BALUL ÎNSURAŢILOR

Distribuie pe:

Ce câţiva zeci de ani, devenită o tradiţie, în comuna Chiheru de Jos, primar Eremia Pop, se desfăşoară tradiţionalul bal al însuraţilor.

Această reuniune, balul însuraţilor, a fost organizată de fiecare dată de diferiţi cetăţeni ai acestei comune mureşene. În acest an întâlnirea însuraţilor, şi totodată un prilej de a se realiza şi o întâlnire a fiilor satului, este organizată de soţii Veronica şi Tenu Hărşan, Laura şi Florian Buţi.

Organizatorii recomandă ca cei care vor fi prezenţi atât din localitate, cât şi din localităţile învecinate, sau cei care au plecat cu mulţi ani în urmă din Chiheru de Jos, să îmbrace frumoasele costume populare, semn al tradiţiilor noastre româneşti.

Desfăşurarea balului însuraţilor va avea loc sâmbăta, 7 ianuarie 2017, începând cu ora 20.00, în Căminul Cultural din localitate.

Muzica şi buna dispoziţie vor fi susţinute de formaţia maestrului Marcel Râmba, împreună cu solista Mihaela Botoş Lateş, care vor susţine un spectacol de toată frumuseţea până în zorii zilei. 

Lasă un comentariu