Omagieri şi comemorări spirituale în anul 2017

La propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, anul 2017 a fost declarat  de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Într-adevăr, după instaurarea regimului comunist în România, avea să înceapă şi la noi lupta contra religiei şi prigonirea Bisericii sub directa îndrumare a organizaţiilor ateiste. Acest regim ateist a urât orice fel de credinţă, iar scopul exterminării preoţilor a fost mai sus decât micile opoziţii ale acestora. Se urmărea ca Biserica să rămână decapitată, iar românii să fie împinşi către secte, pentru a se dezbina şi pentru a-şi pierde morala şi încrederea în eficienţa muncii lor. Lagărele de muncă forţată şi închisorile au cunoscut un număr impresionant de clerici şi teologi. Conform studiilor de specialitate, numărul preoţilor ortodocşi despre care există informaţii privitoare la perioadele de detenţie este de 1.785, din care 194 au fost călugări şi călugăriţe, iar 1.591 au fost preoţi, teologi ori simpli studenţi. Dintre ei, 150 nu s-au mai întors niciodată acasă, murind în închisori datorită condiţiilor inumane sau fiind împuşcaţi.

Izolarea completă, teroarea, tortura fizică şi psihică, foamea, bolile şi munca forţată au fost cele care au transformat închisorile în locuri ale morţii. Transmiterea unei informaţii, ajutorul acordat unui coleg de celulă, sau depistarea la percheziţii a oricărui obiect interzis erau considerate acte de sabotaj şi erau pedepsite cu pedepse corporale, bătăi şi chiar cu zile de carceră, de unde cel în cauză se întorcea cu adevărat terminat, pentru că acolo trebuia să stai zi şi noapte în picioare, desculţ pe ciment şi apă. În celule condiţiile erau inumane. În lagărele de muncă erau puşi să lucreze până la exterminare. De această soartă au avut parte şi preoţii, care erau strânşi în grupe speciale fiind consideraţi „periculoşi" şi obligaţi să muncească 12, 24 sau chiar 36 de ore pentru a-şi realiza norma. Alteori preoţii au purtat lanţuri la picioare. În pofida tuturor acestor tratamente inimaginabile preoţii noştri, în marea lor majoritate, au ştiut să rămână încrezători în Dumnezeu şi nu şi-au dezminţit misiunea, care o primiseră la hirotonie. În închisori se slujea pe ascuns, se făceau rugăciuni şi uneori chiar se împărtăşeau, iar în penitenciarul de la Aiud rugăciunea nu se întrerupea niciodată, ea perpetuându-se din celulă în celulă. Când deţinuţii oboseau, ei băteau în peretele celulei vecine şi colegii lor ştiau astfel că trebuie să continue rugăciunea. De asemenea, şi copiii preoţilor au avut de suferit, fiind daţi astfel afară din şcoli şi servicii sau chiar ameninţaţi şi anchetaţi. Multe au suferit românii în timpul regimului comunist. Cinstirea şi omagierea celor care au îndurat crunte suferinţe în acele timpuri de tristă amintire este un lucru bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. 

Lasă un comentariu