DE CRĂCIUN, PRIN LUMEA LARGĂ…

SUEDIA: „GOD JULE!"

În majoritatea țărilor scandinave, la 13 decembrie, este celebrată Sfânta Lucia. Marcarea acestei zile a început în Suedia și s-a răspândit în Danemarca și Finlanda, la mijlocul secolului al XIX-lea.

În aceste țări, Ziua Sfintei Lucia este considerată drept începutul sărbătorilor Crăciunului. Conform tradiției, fiica cea mare se scoală dimineața devreme și îi trezește și pe ceilalți membri ai familiei, îmbrăcată fiind într-o rochie lungă, albă, cu o eșarfă roșie, și purtând o coroană făcută din crenguțe, împodobită cu nouă lumânări aprinse. Pe tot parcursul zilei, fetei i se spune „Lussi" ori „Lussibruden" („mireasa Lussi"). Întreaga familie mănâncă micul dejun într-o încăpere luminată cu lumânări.

Orice partidă de vânătoare sau de pescuit, în ziua Sfintei Lucia, se făcea la lumina torțelor, iar casele erau puternic luminate. Odată cu lăsarea serii, erau organizate procesiuni cu torțe, la care participau femeile, bărbații și copiii. Noaptea se sfârșea atunci când toată lumea arunca torțele aprinse pe o căpiță mare de fân, creând o imensă vâlvătaie. Lumina este un element esențial al Zilei Sfintei Lucia, al cărei nume provine din latinescul „lux", care înseamnă „lumină", de aceea este sărbătorită în preajma celei mai scurte zile a anului, atunci când soarele se pregătește să-și reverse, din nou, lumina. Lucia a trăit în Siracuza, în secolul al patrulea, când persecutarea creștinilor era un lucru obișnuit. Legenda spune că i-au fost smulși ochii în timpul împăratului Dioclețian, când a fost torturată pentru convingerile ei creștine. Alții susțin că ea însăși și-a scos ochii, în semn de protest pentru modul în care erau tratați creștinii. Sfânta Lucia este patroana spirituală a orbilor.

FINLANDA: „HYVÄÄ JOULUA!"

În Ajunul Crăciunului finlandezii merg la saună. Familiile se reunesc și ascultă , la postul național de radio, emisiunea „Pace de Crăciun". Tot în această zi, ei obișnuiesc să se reculeagă la mormintele celor dragi.

NORVEGIA: „GLEDELIG JUL!"

Norvegia este locul de naștere al buturugii Yule. Nordicii antici foloseau bușteanul Yule pentru a celebra reîntoarcerea soarelui, la solstițiul de iarnă. „Yule" vine de la „hweol", cuvânt din vechea limbă norvegiană, care înseamnă „roată". Nordicii credeau că soarele este o imensă roată de foc, care se apropia și se îndepărta de pământ. De aceea, șemineul este, și în zilele noastre, nu doar un obiect, ci elementul central al atmosferei de Crăciun în familia norvegiană. Această tradiție datează din vremuri străvechi și așa se explică, probabil, forma de buturugă a brânzeturilor, cozonacilor și prăjiturilor consumate în timpul sărbătorii Crăciunului.

GERMANIA: „FROEHLICHE WEIHNACHTEN!"

Împodobirea copacilor „cu cetina tot verde" a constituit dintotdeauna o parte a tradiției solstițiului de iarnă, în Germania. Primii pomi de Crăciun împodobiți anume pentru această sărbătoare au apărut la Strasbourg, în Alsacia, la începutul secolului al XVII-lea. După 1750, obiceiul s-a răspândit și în alte regiuni ale Germaniei, mai ales după 1771, când Johann Wolfgang von Goethe a vizitat orașul Strasbourg și, la scurt timp, a „inclus" un pom de Crăciun în celebrul său roman „Suferințele tânărului Werther". În anul 1820, primii imigranți germani au împodobit brazi de Crăciun în Pennsylvania. După ce prințul Albert s-a căsătorit cu regina Victoria, el a introdus tradiția pomului de Crăciun și în Anglia. În 1848, pentru prima dată, un ziar american a publicat o fotografie reprezentând un brad de Crăciun și, câțiva ani mai târziu, obiceiul s-a răspândit în aproape toate casele.

MEXIC: „FELIZ NAVIDAD!"

În 1928, ambasadorul american în Mexic, Joel R. Poinsett, a adus, din țara sa natală în SUA, o plantă cu frunze verzi și roșii. Întrucât coloritul ei părea potrivit sărbătorilor de sfârșit de an, planta, denumită poinsettia (Steaua Crăciunului, asemănătoare Crăciuniței - n.n.), după numele lui Poinsett, a fost cultivată în sere, încă din 1830. În 1870, magazinele din New York au început s-o comercializeze cu prilejul Crăciunului, iar în 1900, devenise, deja, simbol recunoscut al acestei sărbători.

