Biografie ilustrată, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2016, 77 p.
Cu academicianul D. Protase ne cunoaștem din tinerețe, pentru că, așa cum se spune, toți vârstnicii au fost cândva tineri, dar nu toți tineri au șansa să devină vârstnici. Despre domnia sa am scris în Portrete și cărți, vol. I, 2005 - Un susținător fervent al continuității daco-romane (p. 247-255).
Am fost printre fericiții invitați la evenimentul prilejuit de sărbătorirea nonagenarului Dumitru Protase, senior al arheologiei transilvane. Dumitru Protase a văzut lumina zilei în toiul iernii, în prima zi a lunii Faur, în anul 1926, în satul Mocod (unii pronunță comod), pe meleagurile năsăudene, județul Bistrița-Năsăud, cea mai fertilă pepinieră care a dat țării elite de seamă în cele mai diferite domenii ale culturii și științei românești. Născut din părinți țărani, încă din copilărie s-a dovedit a fi un băiat isteț, drept pentru care învățători i-au sfătuit pe părinți să-l dea pe copil la școală la oraș, că are har și poate ieși din el un om mare. Și n-au greșit acei învățători. Astfel, între anii 1938-1946 îl întâlnim pe Mitru elev la Liceul „George Coșbuc" din Năsăud. Perioada liceului elevului Mitru a corespuns cu cea a celui de-Al Doilea Război Mondial, cu frustrări, cu neajunsuri, caracteristice tuturor vremurilor de război. Elevul Protase a trecut peste toate obstacolele și în anii 1946-1950 îl întâlnim student la Facultatea de Litere, secția clasică și Facultatea de Istorie, din Cluj. Doi ani a urmat și Facultatea de Drept. Cu toate că a urmat trei facultăți și în anii studenției D. Protase s-a afirmat ca un element sârguincios, dovadă că încă student fiind a fost selectat ca preparator la Catedra de Istorie Antică (1948-1950). La terminarea facultății este reținut la catedră și urcă toate treptele carierei universitare până la profesor, conducător de doctorat și membru de onoare al Academiei Române. Concomitent, domnia sa a îndeplinit și funcția de cercetător.
Acad. Dumitru Protase este un reputat om de cultură, cunoscut arheolog și istoric, profesor universitar și cercetător de înaltă ținută. A participat sau a fost coordonator pe șantiere arheologice de la Porolissum (jud. Sălaj), Alba Iulia, Obreja (jud. Alba), Soporul de Câmpie (jud. Cluj), Brâncovenești (jud. Mureș), Ilișiua (jud. Bistrița-Năsăud).
Merită să menționăm și faptul că în Album există două hărți cu localitățile vizitate de academicianul D. Protase, una, p. 23, în afara României în toate țările din Europa și în Algeria, Libia, Egipt. O altă hartă, la pagina 24, cu localități vizitate în România, toate județele. Despre aceste vizite în partea a doua a Albumului sunt poze ale academicianului cu persoane cu care s-a întâlnit și, desigur, cu soția, Adriana Protase.
Profesorul Dumitru Protase este autor și coordonator la Istoria Românilor, vol. II, editată de Academia Română. Este, de asemenea, autorul unor lucrări de bază pentru istoria veche a României: Problema continuității în Dacia în lumina arheologiei și numismaticii (1966), Riturile funerare la daci și daco-romani (1971). Autohtonii în Dacia (vol. I-II (1980, 200), Geneza orașelor în Dacia romană (1991), La romanisai et la romanité en Dacie (1992), Orizorturi daco-romane, vol. I-III (1995, 2000, 2010), La continuité daco-romaine (2001). La cele menționate se adaugă un număr impresionant de articole, studii și note publicate în varii volume și reviste de specialitate. Pe această linie a vedea albumul de față p. 12-22.
