CÂTE CEVA DESPRE REPUTAȚIE

„Al.Dumas tatăl a afirmat că omul are două feluri de reputații: una pe care o merită și alta care i se face. Rareori lasă după el pe cea care o merită". Există și o a treia formă de reputație, zic eu, cea la cerere, cea fabricată și modelată de solicitant, după visele, dorințele și interesele lui.

Pe vremea lui Dumas, cel cu muschetarii, și pe vremea lui fi-su, celălalt Dumas, cel cu Monte Cristo, nu exista mass- media specializată în confecționarea promptă a reputației glorioase, a reputației rentabile, a reputației de invidiat, la dorința și la cererea interesatului, reputație care să se bucure de recunoaștere unanimă.

Într-o societate în care politicul hotărăște tot ce mișcă și ce nu mișcă, cocoțatul pe o anumită treaptă profesională și socială este ajutat să-și fabrice o „firmă" care promite foloase, care dă satisfacții. În cel mai rău caz nu este stânjenit să ajungă la nemeritata reputație. Dacă este în atenția „organelor" și deține funcții profesionale deosebite, în diverse sectoare industriale, agricole sau științifice (înscăunat și avansat pe acest criteriu), atunci este ajutat de specialiști, profesioniști în domeniu, să-și confecționeze o „față" după cum jinduiește, pe care a visat-o, sau pe care n-a visat-o vreodată. Caracterul omului, suportul organic al reputației, este neglijat, neluat în seamă de născocitori.

Ulterior, după încoronare cu reputația fastuoasă, gafele și prostiile făcute cu știință sau fără știință, care ar modela firesc și real reputația omului, sunt coafate, atenuate, explicate, ascunse, dar totdeauna real înregistrate și ținute la dosar, după metoda Dandanache. Nu contează că omul a depășit cu mult pragul de incompetență. El este ajutat, proptit, ancorat, lustruit, parfumat și pudrat. Se găsesc subalterni care duc, de bine, de rău, munca instituției. Când faimosul aureolat s-a cocoțat prea sus și devine neascultător sau nonconformist, obraznic, independent, sau impertinent, se încearcă recuperarea reputației lui. În cazul în care acțiunea nu reușește, iar reputatul nu se cumințește, numai și numai atunci se varsă asupra lui toată haznaua de defecte și apucături neortodoxe, înregistrate foto, video, documente tipărite sau scrise de mână, rapoarte, sesizări, aprecieri, constatări care, de cele mai multe ori, au fost deliberat zăvorâte, tăinuite și catalogate după gravitatea lor. Omul devine, de fapt și de drept, ceea ce este. I se mai dă un picior în spate, supliment, care-l face pe veci neutilizabil.

Unii consacrați, cu reputația nemeritat-confecționată, datorită agilității lor, și-au putut-o păstra neștirbită până la marea încercare din 22 Decembrie. Atunci, chiar de-a doua zi, ei și-au schimbat „mantaua după vânt" și au devenit dintr-odată mari democrați. 22 Decembrie este și data nașterii fariseismului vădit, neîndoielnic, scos la vedere. Și până la acea dată istorică viețuiau fățarnici, dar de frică și de interes erau încremeniți în zodia mucles.

Cel mai vehement, cel mai contondent, rămas de pe vremea lui Stalin, s-a înscrisa urgent la democrați-creștini cu intenția vădită de a i se ierta păcatele. Îi suna mântuielnic cuvântul creștin. Altul, mai moderat, care n-a fost angajat la plutonul chinuitorilor, s-a înscris la democrații socialiști, cu intenția tot vădită să demonstreze cunoscuților că nu este fățărnic și că păstrează linia. Cel care a activat în ascuns pe „listă" și care a rămas în continuare pe statul de plată s-a înscris la conservatori, ca să demonstreze atașamentul față de tradiție. Pentru traseistul ideologic și politic, cei din conducerea „de dinainte", cei care odată l-au făcut om au devenit dintr-odată niște reduși mintali, niște nerozi pe care nu mai vrea să-i cunoască și să-i recunoască. El se dezice în public de mentorii lui printr-o gestică simplă care seamănă cu executarea unui penalti la fotbal. Comportarea, dar mai ales vorbele lui, trădează că-n vechiul regim a fost un obidit, constrâns, urmărit, nedreptățit, împiedicat în ascensiunea profesională și că reputația lui a avut de suferit. Vorbește și scrie că în vechiul regim nenorocit nu primea decât un kilogram de carne la date precise, încremenite - 1 Mai și 23 August. Reputația lui îi cere acum să ascundă că atunci frigiderul, congelatoarele și cămara îi era burdușite cu alimente, iar fi-su (sic), sadic, mânca la școală, în pauza mare, banane și curmale în fața colegilor neștiutori în ale fructelor exotice.

Astăzi, omului nostru cu renume îi este mai ușor. Știutorii i-au spălat dosarul de toate nelegiuirile și turnătoriile. A scăpat cu reputația neștirbită și cu ea își croiește un nou drum în viață. Nu-i mai pasă. Orice prostie, măgărie sau faptă gravă făcută de el acum, și colportată verbal sau prin presă, care ar putea să-i schimbe reputația, trebuie dovedită în instanța judecătorească, de care el nu se mai teme.

Cum se justifică omul nostru? Foarte simplu: Așa-i lumea, zice el. Ăștia de la ziare trebuie și ei să mănânce o pâine și lansează fel de fel de prostii despre mine. Nu-i nimic adevărat, totu-i o înscenare. Vor să mă bage la zdup, dar nu vor reuși și chiar de vor reuși să dovedească vinovăția mea, eu nu pot sta la închisoare pentru că am prostata mărită sau, mai sigur, le trântesc niște crize de-i apucă mila și îngrijorarea, și pe loc mă vor iearta de orice vină.

Pe la noi sunt vecinătăți unde oamenii cred că reputația negativă este aducătoare de succes. Există populații pentru care furtul, minciuna și escrocheria nu sunt fapte de insucces. Din contră, frauda este trecută ca lucrare îndrăzneță și-l încadrează pe făptaș în categoria băieților isteți.

Caracterul omului, care intră în componența reputației, suportul și aliatul organic al faptelor și al realizărilor, nu este luat în seamă. Încrederea în făptașul cu reputație negativă nu este zdruncinată sau pierdută de fapta săvîrșită și condamnată.

De aceea, astăzi, la noi, omul cu reputația schilodită nu dorește și n-are timp să-și oblojească renumele. El umblă acum după posturi din ce în ce mai înalte, după titluri științifice și onorifice simandicoase, dar cu prioritate după bani, bani din ce în ce mai mulți. El știe că dacă ajunge să se „culce pe bani", nu mai are nevoie de reputație muncită. Cu ochiul dracului poți cumpăra orice, chiar și reputație, zice dânsul, iar de caracter nu se mai interesează nimeni. Durerea cea mare este că unii, ca să conducă și să ajungă în vârful piramidei, cu tot riscul reputației șifonate, se pretează la orice, chiar și cu scoaterea pe tarabă a intereslor țării.

Onoare excepțiilor!

A fost unul, care, acum două mii de ani a strigat în parlament cam pentru aceleași motive. O, tempora ! O, mores! (Ce epocă, ce moravuri). Cicero, bine și tare te-ai răstit la Catilina, de-a ajuns ecoul până la noi.

Lasă un comentariu