Mort nespovedit, neîmpărtășit și fără lumânare

Se povestește că un preot fusese chemat în miez de noapte de o tânără, pentru că soțul ei era pe moarte. La Spital, preotul și-a dat toată silința să facă ceva, să-i citească o rugăciune, să-i vorbească de Mântuitorul Hristos, să-l împace cu Dumnezeu și să-l împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. N-au trecut decât câteva minute și Dumnezeu s-a îndurat și, dintr-o ușoară comă, omul și-a revenit. Preotul i-a zis atunci:

- Acum, drept mulțumire că ți-ai revenit la viață, trebuie să cauți iertarea lui Dumnezeu și să încerci să trăiești altfel.

- Ei, spune tânărul ridicat în capul oaselor și cu un rânjet batjocoritor, acum sunt încă prea tânăr, o voi face, 'colo mai încolo!

Dar n-a mai apucat să se bucure nimeni mai mult de acel rânjet odios, căci capul i-a căzut mort pe pernă, pentru totdeauna.

De aceea cuvântul Sfintei Scripturi zice clar: „Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire…" (Evr. 3, 15), iar inima acelui tânăr s-a împietrit… și așa i-a rămas pentru totdeauna! Ce păcat de o viață tânără, cu viitorul în față, dar frânt din cauza neascultării de glasul Creatorului.

 

Lasă un comentariu