Conversație la iesle

Un băiețel era nespus de mândru de bunicul care știa să sculpteze. Era fascinant când vedea cum, puțin câte puțin, dintr-o bucată de lemn, luau naștere figuri aproape vii. Băiețelul era așa cuprins de lumea acestor figuri sculptate, încât gândurile sale se amestecau cu această lume a figurilor. I se părea că merge în grajdul din Betleem alături de păstori și magi și că se oprește deodată în fața pruncului din iesle. Atunci observă cum mâinile-i erau goale. Toți i-au adus câte ceva, numai el nu. Strâmtorat, spuse repede: „Îți promit cel mai frumos lucru pe care-l am.

Îți voi dărui bicicleta mea cea nouă. Ba nu, trenulețul meu electric".

Pruncul din iesle dădu din cap și spuse: „Dar nu vreau trenulețul tău electric. Dăruiește-mi ultima ta compunere!" „Ultima mea compunere? se uimi băiețelul, dar pe ea este scris insuficient!" „Tocmai de aceea o vreau, răspunse pruncul Iisus. Să-mi dai totdeauna ceea ce nu este suficient. De aceea am venit în lume. Și apoi aș mai vrea ceva de la tine, continuă pruncul din iesle, aș vrea ceașca ta pentru lapte!"

Acum băiețelul se întristă și mai tare: „Ceașca mea pentru lapte? Dar s-a spart". „Tocmai de aceea o vreau, îi spuse pruncul Iisus plin de tandrețe, poți să-mi dai tot ceea ce se sparge în viața ta. Vreau să vindec totul! Și aș mai dori de la tine un al treilea lucru; aș dori răspunsul pe care i l-ai dat mămicii tale atunci când te-a întrebat cum de s-a spart cana".

Acum copilul începu să plângă și mărturisi cu umilință: „Am mințit-o. I-am spus mămicii că mi-a căzut din mână, că n-am spart-o intenționat. Dar în realitate am aruncat-o de pământ de mânie". „Adu-mi mereu tot ceea ce este rău, mincinos și urât în viața ta, îi spuse pruncul Iisus. De aceea am venit în lume, ca să te iert, să te iau de mânuță și ca să-ți arăt drumul...". Pruncul Iisus îi zâmbi din nou băiețelului, iar acesta îl privi și-l ascultă.

 

Lasă un comentariu