România, scoasă din nou la mezat

De 26 de ani, de când România a devenit „liberă", hărțuiala asupra ei nu mai contenește, nici din interior și nici din exterior. Unii vor să o domine politic, alții economic, și nu puțini sunt cei care și-ar dori câte o halcă din zestrea ei teritorială. Asaltul este puternic, pentru că țara e frumoasă și bogată, și cine nu și-ar dori să fie stăpânul unor asemenea minunății. Interesant este faptul că de valoarea de ansamblu a acesteia străinii sunt mult mai conștienți decât noi, cei care o locuim, motiv pentru care parcă soarta ei nici nu ne interesează atât de mult. De abandonat însă nu o abandonăm. În cele din urmă reacționăm la pericolele iminente, dar întrebarea care ne-o punem de ce numai atunci românii se unesc și se gândesc că au o țară a lor cu care se pot mândri în fața oricui, în rest ea fiind lăsată de izbeliște. Formularea nu este deloc exagerată dacă avem în vedere ce oferă România nativă românilor și ce oferim noi acesteia. Tristul adevăr este că, făcând jocul celor care și-ar dori-o ca pe o nestemată, ne-am bătut și continuăm, pur și simplu, să ne batem joc de ea, din momentul în care cea mai mândră țară a Europei, cu frumuseți și bogății neasemuite, deține tristul record de cea mai săracă, din punct de vedere al traiului populației, și mai prost gospodărită, dacă îi excludem pe vecinii noștri bulgari. Nu întâmplător, discutând de-a lungul anilor cu mulți străini care ne-au vizitat, am auzit din gura lor aprecieri nu tocmai măgulitoare de genul: „aveți o țară minunată, păcat că e așa de prost gospodărită, sau ceva și mai dur „păcat că este locuită de români".

După evenimentele din decembrie 1989 ni s-a oferit într-adevăr șansa să realizăm o țară ca afară. Aveam de toate la îndemână, iar singurul lucru care trebuia radical schimbat în ecuația devenirii noastre era voința și priceperea îndreptate în această direcție. Ascultând însă cântecul înșelător al Sirenelor, ne-am abătut, precum Ulise, din calea pe care o aveam de urmat. Dezmățul declanșat nu numai la împărțirea puterii, dar și a averii, între ai noștri, dar și cu străinii, a făcut din România o țară total scoasă la mezat, din ale cărei bogății s-au înfruptat cu nemiluita toți neaveniții, escrocii și tupeiștii, organizați în grupări politice cu rezonanțe democratice de: socialiști, liberali, creștin-democrați și alte nuanțe, care dădeau bine la public, dar în interiorul cărora își făceau veacul, după legile junglei, lupi în blană de oaie. Aceștia sunt cei care ne-au condus în anii care au trecut și continuă să ne conducă și astăzi, motiv pentru care am ajuns ceea ce suntem, adică săraci și umiliți într-o țară în care ar putea curge lapte și miere. Iar când vorbim despre jalnica noastră stare nu putem să nu ne gândim la alte popoare de pe al nostru continent, ca elvețienii și finlandezii, fără a-i uita pe olandezi, care în condiții mult mai austere, dar printr-o mobilizare exemplară și voință de fier au reușit să aducă prosperitatea și civilizația din propriile țări la cele mai înalte standarde europene. Pe noi, românii, oare ce ne împiedica să facem acest lucru în ultimul sfert de veac?

Nu reușim pentru că, pe tărâmul mentalităților politice, ne aflăm în preistoria democrației. Partidele noastre, indiferent de culoarea pe care și-o asumă sau cum doresc să se poziționeze pe eșichierul improvizației politice, n-au reușit să-și însușească nimic sau aproape nimic din abecedarul democrației. Ceea ce reușesc să promoveze în demersurile lor este doar cultura haitei flămânzite, care rade totul pe unde trece, singura lor țintă fiind să-și îndestuleze propriile orgolii și burdihane.

