„Baciul" face praf naționala lui Daum! „Nu avem valoare". Verdictul pentru preliminarii

Distribuie pe:

Gică Popescu, unul dintre cei mai importanți jucători ai „Generației de Aur", a făcut o declarație prin care a pus la zid naționala României, despre care spune clar: nu se va califica nici după 20 de ani la un Campionat Mondial. „Am avut un început de preliminarii foarte slab, cu toate că meciurile au fost accesibile, n-am jucat nici cu Polonia la început, nici cu Danemarca. Cu toții eram de părere că avem un început care ne convine și speram la mai multe puncte. Echipa națională nu e la nivelul care să ne ducă la turneul final de Campionat Mondial. Din păcate, o spun, cred că și de data aceasta vom sta acasă", a comentat Popescu, pentru Digi Sport. Naționala României se menține pe locul 39 în clasamentul FIFA pe luna decembrie, după ce a început anul pe locul 16, dar din martie a regresat aproape continuu - locul 19 (aprilie, mai), 22 (iunie), 24 (iulie), 25 (august), 32 (septembrie), 34 (octombrie), 39 (noiembrie).

Bilanțul naționalei în anul care se încheie a fost de 13 meciuri jucate, 3 victorii (doar una într-un meci oficial), 5 egaluri, 5 înfrângeri, golaveraj 18-15. „Ne lipsește valoarea, în primul rând. Ne uităm la echipele la care joacă fotbaliști români, iar atunci când sunt legitimați la echipe mai importante, nu joacă. E foarte greu să faci performanțe cu foarte puțini jucători aflați la echipe importante. Cred că singurul care e titular la echipa de club e Tătărușanu, în rest, jucătorii care sunt la echipe din Europa, ori sunt la echipe slabe, ori nu joacă", a adăugat Popescu. După 4 etape disputate în grupa E, România ocupă poziția a 4 în clasament, cu doar 5 puncte. Primul loc este ocupat de Polonia, urmată de Muntenegru și Danemarca. Armenia și Kazakhstan ocupă ultimele două poziții. Meciurile pe care România le mai are de disputat: România - Danemarca (26.03.2017), Polonia - România (10.06.2017), România - Armenia (01.09.2017), Muntenegru - România (04.09.2017), România - Kazahstan (05.10.2017), Danemarca - România (08.10.2017).

Lasă un comentariu