SFÂNTUL ARHIDIACON ŞTEFAN - OCROTITORUL NOSTRU

Distribuie pe:

Cu ocazia prăznuirii Sf. Arhidiacon Ştefan, primul martir al Bisericii creştine, în data de 27 Decembrie, comunitatea credincioşilor ortodocşi din localitatea Cristeşti s-a aflat în zi de mare sărbătoare, o sărbătoare în continuarea Sărbătorii celei mari - Naşterea Domnului Iisus Hristos.

Cu mic cu mare, împreună cu cei dragi ne-am dat întâlnire în mica dar frumoasa Biserică din „sat", proaspăt împodobită cu pictură interioară. Alături de noi, credincioşii bisericii noastre, s-au aflat credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae", împreună cu pastorul lor pr. Răzvan Enache, pr. Nicolae Medrea, cel care a păstorit cele două parohii timp de 36 de ani, pr. Florin Nicoară - fiu al satului nostru, slujitor pe meleaguri clujene şi părintele pensionar Teodor Maier.

Acest sobor a fost întregit de frumuseţea şi gingăşia copilaşilor îmbrăcaţi în straie populare româneşti. De asemenea au fost alături de noi oficialităţile comunei: doamna primar Edith Kovaci, viceprimarul Chiorean Anghel, membrii Consiliului local Cristeşti, cei care au dorit să dea curs invitaţiei noastre, reprezentanţi ai Politiei, sponsori şi oameni de bună credinţă care au făcut ca acest moment să fie unul deosebit.

După oficierea Sf. Liturghii, în cadrul căreia pr. Teodor a pus la sufletul celor prezenţi un înălţător cuvânt de învăţătură şi după ce cei pregătiţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, sărbătoarea a fost împodobită cu un frumos şi înălţător concert de colinde susţinut de Grupul Vocal „Maris" din Târgu-Mureş condus de dr. Costi Dumitru, grup în care activează şi 6 fii ai satului nostru - lucru cu care ne mândrim.

La final de ceremonie nu i-am uitat nici pe cei care au slujit într-un fel sau altul în parohia noastră, Biserica actuală fiind construită în anul 1907 sub păstorirea vrednicului pr. Ştefan Stoicovici, urmat apoi de Nicolae Augura, David Lazar şi Aurel Sămărghiţan.

Din anul 2006 de când slujesc în această parohie încercăm an de an să adăugăm încă o broboadă Bisericii noastre pentru ca ea să fie pregătită de întâlnirea cu Mirele ceresc, motiv pentru care se cuvine să mulţumesc tuturor: credincioşilor, donatorilor, sponsorilor care au făcut şi fac posibilă această înnoire.

Sărbătoarea a continuat cu agapa frăţească unde acelaşi grup vocal ne-a încântat sufletul şi nu numai, cu frumoase cântări româneşti patriotice şi populare.

Cuvintele sunt de prisos, de aceea nu îmi mai rămâne decât să dau slavă lui Dumnezeu pentru toate, Sf. Arhid. Ştefan să-i mulţumesc pentru grija ce ne-o poartă, oamenilor de bine pentru ajutorul acordat, familiei mele pentru sprijinul pe care mi-l acordă, iar tuturor celorlalţi Dumnezeu să vă ofere şi să ne ofere un an 2017 cu multă bucurie în suflete, pace în casele noastre, ţara noastră şi în întreaga lume!

LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI! ŞI VĂ ÎMBRĂŢIŞĂM CU MULT DRAG PE TOŢI!

Lasă un comentariu