În cei 26 de ani care s-au scurs din decembrie 1989 au trecut pe la guvernare toate partidele amintite, și nu putem spune că unul a fost mai breaz decât altul, fie singure sau în coaliție. Țara a mers din rău în mai rău și nici acum, după un exercițiu de sorginte democratică de peste un sfert de veac, nu putem afirma că partidele aflate la putere au progresat, au un mesaj mai bun, mai optimist și mai nuanțat pentru români. Promisiunile deșarte constituie singurul lucru care îi nuanțează pentru că la fapte sunt la fel. Adică mint cu toții, iar cei care se detașează în mod deosebit sunt tocmai cei care ar trebui să se afle mai aproape de suferințele celor nevoiași, adică așa-zișii socialiști. Românii, săraci și cu dorința de mai bine în viitor, desigur, deși aflați de fiecare dată în postura de „Stan-pățitul", tot pe aceștia îi votează, și așa cum am mai spus nu o fac deloc întâmplător, pentru că de la ei așteaptă o rază de speranță. Ce primesc în schimbul acestei investiții de încredere s-a putut vedea și în urma alegerilor din 2012, dar și din 2016. Cu o majoritate zdrobitoare în Parlament, PSD-ul lui Victor Ponta a fost obligat după 3 ani de proastă guvernare să cedeze prerogativele unui guvern de tehnocrați, pe care n-a încetat să-l boicoteze și să-l hulească. Și au făcut-o zi de zi, până când a convins electoratul de răul cel mare ce trebuie înlocuit cu răul cel mic și ca atare, dacă românii vor democrație, spre ei să-și îndrepte voturile. Românii s-au lăsat păcăliți și în 2016, atât la alegerile locale din vară, cât și la cele parlamentare, din iarnă. PSD-ul lui Dragnea însă joacă și mai tare împotriva intereselor României și ale românilor. Odată ce și-au asigurat legitimitatea, din nou cu o majoritate confortabilă, scenariile chiar împotriva celor care le-au dat votul, dar mai ales împotriva întregii țări încep să curgă. Promisiunile făcute cu carul nu mai sunt de actualitate. Ele încep să capete nuanțe și interpretări noi, amânări până ce li se vor pierde urma și vor deveni niște frumoase amintiri. Dar cel mai grav lucru care ni se pare este trădarea intereselor acestei țări. După ce, în urma alegerilor locale, funcțiile cheie din administrația majorității județelor ardelene au fost date pe mâna maghiarilor, fără nicio explicație, acum, țara întreagă este pe cale de a fi oferită musulmanilor prin propunerea în funcția de prim-ministru al țării a unui etnic turc. Să fim bine înțeleși, noi nu împotriva etnicității cuiva suntem, ci împotriva modului în care individul sau minoritatea din care face parte se raportează la interesele țării. Se știe foarte bine, și domnii Dragnea și Tăriceanu cunosc acest lucru, că a desemna în fruntea Guvernului României un etnic turc sau de altă sorginte musulmană, în condițiile în care din rândul acestora se selectează teroriștii care au îngrozit Europa și întreaga lume, constituie o bătaie de joc, o sfidare la adresa românilor, dar și a membrilor PSD, a votanților acestora. Mai mult, o crasă lipsă de maturitate politică, o dovadă în plus că pentru ei interesul național nu face două parale. Oare ce gândesc despre noi cei de la UE și mai ales de la NATO? De o vulnerabilitate în plus avem noi, românii, nevoie, în condițiile în care în jurul granițelor țării noastre se adună tot mai mulți nori negri? Ne întrebăm, de asemenea, de ce această încăpățânare a acestui domn, pentru această persoană, din moment ce PSD dispune de suficiente personalități capabile să conducă cu profesionalism un guvern al României. Nu găsește domnul Dragnea un român sadea, suflet din sufletului neamului nostru pentru această grea misiune? Cum rămânem cu lozinca domniei sale „să redăm România românilor? " Oare de ce nu, și ce-l determină să judece altfel? Sunt românii buni doar ca masă de manevră la alegeri? Am discutat, zilele acestea, cu mulți cetățeni, de vârste diferite: români și maghiari, deopotrivă, și absolut toți au fost de partea președintelui Iohannis, condamnând jocurile de culise ale domnilor Dragnea și Tăriceanu.

Acțiunile în forță ale acestor doi demnitari cu înalte funcții în stat, declanșate cu prilejul desemnării primului ministru, scot la iveală atitudini comportamentale de rău augur pentru politica românească în viitorii patru ani. Ca urmare, țara își va continua drumul său pe calea greșită, iar românilor li se vor spulbera pentru a nu știm câta oară oportunitățile pentru a deveni un popor capabil să-și făurească un destin mai bun. Și acest lucru pentru aceeași meteahnă - incapacitatea de a avea în fruntea țării bărbați adevărați, mânați de dorința de a-și servi țara până la sacrificiul suprem, și nu de indivizi al căror scop este aservirea țării propriilor interese meschine.

 

Lasă un comentariu