Rezultatele activității academicianului Dumitru Protase nu au fost trecute cu vederea, ele au fost apreciate de numeroase foruri. Astfel amintim: Ordinul „Meritul științific", Clasa a III-a, 1966; Ordinul Național „Pentru merit" în gradul de cavaler; titlul de Cetățean de Onoare al orașului Năsăud; Cetățean al Europei, 2007; Honoris Causa, Universitatea din Arad, și multe altele, cunoscute de specialiști.
La această vârstă venerabilă acad. Dumitru Protase este mereu prezent cu comunicări, cu articole. Întreaga operă a Maestrului este scrisă într-o limbă îngrijită și cu exemple edificatoare din istoria poporului nostru, care poate servi ca mijloc eficace pentru educarea tineretului în spiritul patriotismului și al dragostei pentru tot ce a dat neamul românesc.
Acad. D. Protase, DACI - ROMANI – ROMÂNI Articole pentru publicul larg, Ed. Napoca Star, 213, 129p.
Volumul de față al cunoscutului specialist în istoria veche, Dumitru Protase - membru de onoare al Academiei Române, reprezintă un ciclu de 23 de studii, elaborate și publicate pe parcursul a șase decenii, 1957-2013. Studiile despre care este vorba au văzut lumina tiparului în diferite publicații ale timpului, greu de găsit în prezent, motiv pentru care autorul a găsit de cuviință să fie adunate la un loc pentru a înlesni consultarea lor de către cititori, să facă cunoștință cu diferite probleme, situații sau evenimente din mult frământata istorie a patriei noastre din cele mai vechi timpuri.
Primul studiu se întitulează: Urme dacice în Câmpia Transilvaniei, este vorba despre o descoperire arheologică care a avut loc în 1956 la Soporul de Câmpie. „Descoperirea privește teza persistenței dacilor în Dacia, ocupată de romani" (p.9), unde, pe lângă oasele umane calcinate, au fost găsite și numeroase obiecte de inventar (monede de bronz, vase de sticlă și lut ars, fibule etc. Capacele urnelor erau din pastă roșie, iar o urnă este brună. Piesele descoperite dovedesc că cei îngropați acolo erau daci din epoca romană. Informațiile pe baza materialului descoperit sunt de mare valoare deoarece confirmă „existența și dăinuirea populației băștinașe în Dacia subjugată de romani"(p.12).
Următorul studiu: Descoperiri arheologice în Cluj prezintă rezultatele unor descoperiri de vestigii de cultură materială din perioada primei vârste a fierului (anii 700-350 î.e.n.) lângă clădirea Bibliotecii Universitare. Tot acolo a fost găsită olărie din timpul dominației romane în Dacia (sec. II-III), apoi au fost găsite țigle, olane și multe alte obiecte în diferite părți ale Clujului, în dosul Catedralei Ortodoxe, în str. Avram Iancu, str. Horea, în fața fostului hotel Astoria etc.
În articolul: Descoperiri arheologice sunt menționate descoperirile care au avut loc la Obreja, Ocna Sibiului, Arhiud, Dedrad și Noșlac, comuna natală a subsemnatului, unde s-au găsit locuințe-bordeie și gropi de provizii. Obiectele descoperite confirmă faptul că „un anumit timp, dacii și-au menținut, sub ocupație romană (...) vechile lor unelte de muncă"(p.19).
Un studiu foarte important este: Romanitate și continuitate pe teritoriul județului Mureș, temă care l-a preocupat timp îndelungat pe reputatul istoric Dumitru Protase. A se vedea în acest sens valoroasele volume publicate în decursul anilor. De altfel, studiile istoricilor români, dar și străini, „au dovedit că dăinuirea populației romanice în teritoriile Daciei vechi este o realitate incontestabilă" (p.24-25). În județul Mureș Muzeul de Istorie din Cluj și specialiștii de la Institutul de Istorie „au întreprins o vastă exploatare la Morești, Iernut, Lechința, Cipău, Sf. Gheorghe, Călugăreni, Dedrad, Sighișoara" etc. (p.25). „Din tot ce se știe acum rezultă că teritoriul actual al județului Mureș a fost înglobat odinioară în Provincia Dacia" (p.27).
