Fraudă demascată: Avocații Consiliului Județean au descoperit falsuri de resortul procurorilor în dosarul Policlinicii Mari
„JONGLERII" PENALE. Ordinul Mizericordian a pretins fosta Policlinică Mare, evaluată în 2009 la 5 milioane euro, în baza unei „contabilități" de uz propriu, niciodată autentificată de vreo instituție austro-ungară ori românească, și a unor „jonglerii de carte funciară" despre care avocații CJ spun că ar fi treaba procurorilor să le lămurească
Un litigiu întins pe zece ani la Comisia Specială de retrocedări de la București și prelungit apoi încă patru ani în justiție s-a încheiat luna aceasta, dând câștig de cauză Consiliului Județean Bihor în fața Ordinului călugăresc Mizericordian, care a vrut să intre în posesia uneia dintre cele mai valoroase clădiri din centrul Oradiei: fosta Policlinică Mare din strada Republicii nr. 35.
După ce inițial Comisia de retrocedare și apoi Curțile de Apel din Oradea și din Pitești au dat satisfacție Ordinului, procesul s-a încheiat spectaculos: Înalta Curte a întors atât decizia administrativă, cât și pe ale celor două instanțe judecătorești, hotărând definitiv și irevocabil ca imobilul să rămână în patrimoniul județului.
Reușita se datorează unei echipe de avocați formate din orădeanul Mircea Ursuța, bucureșteanca Dana Tofan și târgumureșeanul Ioan Sabău Pop, care au adoptat o strategie pe cât de simplă, pe tot atât de eficientă, demonstrând nu doar că imobilul nu fusese naționalizat niciodată, dar și că revendicarea s-a bazat pe manevre dubioase, cu „conotații penale". BIHOREANUL vă prezintă filmul unei tentative de rapt desfășurate cu tenacitate, dar încheiate cu happy-end...
Revendicare...
Povestea litigiului a început în urmă cu 16 ani, în 2000, când în baza OUG 83/1999 Episcopia Romano-Catolică de Oradea înregistra la Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase o cerere pentru restituirea unui complex constând în Spitalul Mizericordian (cunoscut ca Spitalul ORL, care a adăpostit și sediul Direcției de Sănătate Publică), întins pe strada Republicii 33 și pe strada Snagovului 2 (unde a funcționat fostul sediu al Serviciului de Ambulanță).
În luna septembrie a aceluiași an, Comisia consemna într-o Notă de Constatare că „din extrasul CF 1607, nr. topo 584/1, 586, 587, 588/1, 589 reiese că acest imobil a fost proprietatea Ordinului Mizericordian și stabilește restituirea Parohiei Romano-Catolice în calitate de proprietar". Motivul? Ordinul a putut demonstra atât faptul că aceste clădiri și terenuri i-au aparținut, cât și că regimul comunist i le-a preluat abuziv prin Decretul 302/1948 privind naționalizarea spitalelor private.
... după revendicare
După doi ani, în decembrie 2002, invocând OUG 94/2000, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, Ordinul Mizericordian (de astă dată direct, nu prin Episcopia Romano-Catolică) a pretins și clădirea din Republicii 35, în care funcționa fosta Policlinică Mare, construită inițial ca Palat al Finanțelor și care, de altfel, în momentul naționalizării adăpostea Direcția Finanțelor Oradea, nicidecum vreo instituție sanitară.
După zece ani, în martie 2012, Comisia specială din subordinea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (a cărei conducere între timp a fost trimisă în judecată pentru fraude de sute de milioane de euro) a decis ca imobilul să revină misterioșilor călugări. Condus pe atunci de Radu Țîrle, Consiliul Județean a atacat decizia Comisiei în justiție, unde, după un traseu sinuos, pe 15 decembrie a.c. s-a dat verdictul final: Ordinul nu are niciun drept asupra clădirii.
Probe călugărești
În revendicarea din 2002, Ordinul Mizericordian, reprezentat și „format" dintr-o singură persoană, Fodor Jozsef, vicarul Episcopiei, susținea că imobilul din Republicii 35 a fost ridicat de Mizericordieni între 1899-1900. Motivul? Călugării nu aveau bani din care să se întrețină Spitalul Mizericordian din vecinătate, așa că au decis să ridice o „casă de chirie". Cine era chiriașul? Administrația Finanțelor austro-ungare din Oradea, cu care ar fi încheiat un contract pe 25 de ani, așa că au comandat arhitectului Rimanoczy Kalman jr proiectarea și executarea imobilului, ridicat cu bani împrumutați de la trei mănăstiri din Slovacia.
Ordinul a susținut că dovada construirii clădirii pe spezele proprii ar fi un „Jurnal Financiar", adică o „contabilitate" de uz intern ce consemna diverse plăți făcute, chipurile, în scopul edificării. Pe de altă parte, Ordinul a invocat înscrisuri din CF care ar arăta că terenul pe care s-a construit Palatul Finanțelor i-a aparținut, fiind ocupat până în 1899 de o clădire demolată în locul căreia s-a ridicat „o clădire cu două etaje spre strada Principală (n.r. - Republicii de astăzi), iar spre strada Sztaroveszky (n.r. - actualul Bulevard Magheru) cu un etaj".
