CÂTEVA GÂNDURI DESPRE MIRCEA DORIN ISTRATE ȘI POEZIA LUI

Distribuie pe:

În opinia unor literați, Mircea Dorin Istrate s-ar apropia ca stil de doi dintre clasicii literaturii române: George Coșbuc și Octavian Goga. S-a mai adăugat o comparație: poetul s-ar asemăna cu pasărea care zboară cu spatele și rămâne cu privirea spre punctul din care a plecat - un orizont tot mai depărtat și mai îngust - din mitul descoperit și publicat de Borges. Citindu-i și ascultându-i mai multe poezii în propria-i lectură cu diverse ocazii, personal eu aș opta pentru o comparație cu divinitatea romană Ianus care este reprezentat ca având două fețe: una spre trecut și cealaltă spre viitor, deoarece, cronologic vorbind, el surprinde trecutul, prezentul și viitorul atât ca o continuitate dar și ca un contrast. Cei pomeniți la început și-au reconsiderat foarte repede poziția avută inițial, afirmând că nu este totuși posibilă o suprapunere cu stilurile lui Coșbuc și Goga - o companie onorantă în definitiv -, deoarece contextul vremurilor noastre este diferit de al celor doi clasici. Și totuși, eu le dau dreptate celor ce au afirmat inițial că există o asemănare, dacă ținem seama că în artă, în general, putem vorbi de „spiritul și litera" operei, iar pentru o mai bună înțelegere cred că este nevoie de o minimă dar necesară explicație: despărțirea dintre idee și percepție o găsim încă în Grecia antică. Din ce în ce mai mult, de-a lungul veacurilor, datorită filozofilor care pun accentul când pe idee, când pe percepție, omul occidental s-a obișnuit să admită existența a două lumi deosebite: inteligibilul, domeniu rezervat filozofilor, și sensibilul, care nu are legături vizibile cu inteligibilul decât prin mijlocirea artei. Ei bine, poetul Mircea Dorin Istrate se apropie - cred eu - de Coșbuc și Goga prin ceea ce denumim ca fiind „spiritul" sau „sensibilul". O altă remarcă pe care țin să o precizez în aceste rânduri este varietatea proteică a subiectelor din creația sa poetică pe care, desigur, le tratează într-o manieră care-l particularizează în lumea producțiilor poetice ale altor autori. Se spune adesea că „stilul este omul", dar și toată teoria artelor admite că stilul este și unicul criteriu obiectiv de apreciere a unei opere de artă.

Faptul că încă de la debutul său, în urmă cu zece ani, și până azi a rămas consecvent versurilor cu rimă - pentru a oferi totuși un exemplu - s-ar putea să-l propulseze și mai mult într-o actualitate în devenire dacă țin seama de afirmațiile lui Robert Șerban, realizatorul emisiunii TV „Piper pe limbă", care afirma odată că abordarea stilului modern în poezie „a fost recepționat încă de la început ca un pumn în stomac", iar tendința actuală este de revenire „la ce a fost", și sincer, mă încred în opiniile lui pe care le consider cât se poate de pertinente.

Dincolo de ceea ce exprimă în mod explicit în poezii, se întrezăresc frământările sale, dintre care una ar fi că la ora actuală, prin contrast, ceea ce este seamănă tot mai puțin sau defel sub anumite aspecte față de ceea ce a fost bun și se dorește a rămâne peren în viața noastră. S-a ajuns ca și la noi, de o bună bucată de vreme societatea de azi să fie subjugată realității individuale, grijii pentru tine însuți și, eventual, pentru cei foarte apropiați de persoana ta. O scurtă și superficială privire asupra a ceea ce se întâmplă în prezent în lumea modernă te face să fi și mândru de ceea ce s-a realizat până acum, dar și îngrijorat de acele elemente sumbre care acompaniază existența societății. Se pare că demult s-a stins în mulți dintre noi conceptul de colectivitate ca expresie a unui destin comun, pe care-l împarți cu cei ce-ți sunt contemporani. De cele mai multe ori, prin cuvintele-vehicul de idei din poeziile sale, domnul Mircea Dorin Istrate, exprimă aproape constatativ, nealterat de interpretări care să te depărteze până la dispariție, a adevărului pur așa cum a fost sau este perceput, resimțit, în plan social.

Alegerea fericită a domnului Mircea Dorin Istrate de a-și difuza ideile prin intermediul poeziei, face ca existența noastră să devină mai digerabilă. Cred că a găsit astfel o platformă spirituală comună unde se pot întâlni autor și cititori care să constate, poate chiar fără săbo fi conștientizat, că noi, oamenii acestei țări, avem nu numai neînchipuit de multe motive dar și căi prin care putem să fim mai uniți în fața crudei realități: că avem tot mai puține „crampoane" care să ne asigure aderența la existența însăși.

Lasă un comentariu