Veronica Popovici, născută Suciu (1934-2012), s-a născut în Cornești, comuna Adămuș, județul Mureș, ca prima fiică a familiei Ioan și Maria Suciu. Împreună cu sora sa, Maria, a rămas în grija mamei când tatăl a fost chemat pe front unde a rămas timp de șapte ani, până la sfârșitul războiului. După școala generală în localitatea natală, a urmat Liceul Pedagogic de fete din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1953. A fost repartizată ca învățătoare în comuna Căpâlnaș, județul Timiș. Își amintea cu nostalgie de prima zi de școală ca dăscăliță, când a avut surpriza ca, la deschiderea anului școlar, să fie singurul cadru didactic în școala cu 300 de elevi din clasele I-VIII, care au umplut curtea școlii și așteptau nerăbdători să înceapă cursurile. Din fericire, în câteva zile Inspectoratul Școlar a rezolvat problema repartițiilor și au sosit și ceilalți dascăli care au fost primii săi colegi de muncă.
După un an, s-a transferat la școala din Zagăr, județul Mureș, unde a lucrat până în 1955, apoi la școala din localitatea Crăiești, unde a rămas până în 1960. După căsătorie și-a urmat soțul, Pavel, inginer agronom, în comuna Șura Mică, jud. Sibiu, apoi, după câțiva ani, în com. Saschiz, iar din 1967 s-au stabilit în Sighișoara, unde a profesat ca învățătoare la Școala Generală nr.5 până la pensionare, în 1990.
Buna pregătire profesională, experiența pedagogică, dăruirea și dragostea de muncă, i-au atras aprecierea colegilor, elevilor și părinților. Cu vocea caldă și blândă, a îndrumat și modelat multe generații de elevi despre care își amintea cu dragoste și cărora le-a urmărit destinul ca un părinte, bucurându-se de fiecare realizare a lor.
Marea bucurie din viața ei au fost cei doi băieți, Ovidiu și Radu, pe care i-a crescut și îndrumat cu multă responsabilitate părintească și nesfârșită dragoste.
Puterea credinței, moștenită de la părinții săi, a ajutat-o să se înalțe spre desăvârșirea creștină și să se implice cu multă dăruire în viața spirituală a comunității.
Privirea senină a Doamnei învățătoare și zâmbetul aducător de lumină care îi înflorea pe față când își revedea foștii elevi, vor rămâne pentru totdeauna în memoria celor care au avut privilegiul să o cunoască.
