Menirea noastră!

Mai de fiecare dată, la apariția unei cărți de publicistică, am mai spus și altădată, sunt întrebat: „Domnule Lădariu, de ce scrieți? De ce ziariștii, rar ce-i drept, scriu aceste cărți de publicistică?". Acestei curiozități firești voi răspunde, nu în numele tuturor celor care scriu și publică astfel de cărți, ci în nume personal. Nu voi vorbi, deci, în numele altora, ci doar în al meu, ca membru al breslei plină de responsabilități, pe care o reprezint!

Răspunsul este atât de simplu, în ce mă privește, și voi recurge la cele spuse și la apariția cărții „Martor", edificator în acest sens. Așadar, de ce scriu? Mai ales în aceste învolburate timpuri postdecembriste, în care, vreme de 27 de ani, această Românie, încăpută pe mâna tuturor nepricepuților de partid, de găști, de șmecheri, sub toate guvernele de până acum, a mers mereu în jos într-o regretabilă cădere liberă, în care, din păcate, românul nu se mai regăsește.

Deci, de ce scriu? Să nu se uite! Și de ce să nu se uite? Argumentul invocat este cât se poate de simplu: „Istoria neamului nostru a fost un nesfârșit șir de suferințe și umiliri, de revoltă și oprimări. «Ne-a fost Cel Sfânt tărie», am ținut piept tuturor vicisitudinilor și am dovedit tuturor răutăților că rădăcina adâncă, a Neamului, din ogorul românității, poate fi răsucită, uneori, dar este greu, imposibil chiar, de rupt.

Ne-au stat drept argument și chezaș, întotdeauna, continuitatea, vechimea noastră și dăinuirea, aici, în Ardeal, pe moșia strămoșilor și moșilor noștri."

Ar fi doar câteva, din acele foarte multe argumente la îndemână, purtătorii condeiului având acea „menire-naltă pe Pământ", pentru a reda o sintagmă din minunatul Imn al ASTREI, prin acel îndemn adresat unui întreg neam, iubitor de vatră, de moșie strămoșească, de credință străbună, făuritor de istorie: „Cu dreapta să ne ocrotești, / Puternic Dumnezeu, / A noastră stea, pe bolți cerești, / Lucească-n veci, mereu!". Lui, datorită acestui Neam, azi mai existăm aici, în leagănul nașterii unui popor, aici, sub toate vânturile, furtunile, răutățile, ura și dușmăniile, aici la Porțile Răsăritului. Dacă nu ar fi fost inteligența, intuiția, toleranța și ambiția Neamului, demult nu am mai fi existat. Am dăinuit, ca primii născuți creștini, în această Europă, prin Apostolul Andrei, nu creștinați ca alții, după noi, la o mie de ani! Credința noastră salvatoare a fost Biserica Neamului, „Mama noastră, a tuturor", cum spunea Înaltul Domn al Limbii și al Poeziei Românești - Mihai Eminescu.

Pentru ce luptă, tot ca să nu se uite, un jurnalist al zilelor noastre? Trebuie să lupte, să se zbată, ca pământul nostru strămoșesc, din totdeauna apărat cu sabia, cu arma, de înaintemergătorii noștri iubitori de vatră, să nu fie dat străinilor, de guvernanții români, vânzători de țară, după 1990! Să nu fie puse, în mâna primului venit, pădurile României, acel „aur verde" al munților noștri, codrul falnic fiind „frate cu românul". Jurnaliștii adevărați, cărora le pasă de această țară, trebuie să apere valorile naționale, să protesteze vehement, cum personal eu am făcut-o, împotriva Legii 217/2015, antiromânească, anticonstituțională, antidemocratică, antieuropeană, lege prin care, mari valori, personalități ale Neamului, precum Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Țuțea, Emil Cioran, Valeriu Gafencu, pentru a exemplifica doar prin câteva nume, sunt considerați, după ce au umplut închisorile, unii, și înainte, și după 23 august 1944, unii sfârșind în cumplite detenții comuniste, sunt considerați, de niște pigmei, pițărăi, sicofanți, drept „legionari". Iar dacă tu, ca român, îmbraci costumul național, de acei inși, care ar dori ca marile personalități ale României, a doua oară să fie puse la zid și executate, ești etichetat, imediat legionar și, și mai rău, fascist!

