TRANSPLANT DE URECHE, CRESCUTĂ... PE MÂNĂ

Distribuie pe:

Chirurgii plasticieni din China, citați de descopera.ro, susțin că au reușit să crească o ureche artificială pe brațul unui bărbat, cu ajutorul unei proceduri medicale în faza de testare.

Pacientul Ji și-a pierdut urechea dreaptă în urma unui accident. Doctorul Guo Shuzhong, din cadrul spitalului Xi'an, provincia chineză Shaanxi, a utilizat cartilajul din coastele pacientului pentru a construi o nouă ureche.

Conform raportului medical, Ji a suferit leziuni severe pe partea dreaptă a feței, în timpul unui accident din trafic, iar urechea i-a fost smulsă de pe față. Bărbatul a suferit multiple proceduri medicale pentru refacerea țesutului și a obrajilor, însă își dorea să își recapete și urechea dreaptă.

,,De când mi-am pierdut urechea, mereu m-am simțit incomplet", i-a mărturisit pacientul chirurgului plastician Guo Shuzhong, devenit celebru după realizarea primul transplant de față din China, în 2006.

După consultațiile inițiale, dr. Guo a decis să realizeze o procedură chirurgicală în trei pași. În timpul primului pas, a implantat un dispozitiv de expandare a pielii în brațul bărbatului. În timpul celui de-al doilea pas, a prelevat cartilaj din coastele lui Ji, pentru a realiza o nouă ureche pe care a implantat-o apoi în brațul bărbatului.

În timpul celui de-al treilea pas, care va fi efectuat în viitor, doctorul va transplanta urechea de pe brațul lui Ji pe capul lui, utilizând tehnicile de anastomoză vasculară.

Conform doctorului Guo, cea mai dificilă parte a procedurii a fost cea a realizării și creșterii urechii pe brațul bărbatului, care s-a dovedit a fi un neașteptat succes.

Transplantul de ureche va avea loc în următoarele trei, patru luni.

 

Lasă un comentariu