În fine, Mizericordienii au atașat la dosar o adresă din 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Oradea prin care acesta cerea Notariatului de Stat intabularea în CF a vechiului Spital Mizericordian, naționalizat prin Decretul 302/1948, precum și o alta, din 1967, prin care solicita și intabularea „Policlinicii de Adulți nr. 1" în baza aceluiași Decret de naționalizare.
De la stat la stat
De cealaltă parte, de la revendicarea din 2002 până la retrocedarea din 2012, juriștii CJ au cerut Comisiei respingerea pretențiilor Ordinului, deoarece acesta nu exista legal la data depunerii cererii, nefiind înregistrat și neavând personalitate juridică, iar edificiul nu putea fi retrocedat în baza OUG 94/2000 din simplul motiv că nu a fost naționalizat prin Decretul 302/1948, fiind proprietatea statului român încă înainte de instaurarea regimului comunist.
CJ a susținut că Palatul a fost construit de statul austro-ungar, pe un teren ce aparținuse Ordinului Mizericordian, clădirea intrând în baza Tratatului de la Trianon în proprietatea Regatului Român după Marea Unire de la 1918. Regimul comunist nu avea cum să naționalizeze un imobil ce aparținea deja statului, cu atât mai puțin cu cât Palatul Finanțelor nu putea fi preluat în baza Decretului privind naționalizarea spitalelor. În ce privește „Jurnalul Financiar", CJ a arătat că acesta nu putea fi o probă, neavând nicio ștampilă, nefiind autentificat de nicio instituție a statului austro-ungar până în 1918 ori a statului român după, și neconținând nicio factură sau contract, nici între Ordin și arhitectul Rimanoczy, nici între Ordin și Finanțele maghiare.
Cât despre înscrisurile din CF, juriștii CJ au acuzat topograful angajat de Ordin că a suprapus, pur și simplu, numerele topografice ale terenurilor din Republicii 33 și Snagovului 2 (folosite pentru retrocedarea din 2000 a vechiului Spital Mizericordian) așa încât în 2002 aceleași parcele să se „potrivească" și pentru Palatul Finanțelor din Republicii 35. În fine, juriștii CJ au descoperit un document al Ordinului din 1947, care arăta că „Spitalul Mizericordian avere n'are, se susține din cheltuielile de spital ale bolnavilor, din venitul farmaciei și din vânzarea produselor agricole". Deci nu și din pretinse chirii de pe urma Palatului Finanțelor...
Schimbare de strategie
Cu toate acestea, în 2012 Comisia a decis retrocedarea imobilului evaluat în 2009 la 5 milioane euro. Cum după un an Curtea de Apel Oradea a menținut Decizia, CJ a făcut recurs la ÎCCJ, angajând de data asta o echipă de avocați redutabilă, alcătuită din orădeanul Mircea Ursuța, Dana Tofan din București și Ioan Sabău Pop din Târgu Mureș, care au schimbat radical strategia de apărare, lăsând deoparte atuul că statul român a „moștenit" Palatul de la cel maghiar, și concentrând argumentația pe slăbiciunea adversarului, care nu îndeplinea condiția elementară pentru a beneficia de restituire, neavând niciun act care să demonstreze că imobilul i-ar fi fost naționalizat după 6 martie 1945.
De asemenea, avocații au evidențiat că Ordinul nu există legal, desființând singurele înscrisuri ale acestuia, o adeverință emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte în 2002 și un proces-verbal de așa-zisă reînființare semnat de fostul episcop Tempfli Jozsef și de vicarul Fodor Jozsef, valabilă de la 15 ianuarie 2003, deci după formularea revendicării.
Avocații au evidențiat și că, dacă restituirea în 2000 a vechiului Spital Mizericordian din perimetrul Republicii 33 - Snagovului 2 a fost făcută legal, imobilul având destinația de spital și fiind preluat de stat prin Decretul 302/1948 de naționalizare a spitalelor, în ce privește imobilul din Republicii 35 nu există nicio dovadă că a avut altă funcțiune decât de Palat al Finanțelor, neputând fi naționalizat, așadar, ca spital. De altfel, în anexa Decretului respectiv, ce înșiră toate clădirile naționalizate în întreaga țară, imobilul nu figurează nicăieri. „E inadmisibil să dispui o retrocedare fără să ai la dosar dovada preluării de către statul român", au arătat avocații, demonstrând, de asemenea, că Ordinul n-a plătit niciodată vreun impozit pentru clădirea din Republicii 35, cum ar fi făcut un proprietar.
