,,OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI''

Asociația Culturală ,,Maris Dava'' a ținut să-i aibă alături joi, 21 decembrie 2016, pe toți aceia pe care îi mai înfioară gândul că, de mult, în vremea cea trecută, satele noastre din Ardeal se însfințeau în săptămâna Crăciunului de colindul cel bătrân care aducea vestea nașterii Mântuitorului Lumii. Atunci, sufletul nostru cel întinat cu toate păcatele lumii, cerea spășit iertare, înfricându-se pentru o clipă că va veni ora judecății când vom plăti pentru toate faptele noastre închinătoare la îndulcitele păcate. În acea săptămână oamenii erau mai buni, mai omenoși, mai iertători, mai îngăduitori, mai aplecați spre cele sfinte.

Casele se primeneau, curțile și ulițele se măturau, făcându-se pârtii noi și late, se coborau din pod afumăturile, se cocea pâinea, cozonacii și colacii, se umpleau oalele burtoase cu sarmale și se puneau să fiarbă o noapte-ntreagă la foc mărunt, ispitindu-ne cu mirosurile lor toate simțurile.

Și-atunci, în sfințenia unei trecătoare clipe din nesfârșitul timp, se porneau pe ulițele satului colindătorii. La început, pe ziuă, veneau copiii, îngerașii cei de miere, bucuria sufletului cel doritor de o curată și înfiorată clipă de puritate. Se aciuiau pe la ferestre și, sunând din zurgălăi, începeau a colinda cu glasurile lor cristaline urcătoare spre ceresc. Se umezeau atunci ochii bătrânilor de lacrimi fierbinți. Ieșea din fântâna sufletului lor la iveală o țandără de gând uitată acolo din vremea copilăriei. Plângeau în ei moșii, iar maica cea bătrână își tot ștergea cu colțul năfrămii câte o lacrimă fierbinte din colțul ochilor.

Veneau la rând cetele de tineri, apoi feciorii și la urmă însurații. Cât respect, câtă smere-nie, câtă bunăcuviință pentru colindul cel sfânt, pentru păstrare nealterată a obiceiului locului, câtă adevărată seară de sărbătoare era atunci pentru minte, inimă și suflet.

Se porneau apoi, în zilele care urmau, cei cu Steaua, cu Capra, Buduhalele, Plugușorul, miroseau ulițele a mere, a sarmale, a cozonaci și a sfânt. Se trăia cu adevărat și sincer momentul, oamenii se umpleau de dumnezeire, erau mai curați sufletește, mai buni, mai împăcați cu ei și între ei, mai smeriți. Era bucurie, trăire, iubire creștinească, înnoire.

Așa era pe-atunci în vremea copilăriei noastre, așa erau acele timpuri atât de așteptate și atât de încărcate de fior și vrajă.

Despre toate aceste frumoase datini și obiceiuri, de pe valea Mureșului și a Târnavei Mari, multe din ele venite din străvechimea vieții noastre, ne-au vorbit doamnele dr. LAURA POP, muzeograf, și prof. ADRIANA VOICU, umplându-ne sufletul de preacurat, și aducere aminte, iar colindele ce le-am cântat gazdelor noastre - ION GÂJU, DUMITRU VOICU, CONSTANTIN ATĂNĂSOAIEI, ne-au fost ,,plătite'' de aceștia cu un colăcel, nuci și mere, înmuindu-ne sufletul și inima și făcându-ne să ne simțim pentru o fărâmă de clipă mici colindători pe însfințita uliță a copilăriei noastre, în satul cela purtător de vrednică veșnicie.

Lasă un comentariu