Traian Băsescu a rămas fără cetățenia moldovenească!

Distribuie pe:

Marți, 3 ianuarie 2017, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul pentru retragerea cetățeniei acordate fostului președinte Traian Băsescu.

„Am semnat decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu. Anterior, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetățenia i-a fost acordată domnului Băsescu în mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalității Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exercițiul funcției de președinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească și existența poporului moldovenesc", a scris Igor Dodon pe contul său de Facebook.

La aflarea veștii, fostul președinte Traian Băsescu a declarat: „Eu nu comentez altfel decât prin prisma faptului că avem viziuni total diferite și că Dodon vrea în continuare o Republică Moldovă îngenuncheată sub hegemonia de la Moscova. Eu aș dori o Republică Moldova care să meargă pe drumul european și - de ce nu? - o Republica Moldova care să fie unită cu România. Decizia lui Dodon este una strict politică care, în timp, o să-l dezonoreze".

Traian Băsescu și soția sa, Maria, au solicitat cetățenia Republicii Moldova și au depus, la 8 martie 2016, o cerere în acest sens, cetățenia fiindu-le acordată pe 9 iunie același an.

Decretul semnat recent de Igor Dodon se referă numai la retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, nu și la cea a soției sale, Maria Băsescu. 

Lasă un comentariu