Cel mai grav e, însă, că restituirea fostului Palat al Finanțelor „a fost dispusă în 2002 pe baza unor documente, inclusiv înscrisuri de CF, care în 2000 au stat la baza restituirii Spitalului Mizericordian din Republicii 33, făcându-se cu rea-credință o confuzie între cele două imobile", au mai punctat avocații.
Deși la Curtea de Apel Oradea au pierdut, pe baza acestor argumente reprezentanții CJ au obținut rejudecarea procesului la o altă Curte de Apel, din Pitești. La fel ca omologii orădeni, judecătorii piteșteni au decis în această primăvară la fel: menținerea Deciziei Comisiei și implicit retrocedarea clădirii, doar în baza înscrisurilor de CF, adică a presupunerii că dacă terenul pe care a fost construit Palatul a aparținut Ordinului, atunci și clădirea a fost tot a acestuia.
Urme șterse
Pe parcursul procesului, avocații CJ au făcut o descoperire uluitoare: în condițiile în care prin Decizia din 2012 a restituit Mizericordienilor fostul Palat al Finanțelor, un colț din așa-numita Casă a Vameșilor (fostul Spital de Boli Infecțioase) și așa-numitul Depozit de Tutun (o anexă dintre cele două clădiri), Episcopia Romano-Catolică se intabulase deja cu un an înainte, în 2011, pe întreaga Casă a Vameșilor și pe Depozitul de Tutun, deși nu avea niciun act de proprietate și niciun act prin care să fi dovedit că i-ar fi fost retrocedate vreodată de vreo Comisie sau vreo instanță. Mai mult, respectiva Casă a Vameșilor fusese anterior Spitalul Sztaroveszky, construit în 1906 (deci după edificarea Palatului Finanțelor) de către o fundație privată purtând același nume, din donațiile unor cetățeni, Mayer Antal și Sztaroveszky Imre, care nu avuseseră nicio legătură cu Ordinul Mizericordian.
„Episcopia și-a intabulat fraudulos dreptul de proprietate exact pe o parte din obiectul cererii de retrocedare din 2002 formulat de Ordinul Mizericordian", au remarcat avocații, adăugând că „toate numerele topo folosite la revendicarea Palatului Finanțelor în 2002 au fost folosite anterior pentru retrocedarea Spitalului Mizericordian în 2000". Suspiciunea le-a fost întărită și de un alt detaliu, la fel de spectaculos: deși au cerut ca instanța să oblige Ordinul să prezinte dosarul de retrocedare din 2000 pentru a face comparații cu retrocedarea din 2012, Mizericordienii nu l-au prezentat.
Inclusiv Curtea de Apel Pitești a constatat că în mod cu totul inexplicabil dosarul primei restituiri nu se mai afla nici la Comisie, nici la Arhivele Naționale, fiind cu totul dispărut. Deși nu au spus-o textual, singura explicație plauzibilă nu putea fi decât una: ștergerea oricărei urme a fraudei. „Până la urmă, acestea sunt elemente conexe cauzei, care s-ar impune într-o formă sau alta să fie lămurite de organele de urmărire penală. În ce ne privește, ca avocați ai Județului Bihor nu putem face altceva decât să exercităm o apărare în conformitate cu mandatul încredințat, transmițând clientului toate informațiile esențiale pentru ca acesta să facă demersurile care se impun pentru reîntregirea domeniului public județean", au mai arătat avocații. Altfel spus, luând act de manevrele Ordinului, conducerea CJ este cea care poate sesiza Parchetul.
Fără întoarcere
În finalul procesului, pe 15 decembrie 2016, ÎCCJ a dat câștig de cauză CJ, luând act de neconcordanțele de ordin topografic și istoric, dar mai ales de amănuntul cel mai important subliniat de avocați, și anume că - fie și ipoteza că ar fi deținut Palatul Finanțelor - Ordinul n-a putut face dovada elementară că imobilul i-ar fi fost naționalizat.
Reacția Episcopiei Romano-Catolice a fost previzibilă. „Considerăm că este o hotărâre profund injustă, în condițiile în care, având în dosar aceleași probe, două instanțe de fond, Curtea de Apel Oradea și Curtea de Apel Pitești, au constatat legalitatea și temeinicia deciziei de retrocedare nr. 2634/07.03.2012, iar instanța supremă din București a înlăturat pur și simplu toate aceste probe și a admis contestația formulată de Consiliul Județean", a transmis Episcopia printr-un comunicat de presă, adăugând că ÎCCJ ar fi încălcat grav Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la proprietate, sugerând că s-ar putea adresa CEDO.
O eventualitate care, însă, e greu să-i aducă câștig de cauză de vreme ce în fața instanțelor din țară a avut la îndemână posibilitatea de a-și fi dovedit drepturile, fără a reuși...
----------------------------------------
„Nu puteam câștiga procesul fără o colaborare foarte bună cu Consiliul Județean. Am apreciat încrederea pe care atât fosta conducere, cât și cea actuală au avut-o în strategia pe care am propus-o și faptul că am avut libertatea de a o pune în aplicare"
Foto: Policlinica Oradea