Două articole tratează: Inscripțiile Daciei Romane și Inscripțiile din secolele IV-XIII descoperite în România. Primul articol se ocupă de lucrările eminenților specialiști D.M.Pippidi din București și ale clujeanului Ioan I. Rusu, savant de talie europeană, pe care am avut ocazia să-l cunosc bine. În cel de al doilea articol se menționează că „Continuitatea daco-romană pe teritoriul României în epoca migrațiunii popoarelor iese plenar în evidență din numeroase inscripții..." (p.32). Interesant că inscripții latinești și grecești au fost descoperite în Oltenia, Banat, Ardeal, Muntenia, Moldova, Dobrogea, prin urmare, în toate provinciile locuite de români.
Tema continuității apare și în studiul: Continuitatea autohtonilor în Dacia Romană (p.45-50), despre care autorul afirmă: „știrile păstrate în opera mai multor scriitori greco-romani, datele furnizate de unele inscripții dăltuite în piatră, reliefurile Columnei lui Traian sau reprezentări de pe monede romane arată nu nimicirea dacilor, ci distrugerea puterii militare, victoria legiunilor romane asupra unui adversar redutabil, ferm hotărât să-și apere țara și libertatea" (p.45). Există numeroase dovezi arheologice, epigrafice, onomastice conform cărora în Dacia romană trăia o considerabilă populație indigeni. Amintim pe această linie denumirile: Apulum, Dierna, Drobeta, Malva, Napoca, Potaisa etc.
Pe aceeași linie se înscrie și Daco-geții în Imperiul Roman (p. 51-52) „Trupele auxiliare formate integral din daco-geți recrutați în Dacia (…) au fost duse în toate părțile imperiului: Moesia, Pannonia, Syria, Britania etc." (p. 51). Cel mai amplu studiu se intitulează: Populația daco-romană în Transilvania și Banat (după părăsirea oficială a Daciei de către romani). Unii sceptici au pus la îndoială posibilitatea romanizării Daciei într-o perioadă de doar 170 de ani. Credem că în acest caz este necesară o precizare sau poate chiar mai multe și anume că cultura și civilizația romană a radiat în afara granițelor imperiului cu mult înaintea ocupării de către romani a provinciilor învecinate. Apoi a avut loc primenirea romanității locale cu elemente etnice romanice din sudul Dunării în perioada lui Constantin cel Mare (306-337) și Iustinian (527-566), „când teritorii nord-dunărene (...) fuseseră înglobate în Imperiul Romano-Bizantin" (p.34). Despre prezența daco-romanilor în Dacia vorbesc bogatele și variatele materiale documentare, care dovedesc că populația română nu a plecat în sudul Dunării împreună cu armata și administrația.
O altă problemă, mai puțin discutată, este cea a popoarelor migratoare care au tatonat un anumit timp la granița de est și contactul avut cu populația autohtonă a avut loc în limba latină populară. Latina era limba internațională. Sunt multe și interesante subiecte în carte, însă, din păcate, nu ne putem opri asupra tuturor.
În cele ce urmează vom mai zăbovi puțin asupra unei probleme despre Ardeal, care, cum spunea Caragiale, este tot timpul actuală. Este vorba despre lucrarea lui Toth Endre, Geschichte Siebenbürgens, care, „din punct de vedere al cerințelor istorice se situează la un nivel incredibil de jos". „Aproximativ 70% din text geme de greșeli de conținut, formulare și interpretare a faptului și documentului istoric" (p.61). Lotul este clar, T.E. urmărește „o insultă grosolană la adresa istoriei noastre naționale. Cartea acad.
D. Protase conține valoroase informații, drept pentru care o recomandăm cu căldură tuturor cititorilor de bună credință cere iubesc cu adevărat poporul român.