Argumentele de mai sus le-am cuprins și în cea de-a zecea carte de publicistică (din cele peste 40 de poezie, eseu și memorialistică) purtând titlul „Pe baricadă", lansată la 28 decembrie 2016, în cadrul proiectului cultural „Punți de lumină." Carte în care, pe lângă zbuciumata, dezamăgitoarea noastră viață politică, m-am oprit și la acele valori mai sus-pomenite, dar și la înaintemergătorii lor, la acei înaintași care au înnobilat Neamul nostru românesc: Dosoftei, Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc, Antim Ivireanul. De fiecare dată când o fac, cu gândul merg spre totala mea convingere, a salvării prin cultură!

Pentru ce mai lupt? Doresc ca limba română, acum, mai ales, într-o vreme a stricătorilor de grai, să rămână acasă stăpână, ca salvatoare și continuatoare a existenței noastre, ca nu cumva, într-o zi, care numai bună nu va mai fi, „harta limbii române să devină mai mică decât cea a României!", într-un fel de Insulă a Șerpilor în inimă de Românie!

Toate acestea, în presa românească de azi, trebuie apărate cu acel atât de necesar curaj al gazetarului, confirmând acea afirmație a lui Walter Lippmann: „Gazetăria nu-i o meserie pentru fricoși!". Și mai e ceva pe lângă necesarul curaj: respectul față de cetățean, respectul față de lege, de Constituție. Da, gazetăria-i „câinele de pază al democrației", „a patra putere în stat", însă cu o condiție: respectarea articolelor 30 și 31 din Constituție, Legea fundamentală a țării, privind libertatea neîngrădită de exprimare, interzicerea defăimării țării și a națiunii, a incitării la separatism teritorial. Iar libertatea aceasta a presei nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici „dreptul la propria imagine."

Și ar mai fi un alt răspuns la întrebarea: „De ce scriu?". Sunt dator ca, prin scrisul meu, să lupt pentru unitatea acestei Românii, împotriva tendințelor secesioniste ale unor zevzeci, visători zadarnici la acel Ținut Secuiesc, o diversiune pusă la cale împotriva articolului 1 din Constituție, Legea fundamentală a României - stat național, unitar, indivizibil! Ei vor un stat multinațional, federal, mai ușor de rupt în bucăți! În lupta noastră, neîntreruptă, trebuie să fim uniți, nu dezbinați de acel „blestem al dezunirii"!

De ce trebuie să fim uniți, solidari? Scriam în recenta carte de publicistică - „Pe baricadă": „Mai mult ca oricând, azi este nevoie de o solidaritate națională, de unitate, nu de dezbinări. De oameni cu Biserica și cu Dumnezeu în suflet, în acele zbuciumate «depozite de omenie», de credință, sub «Tatăl Nostru», sub îndurare dumnezeiască! Altfel, încetul cu încetul, în aceste vremuri vitrege, vom deveni un neam din nou sub talpă străină. Cam asta-i tendința actuală, amurgind sub poveri, spre bucuria unora, a dușmanilor noștri tradiționali. Așa ne vor unii, împovărați, ca și altădată, de trudă și de necazuri. Or, așa ceva nu trebuie să se mai repete vreodată! Da, cu binele și cu răul, poate mai mult cu răul, ca neam, suntem învățați. Dar fără speranțe nu vrem să mai fim!

Așadar, să ne întoarcem cu gândul spre modelele care au sfințit locul, spre înaintașii luptători, spre cei care aud și cunosc cum răsare firul de iarbă pe vatra strămoșească, cum încolțește bobul grâului gâdilând pământul. Da, e nevoie, mai ales acum, de oameni adevărați, dăruiți interesului național până la moarte. De oameni cărora credința, convingerile patriotice, munca le-au dat și le dau viață, demnitatea de a fi români, dârji apărători ai interesului național, oțeliți, cu voință de fier, cu gândul mereu la veșnicia acestui neam."

Aceasta-i menirea noastră! Aceasta-i menirea mea ca român, ca ziarist, ca scriitor dat de acest Neam cu credință în Biserica noastră și în Dumnezeu!

Lasă un comentariu