Fostul premier Dacian Cioloș a prezentat bilanțul Guvernului tehnocrat

Distribuie pe:

Miercuri, 4 ianuarie 2017, în ultima intervenție în calitate de prim-ministru, tehnocratul Dacian Cioloș a prezentat bilanțul, la peste un an de la preluarea mandatului.

După ce a amintit contextul politic excepțional în care a fost instalat guvernul tehnocrat (manifestații de stradă, după incendiul din clubul „Colectiv", și demisia Guvernului Ponta), premierul Cioloș a declarat că guvernul pe care l-a condus s-a bucurat doar de o „susținere politică volatilă în Parlament", ceea ce a îngreunat luarea unor decizii.

„Încă de la începutul guvernării, au ieșit la iveală mai multe probleme, mai multe lucruri ascunse timp de peste 20 de ani, care au ieșit la iveală în această perioadă. Amintesc doar la sănătate, de criza biocidelor, lipsa medicamentelor din farmacii, prețul acestora. În educație - calitatea doctoratelor, suspiciunile de plagiat și incapacitatea sistemului de a clarifica aceste lucruri. Apoi, în domeniul muncii, dincolo de problema salarizării, problema șomajul cronic în anumite zone din România, coroborată cu sărăcia, care se răsfrânge nu doar asupra celor care aveau posibilitatea să muncească, dar și asupra tinerilor, asupra copiilor, a școlarilor, cu probleme mari de abandon școlar", a spus Cioloș.

În ceea ce privește realizările, premierul Cioloș a fost zgârcit cu (auto)laudele, amintind doar, cu modestia-i binecunoscută, că a supus dezbaterii publice toate proiectele de acte normative, că a declanșat procesul de debirocratizare și că este mulțumit de modul în care s-au desfășurat alegerile locale și parlamentare de anul trecut.

Totuși, din cuprinsul bilanțului, aflăm că, într-un an de guvernare tehnocrată, salariul minim a crescut cu 200 de lei, s-au creat peste 155.000 de locuri de muncă, s-a înregistrat o creștere economică de aproape 5% (cea mai mare din UE!), s-a rezolvat plata gărzilor medicilor.

„Am încercat să învățăm din greșeli și să le corectăm de fiecare dată când a fost posibil, fără a face exces de orgoliu. Am înțeles și că rostul nostru în acest an a fost, în primul rând, acela de a pune anumite semințe de reformă, de schimbări în societate, și am încrederea că aceste semințe vor da roade în anii care vin", a încheiat fostul, deja, prim-ministru Dacian Cioloș, adăugând că, în plan personal, își va valorifica experiența pe care a câștigat-o în acest peste un an de guvernare în interesul public din România: „Nu mi-am pus problema să părăsesc țara, pentru că nu am de ce să părăsesc România. Intenționez să rămân în țară și să găsesc modalitatea cea mai bună de a mă implica, inclusiv public, pentru a-mi folosi experiența câștigată".

Lasă un comentariu