În Mexic, sculpturi realizate din pastă de hârtie - pinatas - sunt umplute cu bomboane și monede și sunt atârnate pe tavan. Copiii, rând pe rând, le lovesc până când se rup, încât pe dușumea se revarsă o sumedenie de bunătăți. Cei mici se întrec să adune cât mai mult din „pradă".

MAREA BRITANIE: „MERRY CHRISTMAS!"

Un englez, pe nume John Calcott Horsley, a contribuit la răspândirea obiceiului de a trimite felicitări de Crăciun, atunci când, prin 1830, a început să confecționeze ilustrate cu imagini și felicitări de Crăciun. Imediat, oficiile poștale din Anglia și din SUA au dat lovitura, făcând din aceste cărți poștale adevărate senzații. Popoarele celtice și cele teutonice credeau că vâscul are puteri magice în vindecarea rănilor și în creșterea fertilității. Celții atârnau vâsc prin colțurile casei, în speranța că le va aduce noroc și va alunga spiritele rele. În epoca victoriană, englezii atârnau crenguțe de vâsc pe tavan și deasupra pragului ușii.

Dacă cineva era descoperit stând sub vâsc, el / ea trebuia să se lase sărutat / sărutată de o altă persoană din încăpere, dar societatea victoriană nu prea era de acord cu acest comportament.

Nelipsită de pe masa de Crăciun, budinca de prune este un fel de mâncare englezesc, datând din Evul Mediu. Seu, făină, zahăr, stafide, nuci și condimente sunt amestecate, legate ușor într-o bucată de pânză și fierte până când ingredientele se fac „prune", adică cresc suficient de mult ca să umple Colindatul își are originile tot în Anglia. Cântăreți ambulanți umblau dintr-un oraș în altul, cântând pe la castele și pe la casele celor bogați. În schimbul spectacolului oferit, muzicanții sperau să primească o mâncare caldă sau câțiva bănuți.

În Statele Unite și în Anglia, în Ajunul Crăciunului, copiii atârnau ciorapii la piciorul patului sau lângă șemineu, sperând că vor fi umpluți cu bunătăți, în timp ce ei dorm. În țările din Scandinavia, copiii își lăsau ghetele pe vatră. Această tradiție este legată de legendele despre Sfântul Nicolae. Una dintre acestea era despre două surori sărace, care nu se puteau căsători pentru că nu aveau bani de zestre. Ca să nu fie vândute de către tatăl lor, Sfântul Nicolae le-a lăsat fiecăreia câte o monedă de aur. Una dintre monede a alunecat pe horn și s-a oprit într-o pereche de pantofi lăsați pe vatră. Altă monedă a ajuns, prin fereastră, într-o pereche de ciorapi lăsați să se usuce lângă foc.

FRANȚA: „JOYEUX NOËL!"

În Franța, Crăciunul se numește NOËL, din expresia franceză les bonnes nouvelles, ceea ce înseamnă „vestea cea bună", și se referă la Evanghelie.

În sudul Franței, începând din Ajunul Crăciunului până în ziua de Anul Nou, unii oameni ard, în șemineul casei, un butuc. Acest obicei provine dintr-o veche tradiție, potrivit căreia, o bucată din acest butuc, folosită de agricultori în anul ce avea să vină, era semn de recoltă bogată.

AUSTRALIA

În Australia, sărbătoarea cade în mijlocul verii. Nu e lucru neobișnuit ca, în unele regiuni, temperatura să atingă 30 de grade Celsius, în ziua de Crăciun. În această perioadă caldă și însorită, oamenii ies la plajă și la grătare în mijlocul naturii. Sărbătorile tradiționale, în ziua de Crăciun, includ petreceri de familie, schimburi de cadouri, precum și un meniu cald, cu șuncă, friptură de curcan sau de porc, fructe de mare.

UCRAINA: „SROZHDESTVOM KRISTOVYM!"

De Crăciun, ucrainenii pregătesc o masă tradițională ce cuprinde douăsprezece feluri de mâncare. Mezinul familiei se uită pe fereastră până când răsare Luceafărul de seară, semn că sărbătoarea poate să înceapă.

GRECIA: „KALA CHRISTOUYENNA!"

În Grecia, mulți oameni cred în kallikantzeri, niște spiriduși gata oricând să facă tot felul de pozne, de-a lungul celor 12 zile, cât durează Crăciunul. Cadourile se fac, de obicei, la 1 ianuarie, de Ziua Sfântului Vasile. (sursa: history.com - christmas traditions)

Lasă un comentariu