Realizarea unității naționale a românilor, evocată de cărturarul Vasile Netea

Vasile Netea, prin vasta sa operă, vorbește despre întreaga istorie a poporului român, analizând toate epocile istoriei noastre, începând de la rolul pe care l-au jucat pe acest teritoriu strămoșii noștri, dacii, continuând firul istoriei până în ziua în care a trăit, fiind tot timpul extrem de documentat și de pregătit, așa cum stă în firea unui adevărat cărturar și istoric. Vasile Netea, în formația sa de istoric, se ocupă de evenimentele majore ale istoriei noastre, în mod accentuat de cele mai importante, evocând și rolul pe care l-au jucat la momentul respectiv personalitățile vremii. Evocă revoluția de la 1848-1849, care prin rezultatele sale a scris o frumoasă pagină în istoria poporului român, croind acestui neam un drum extrem de luminos în perioada care a urmat. Istoricul din Deda Mureșului evocă și Războiul de Independență din 1877, unde poporul român, luptând până la sacrificiu, a obținut ceea ce de mult și-a dorit: independența de stat, fapt care a însemnat enorm în realizarea marelui ideal al românilor, fiind un pas mai mult decât hotărâtor în această privință. Netea, prin scrisul său, evocă Memorandumul, de asemenea, prezintă și evenimentele Primului Război Mondial, pentru ca toate acestea să ducă la realizarea Unirii celei Mari, a unirii tuturor românilor într-un singur stat liber și independent, eveniment care se regăsește prezentat foarte pe larg în opera cărturarului Vasile Netea, acesta prezentând cu de-amănuntul toate aspectele importante legate de Unirea cea Mare. Cărturarul Vasile Netea este unul dintre cei mai mari istorici ai unității naționale a poporului român și cartea sa intitulată O zi din Istoria Transilvaniei - 1 decembrie 1918 - , vine să demonstreze acest lucru.

Părerea lui Vasile Netea este că ideea unui stat național român unitar a devenit la sfârșitul primei jumătăți a secolului al XIX-lea vehiculată de revoluționarii pașoptiști, o idee forță a gândirii politice românești, a cărei realizare integrală împrejurările extreme vor putea să o întârzie, dar pe care nimeni nu o va putea împiedica să-și urmeze - îmbrățișată atât de intelectualii progresiști, cât și de burghezie, muncitorime și țărănime - cursul implacabil al legității istorice.

Prima etapă a marii creații s-a realizat, după cum spune și Vasile Netea, în 1859, prin unirea sub același domn a Moldovei cu Țara Românească, ambele principate contopindu-se apoi la 24 ianuarie 1862, într-un singur organism politic, prin care s-a înscris pe harta lumii o țară nouă: România.

Într-adevăr, din momentul Unirii Principatelor și până la Adunarea de la Alba Iulia, care a proclamat unirea, toate noile acte politice și culturale ale poporului român s-au efectuat cu participarea și contribuția românilor de pretutindeni, urmărindu-se în mod sistematic afirmarea solidarității și unității naționale.

După cum spune și Vasile Netea, ca și războiul pentru independență și războiul pentru întregirea națională n-a fost un război numai al românilor din hotarele statului român, ci al tuturor, din toate provinciile, fiindcă toți așteptau cu aceeași sete eliberarea și unirea. În cadrul armatei române s-au găsit astfel numeroși ardeleni, bănățeni și bucovineni, unii stabiliți mai de mult în țară, iar alții refugiați aici, îndată după declanșarea războiului.

Vasile Netea prezintă grandoarea evenimentelor din memorabila zi de 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, zi în care se vede împlinit idealul tuturor românilor: unirea într-un singur stat liber și independent.

Vasile Netea descrie cu amănunțime această zi și toate evenimentele care s-au derulat atunci. Vasile Netea relatează despre spectacolul emoționant al nopții, desfășurat sub un cer luminat la lumina fantastică a focurilor, care a fost urmat de spectacolul demnității, oferit de un soare superb, care a dat semnalul mișcării mulțimilor. După o îndelungată noapte istorică, petrecută în cătușe și gemete, în lacrimi și răbufniri năprasnice, mângâiate și călăuzite însă necontenit de steaua speranței, împilații veacurilor izbutiseră să ajungă ziua cea mare a înlăturării lanțurilor și a proclamării libertății visate de înaintași.

Imaginea de neuitat a zilei de 1 Decembrie a rămas însă forța și măreția poporului. Într-un articol din 1922, vorbind despre sensul istoric al adunării de la Alba Iulia, Octavian Goga sublinia spectacolul gigantic pe care îl ofereau mulțimile, țăranii năvăliți din munți ca un val spumegat de furtuna lumii, pletoși, greoi în mișcările lor dârze, erau ca niște brazi smulși din codrii vechiului pământ strămoșesc.

Vasile Netea relatează, de asemenea, despre o telegramă emoționantă trimisă de marele Nicolae Iorga, vrednicul călător pe toate plaiurile Transilvaniei și luptător aprig pentru drepturile și libertățile ei. Astfel, Nicolae Iorga scria: „În clipa când ceea ce au urmărit trudele și suferințele noastre de mucenici, timp de atâtea sute de ani, ajunge a fi un crez de biruință, lăsați să vie către noi și înduioșatul glas al cuiva, care o viață întreagă a urmărit pas cu pas fiecare din aceste silințe și dureri, și s-a împrietenit în gândul său cu toți aceia dintre noi care ca și dânsul au muncit și au crezut ".

Fiind duminică, Vasile Netea spune că evenimentul a fost anunțat și binecuvântat de preoți din ușa tuturor altarelor bisericilor românești, din toate satele și cătunele, actul unirii fiind opera colectivă a întregului popor român din Transilvania, voit proclamat și recunoscut de toți românii.

Proclamată de mulțimile Transilvaniei pe platoul de la Alba Iulia, ca un act al voinței populare, prin acționarea de la București unirea devenea un act de stat cu deplină intangibilă valabilitate politică și juridică, reprezentând concluzia firească a unui îndelungat și concludent proces istoric.

Lasă un comentariu