Realitatea infirmă această teorie. De ce? Deoarece creșterea eficienței și a productivității muncii se bazează, în primul rând, pe nivelul cunoștințelor profesionale ale personalului și pe dotarea cu tehnică de vârf. Retribuția angajaților influențează eficiența muncii, însă, fără cunoștințe superioare de specialitate în domeniu și o bună organizare a activității, productivitatea nu va crește simțitor chiar dacă salariul va fi mai mare decât cel minim stabilit prin hotărâre de guvern, mai exact, impus pentru toți salariații, indiferent de locul de muncă, de nivelul de pregătire și rezultatul concret al activității fiecăruia. Indiscutabil, acolo unde patronii acordă angajaților salarii mai mari decât cele justificate de productivitatea muncii, în scopul de a-I face să fie mai atenți, să-și facă datoria, să-i permanentizeze în activitatea lor, economisind timp și bani cu pregătirea altora.
Iată de ce ar fi normal ca statul să lase pe antreprenori să hotărască, pe domenii de activitate, care este cea mai bună strategie salarială. Să nu vină bugetarii și sindicatele să impună guvernului un salariu minim (de la 1 februarie s-a majorat la 1.450 de lei) fixat de ei pentru toți angajații, fie bugetari sau în sectorul privat. Așa cum subliniam, de ce vine statul prin guvern să oblige firmele private să crească cu fiecare ciclu electoral nivelul salariului minim sau de eficiență, cum le place unora să-l numească. Nu puține societăți comerciale private, prin aplicarea acestor măsuri, sunt nevoite, din rațiuni economice de supraviețuire, să reducă numărul angajaților, să-i trimită în șomaj. Și astfel, statul trebuie să aloce tot mai mulți bani pentru ajutoare sociale (să majoreze cuantumul ajutorului de șomaj, și al celui pentru asistați sociali), bani pe care guvernul îi ia, prin taxe și impozite mai mari, tot de la agenții economici și de la salariați.
Așa s-a procedat de 26 de ani, ceea ce a făcut ca nivelul de trai al românilor să fie cel mai scăzut din Uniunea Europeană, în afară de Bulgaria. Cu alte cuvinte, creșterea forțată a salariului minim nu are nimic comun cu teoria așa-zisului salariu de eficiență, decât să contribuie la creșterea șomajului.
De ce vine statul și impune un salariu minim pentru toată economia, să o facă numai în sectoarele bugetare, acolo unde este angajator. Statul nu este un antreprenor, el jonglează cu banii contribuabililor, pe care-i risipește, în cele mai multe cazuri, fără justificare, fiindcă îi ia tot de la noi prin taxe și impozite ce au fost majorate an de an cu excepția eliminării celor 102 biruri nefiscale din recenta Lege a lui Liviu Dragnea.
Guvernul Cioloș nu a putut face mare lucru într-un an, deoarece a fost obligat să respecte bugetul întocmit de guvernul Ponta, votat de Parlament, întocmai cu veniturile și cheltuielile prevăzute atunci, care s-au dovedit a fi diferite (mai ales veniturile mai mici), motiv pentru care noul guvern și în special, Liviu Dragnea, președintele PSD, acuză pe fostul prim-ministru Dacian Cioloș și pe Anca Dragu, ministru de Finanțe, că au lăsat în bugetul pe 2016 o gaură de 10 miliarde de lei, în timp ce la ultima rectificare bugetară anunțau venituri mai mari.
Important de subliniat e faptul că Liviu Dragnea susține că Programul PSD promis în campania electorală și votat de peste trei milioane de români va fi realizat întocmai, cu toate neajunsurile produse de gaura de 10 miliarde de lei lăsată de către guvernul tehnocrat. O veste bună (dacă se va înfăptui) pentru cei cu venituri mici.
