăie / Dumnezeu iar o creșté. / Și de-acolo s-o luat, / Pe drumul drumarului, / Pân' la poarta Iadului. /Dumnezeu din grai grăié: /- Sui, Petre, pe palma me, / De vezi, Petre, ce-i vidé! / - Nu mă ține, Doamne, mult, / Că mă tem de ce-am văzut. / Văd masa bogatului / În mijlocul Iadului. / Și de-acolo s-o luat, / Pe drumul drumarului, / Pân' la poarta Raiului. / Dumnezeu din grai grăie: / - Sui, Petre, pe palma mé, / De vezi, Petre, ce-i vidé! / - Ține-mă, Doamne, mai mult, / Că mă bucur ce-am văzut, / Văd masa săracului / În mijlocul Raiului".

Acolo, spre munții mei, „în acea taină a brazilor" și a stejarilor bătrâni, „străjeri ai țării", unde ai mei și-au scris cronica dăinuirii ca neam, ascultam, răsunând, la ferestre și în tinda casei, și plugușoarele de Anul Nou, când primeam și „Mascații", mesaj venind din timpuri imemoriale.

Și iarăși, acum, când, ca în fiecare an, ca de fiecare dată întors la copilul de atunci, parcă simt cum, sub fireștile istoviri ale timpurilor trecute, sub poveri de vremuri, când până și Moș Crăciun mai bătrân vine, parcă aud, ca moștenire din străbuni, colindele Neamului, sub veghea Părintelui Îndurărilor: „Trec clipele…, mărgele înșirate / Pe-un tainic fir, de-o mână preacurată."

Sărbători fericite!

și

La mulți ani!

Lasă un comentariu