Botezul Domnului, Boboteaza, cum este cunoscut este un praznic împărătesc prevăzut de la începutul creștinismului. Sfântul Ioan Botezătorul practica botezul pocăinței pe malul Iordanului, pregătind calea sosirii lui Mesia (Marcu 1,7). Biserica a așezat această sărbătoare la 6 ianuarie după o veche tradiție când s-a petrecut Botezul Domnului, în anul al 15-lea al domniei împăratului Tiberiu (Luca 3,1). Din secolul V se prăznuiește Praznicul Nașterii Domnului (Crăciunul) separat de Bobotează. La Botezul Domnului Iisus Hristos se arată Sfânta Treime: Tatăl, care mărturisește: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru care bine am voit"; Duhul Sfânt se arată sub chipul porumbelului, acesta reprezentând icoana nevinovăției, gingășiei, înțelepciunii, păcii și iubiri care trebuie să-l stăpânească pe cel renăscut din apă și din duh; în apa Iordanului, Iisus este botezat de Ioan. În fiecare an, în 6 ianuarie se oficiază slujba Aghiasmei Mari în bisericile creștine, care răscolește și pătrunde ființa credinciosului convins cu adevărat de efectele darului Sfântului Duh. Praznicului i se mai spune și Epifanie - artătarea Duhului, Sărbătoarea luminii. Apa sfințită cu acest prilej se gustă de creștini cu jurământul să nu mai greșească în Anul Nou. Aghiasma vine de la cuvântul grecesc care înseamnă sfințire. La noi, la români, prin aghiasmă se înțelege apă sfințită și slujbele oficiate pentru sfințirea ei. Mai există și Aghiasma Mică (Sfeștania) care înseamnă luminare sau slujba luminilor.
Cu Aghiasma Mare se sfințesc persoanele și locurile care trebuie exorcizate, curățite sau sfințite. Se folosește la botezul copiilor, la rugăciunile pentru sănătate, la rânduielile de curățire a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul spurcat, la țarine cu holde, vii, livezi, grădini bântuite de gândaci, la sfințirea crucii și troiței, a clopotului, vaselor și veșmintelor bisericești, la sfințirea bisericii, antimiselor, a Sfântului Mir. Fiecare creștin trebuie să păstreze în casă puțină Aghiasmă de la Bobotează într-un vas curat și la un loc de cinste. Se gustă dintr-însa pe nemâncate, cu multă cuvință în zilele de ajunare și de post sau în zilele de sărbători mari după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtășim. Cei opriți de la împărtășanie se pot mângâia luând Aghiasmă și apoi anafură.
Aghiasma Mică (Sfeștania) se oficiază în toate zilele de întâi ale lunii, cu precădere miercurea sau vinerea. Am reținut din Molitfelnicul ed.1984, p.167, povățuirea dinaintea Aghiasmei Mici: „Știut să fie că prea bun obicei este și folositor de suflet să se facă în biserici, în mănăstiri și în case, sfințirea apei la toate zilele dintâi ale lunii și a stropi pe oameni în mănăstiri și în chilii, așișderea și în casele mirenilor și toate ale lor. Această apă sfințită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoților, o sfințește, multe feluri de lucrări are, precum însăși ectenia sfințirii și rugăciunea mărturisesc. Că prin stropirea ei duhurile rele viclene din tot locul se gonesc și se iartă de păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavolești, gândurile cele rele; iar mintea se curățește de lucrurile cele spurcate și îndreptată spre rugăciune se face; aduce în dar paza, înmulțirea câștigului și îndestulare; bolile gonește și dă sănătate trupească și sufletească. Și, mai pe scurt, să zicem: toți cei ce o primesc cu credință iau sfințire și binecuvântare. Pentru aceasta, dar, datori sunteți și voi, preoților, să vă învățați enoriașii voștri să o primească pe ea cu credință, spre marele folos al lor."
