Dascăli mureșeni - MIHAELA CARMEN POPOVICIU (n. MOLDOVAN)

Distribuie pe:

Lucrează de peste trei decenii, cu aceeași dăruire, în meseria căreia i s-a dedicat, aceea de dăscăliță.

S-a născut în anul 1963, fiind a doua fiică a părinților Fabian și Victoria Moldovan din Cornești-Adămuș, județul Mureș. Sora ei, Letiția, mai mare cu nouă ani, a fost pentru ea zâna frumoasă și bună din vremea copilăriei. Iar părinții, icoane vii pe care le poartă în suflet, i-au ocrotit și luminat existența.

A urmat Liceul pedagogic din Târgu-Mureș, secția învățători, promoția 1982, Academia de Studii Economice din București, promoția 1990, un master în Managementul calității produselor la Universitatea „Petru Maior" Târgu-Mureș (2007-2008) și numeroase cursuri de perfecționare continuă organizate de către Siveco România, CCD Mureș, Kultur Kontact Austria, Junior Achievement România, Alliance Francaise Bordeaux, Universitatea „Andrei Șaguna" Constanța, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, ROCT - Centrala firmelor de exercițiu România, ș.a. În 2001 a obținut gradul didactic I în învățământ.

Își amintește cu profund respect de toți profesorii care au contribuit la formarea sa pe parcursul anilor de școală. După absolvire a lucrat ca învățătoare la școlile generale Idiciu-Bahnea și Crăiești-Adămuș din 1982 până în 1990 și ca profesor titular de discipline economice în cadrul ariei curriculare Tehnologii la Colegiul Economic „Transilvania" Târgu-Mureș, din 1990 până în prezent. În perioada 1990-2003 a fost profesor colaborator la Școala Postliceală Dimitrie Cantemir, Școala Postliceală Didactica Nova și la Universitatea „Petru Maior" Târgu-Mureș. Este profesor metodist al ISJ Mureș.

Câteva dintre cele mai importante realizări profesionale:

2005: Locul I la Târgul Internațional al firmelor de exercițiu, Zagreb, Croația.

2007: Realizează un proiect care este declarat câștigător în cadrul competiției de granturi școlare, în valoare de 10.000 de euro - cu care s-a realizat un cabinet dotat cu tehnologie multimedia în cadrul colegiului.

2008: Locul I la Forumul Național al inovatorilor în educație, ediția a II-a, organizat de către Microsoft România la Timișoara. Diplomă de Excelență, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

2009: Participă ca reprezentant al României, alături de alți cinci profesori câștigători ai competiției naționale, la Forumul European al Profesorilor Inovativi organizat de către Microsoft la Viena.

2010: Participă la un stagiu de perfecționare Comenius pentru profesori în Franța, la Bordeaux.

2011: Premiul II la Concursul Național «Cartea în bucate», Târgu-Mureș.

2012: Locul I la faza regională - Regiunea Centru, a competiției Naționale Business Plan, Alba Iulia. Locul II la faza națională a competiției Business Plan, București.

2013: Participă la Conferința Națională «Tinerii -motor al dezvoltării», Focșani.

2014: Vizită de studiu cu elevii selectați în cadrul proiectului „Drumul spre succes", în Portugalia, la Lisabona.

A urmat cursurile Școlii de artă, secțiile Design vestimentar (1990-1992), Pictură (2007-2010) și Iconografie (începând din 2014). Participă la expoziții de grup ale AAP Mureș începând cu anul 2008. Este căsătorită cu Ovidiu Pavel Popoviciu și au un băiat, student la Informatică în Marea Britanie.

Ca pedagog, încearcă mereu să se reinventeze și speră la o schimbare în bine a învățământului românesc, la o educație ancorată în cotidian, cu planuri de învățământ, programe școlare și manuale adaptate cerințelor lumii contemporane, la o școală performantă, în care elevii să fie motivați și să vină cu drag la școală.

Lasă un comentariu