POMUL DE CRĂCIUN: ISTORIE ȘI SIMBOL

Din registrul ritualic ce însoțește această sărbătoare sfântă a Crăciunului, face parte în mod evident și Pomul de Crăciun. Asociere mai puțin cunoscută și recunoscută, datorită faptului că asemenea Crăciunului și colindelor, această sărbătoare nu are emergență exclusiv creștină, având rădăcini în ritualurile precreștine. Dacă privim această asociere dintre legenda care-i conferă identitate acestui „pom", acela de Crăciun, și sărbătoarea propriu-zisă, vom putea constata că nu există nicio semnificație comună: Crăciunul face referință la nașterea lui Iisus, iar pomul are o simbolistică legată de vejnicie, și nu de cea care simbolizează nașterea.

Nu credem că este lipsit de importanță recursul istoric făcut asupra acestui ritual devenit tradițional, cu atât mai mult cu cât și asupra acestuia există multe semne de întrebare în ceea ce privește asocierea dintre sărbătoarea Crăciunului și ritualul pretins creștin, când se știe că în ajunul ei vine Moș Crăciun cu daruri la copiii, și nu numai, daruri ce întrețin vie amintirea acestei sărbători magice pentru această vârstă. Ceea ce trebuie cunoscut, este că simbolistica Pomului de Crăciun este regăsită încă din Egiptul antic, când și unde, în locul bradului, utilizat de popoarele care au preluat acest ritual, în mod deosebit romanii, au fost folosite frunzele de palmier, iar urările și ofrandele erau îndreptate spre zeul Soarelui Ra, asemenea la romani, zeului Saturn sau altor zei. Dar pentru popoarele europene, bradul avea conotații mult mai complexe, devenind în simbolistica ritualică simbolul „Pomului Paradisului", cu alte cuvinte un arbore sfânt, simbolizând în ultimă instanță victoria vieții asupra morții, bradul în sine reprezentând un simbol al vieții vejnice prin faptul că rămâne mereu verde față de ceilalți copaci care își pierd frunzele. Dintr-o asemenea perspectivă asociativă, simbolistica acestui pom este mai evidentă într-o legendă în care se spune că cele trei surori, care simbolizau cele trei virtuți fundamentale regăsite în creștinism: speranța, iubirea și credința, au plecat în căutarea unui asemenea arbore care să corespundă cu aceste atribute creștine, pomul căutat și găsit, corespondent cu cele trei virtuți simbolice, fiind bradul: speranța era corespondentă cu însușirea bradului de a fi înalt; iubirea cu acea însușirea fizică a bradului de a fi mare, și cu credința, care corespunde cu trăinicia adevărurilor creștine legată, de nașterea și întreaga fenomenologie creștină. Bradul a avut și alte semnificații decât cele creștine, care, prin forma lui triunghiulară, era asociat Sfintei Treimi, devenind și din acest punct de vedere un obiect sacralizat de natură imanent-transcendentă. Această simbolistică, asociată creștinismului prin intermediul Pomului de Crăciun, este regăsită în „Buturuga care a ars" (după unii fiind tot de brad, la noi fiind cunoscută această buturugă prin „butucul de Crăciun", care este pus să ardă în noaptea dintre 24 și 25 decembrie, simbolizând moartea și renașterea zeului autohton Crăciun), care simboliza în preistorie semnul forței și solidarității, și care asemenea bușteanului ars, și bradul „arde" în fața întregii familii (Crăciunul fiind sărbătoarea reîntregirii și bucuriei în familie), precum „ard" și artificiile (scăpărătorile) puse în brad. Astfel, scânteii care săreau din buștean și celelalte simboluri legendare, toate acestea le regăsim în bradul de Craciun: luminițele și lumânările, care sunt asociate scânteilor care săreau din acel buștean de brad, globurile și decorațiunile reprezintă speranța de reînnoire, iar beteala aurie și argintie simbolizează părul zânelor bune. Aceste asocieri fac mai trainice aceste sărbători creștine, chiar dacă ele au continuitate doar în formă, nu și în conținut, fiind adaptate vremurilor și evenimentelor cu care ne confruntăm, în funcție de care le acordăm o anumită valoare și semnificație simbolică, manifestându-se independent de gradul conștientizării lor prin intermediul inconștientului colectiv și a puterii - intensității trăirii acelui eveniment evocat și celebrat.

Din punct de vedere istoriografic, asupra datării istorice și a locurilor care au fost consemenate în legătură cu aceste tradiții ritualice păgâno-creștine, deasemena au existat mai multe puncte de vedere. În ceea ce privește acest aspect istoric legat de Pomul de Crăciun, cu referință la credincioșii creștini de la noi, acest ritual a pătruns cu mult mai târziu decât a apărut în cadrul Europei nordice (la celți și popoarele germanice, cu altă simbolică decât cea din religia creștină), fiind adus de regele Carol I, cunoscând o perioadă de interdicție (1882-1940), fiind de influență germanică, și nu autohtonă, cu toate că, așa cum am mai arătat, buturuga de brad a fost utilizată și de către strămoșii noștri daci. Ca un amănunt istoric nelipsit de importanță, este că printre primii brazi împodobiți ce îndeplineau acest rol simbolic, au fost consemnați în Lituania - Riga (1510), Letonia și Estonia, iar mai târziu în Germania (sec.XVI-lea, cu toate că un asemenea simbol este regăsit la Sfântul Bonifaciu în secolul VII, când acest călugăr german s-a încreștinat sub acest nume creștin), sau în SUA, pe un alt continent decât cel european. Ceea ce trebuie reținut legat de această sărbătoare creștină și ritualul ce o însoțește, este că, în măsura în care sunt respectate ritualurile specifice creștinismului tradițional, este întărită această religie, în situație inversă, când Crăciunul este perceput doar ca un mijloc și scop al abundenței materiale, și nu ca un scop spiritual, îi scade autoritatea religioasă și implicit legitimitatea sub raportul sacralității sale, producând mai mult bucurii de ordin material și în mai mică măsură de ordin creștin și spiritual.

Lasă un comentariu