Percepția tradițională, în ceea ce îl privește pe Lucian Blaga, este cea a poetului și a dramaturgului cufundat în universul mitului, al inefabilului căutării rădăcinilor ancestrale ale artei și al meditației grave și extrem de personale pe tărâmul filosofiei.
Articolul pe care vi-l propunem spre lecturare, apărut în revista „Gândirea", An VI, Nr. 3 - Martie 1926, ne dovedește că scriitorul din Lancrăm nu a fost nicidecum „mut ca o lebădă" atunci când era vorba de apărarea bunurilor culturale ale Transilvaniei, și - implicit - ale țării. Revista „Gândirea" a fost eminamente literară, dar în paginile acesteia pot fi regăsite și ecouri ale chestiunilor social-politice și ale confruntărilor de idei, în măsura în care ele atingeau, măcar tangențial, domeniul cultural.
Blestemul Ardealului l-au reprezentat tocmai bogățiile sale și, în primul rând, aurul Apusenilor. Vizitând cele două mari centre ale fostului Imperiul Austro-Ungar, Viena și Budapesta, mulți turiști se minunează de opulența acestora și de valoarea și raritatea obiectelor de artă din muzee. Și destui dintre aceștia fac o comparație net defavorabilă situației de la noi din țară, pentru că nu știu (sau nu vor să știe) că multe din acele comori de artă sunt rodul spolierii de secole a provinciilor imperiului și, în primul rând, a Transilvaniei. După Tratatul de la Trianon nu soarta etnicilor maghiari i-a durut și îi doare pe politicienii și oamenii de afaceri din Ungaria, ci imposibilitatea (în perioada interbelică și în cea comunistă) și limitarea (astazi) de a profita mișelește de aceste bogății fabuloase ale Ardealului (mai ales că și alți rechini ai finanțelor internaționale au pus ochii pe acestea).
Pe lângă informațiile existente în corpul articolului care semnalează apariția cărții profesorului Coriolan Petranu (n. 19 ianuarie 1893, Șiria - d. 17 iulie 1945, Arad), este util să oferim cititorilor și alte câteva informații despre acest intelectual patriot transilvănean. A studiat dreptul si științele politice la Budapesta și artele plastice la Viena și la Berlin (1911-1916), iar începând cu anul 1919 a fost conferențiar și profesor de istoria artelor la Cluj-Napoca; în perioada celei de-a doua conflagrații mondiale, după Diktat-ul de la Viena, între 1940 și 1945, a profesat la Sibiu. A ocupat funcția de inspector general al muzeelor din Transilvania și în această calitate a făcut parte din delegația României la Budapesta, care a reușit să recupereze șapte vagoane de opere de artă, jefuite in timpul Primului Război Mondial, în valoare de 20 de miliarde de lei (la cursul valutar al timpului)! A conferențiat în străinătate (la Stockholm, Varșovia, Sofia, Berna, Paris etc) și a fost membru corespondent al Academiei Germane din München. Este, de asemenea, considerat „părinte al muzeologiei românești ". Lui i se datorează alte câteva lucrări esențiale în domeniu, precum Biserici de lemn ale românilor ardeleni (1934), Monumentele istorice ale județului Bihor. Biserici de lemn (1931), Biserici de lemn din județul Arad etc.
„Harnicul profesor de istoria artelor de la Cluj, d. C. Petranu, a publicat de curând o carte din multe puncte de vedere foarte utilă: <<Revendicările artistice ale Transilvaniei>>. În calitatea sa de neîntrecut cunoscător al comorilor de artă ardelene, asupra cărora a scris mai multe meritoase lucrări (dintre cari așteptăm cu nerăbdare aceea nespus de interesantă asupra bisericelor de lemn), tânărul profesor a adunat aproape tot materialul ce se pune în situația de azi la dispoziția celor chemați să se intereseze mai de aproape de soarta nenumăratelor opere de artă ale Ardealului înstrăinate în cursul veacurilor din bunăvoința împărătească de la Viena sau răpite nouă de lăcomia crăiască de la Budapesta. Știm că autorul volumului a fost, prin cunoștințele cu cari era înarmat, principalul delegat în comisia ce a tratat la Budapesta în vederea redobândirei obiectelor de muzeu ale Transilvaniei depozitate în capitala Ungariei în cursul războiului; și dacă aceste comori au intrat în 1922 din nou în țară - meritul e în rândul intâiu al d-lui Petranu, a cărui pricepere n'a putut fi înșelată de nici una din încercările șirete din disperare ale Ungurilor de a-și reține comori cari subt nici un titlu nu le aparțineau. Cu aducerea acasă a comorilor, ce-au suferit exodul din pricina războiului, (ilustrațiunile cărții ne îngăduie să ghicim valoarea lor) capitolul <<revendicărilor >> noastre artistice nu e însă încheiat. E încă foarte lung pomelnicul acelor opere înstrăinate asupra cărora am avea drepturi întemeiate pe paragrafi foarte preciși ai tratatelor de pace. Capitolul întâiu al cărții d-lui Petranu dă în câteva pagini
de-o impresionantă preciziune cronologică și statistică, lunga epopee a dureroasei înstrăinări și păcătoasei distrugeri a obiectelor de artă ale Transilvaniei. Ardealul a fost în adevăr o țară de jaf: aurul său s'a scurs în chip de pulbere sau potcoave masive, și ceea ce e mai trist pentru iubitorii noștri de artă - mai ales în chip de minuni alcătuite de mâni inspirate, spre toate țările din jur și mai cu seamă spre apusul stăpânitorilor habsburgi: în toate timpurile aurul Ardealului s'a scurs la alții și <<vâlvele băilor>> din Munții Apuseni n'au fost destul de tari ca să ni-l păzească. În paginile reci și obiective ale d-lui Petranu auzi printre rânduri răsunând pe drumuri de hoțească poveste carele fantastice ale lui Castaldo încărcate cu toate comorile Ardealului. Unde e tezaurul lui Zapolya? Unde sunt bogățiile lui Frater Martinuzius )? Împărații nu primeau delegați ardeleni de cât ca aducători de cupe de aur lucrate de meșteri unici de la Klaussenberch (Cluj) sau Sibiu. Iosif al II-lea <<luminatul>>și secătura antiartistică a poruncit să se topească frumusețile de metal nobil ale bisericilor și mănăstirilor.
Așa am ajuns în situația de azi. <<Muzeele ungare și austriece conțin mai multe obiecte de artă din Transilvania decât muzeele din Transilvania. Arta Transilvaniei se poate mai bine studia azi în Ungaria decât în muzeele ardelene.>> Prof. Petranu face o serie de judicioase propuneri și dă o listă a obiectelor artistice pe cari le-am mai putea cere dela vecini pe temeiul tratatelor de pace existente. (Sârguința cu care a adunat d. Petranu datele e în adevăr vrednică de admirat). D-sa stăruie îndeosebi asupra redobândirei prin comisia de reparațiuni din Paris a colecției Zapolya din Oradea-Mare (cu vre-o 2000 obiecte foarte prețioase pentru noi) și apoi asupra restituirei colecțiilor ce le-au luat trupele de ocupație sârbești în 1919 din Muzeul bănățean din Timișoara.
Cartea d-lui Petranu poate să aducă incalculabile servicii muzeelor noastre, dar totul atârnă, firește, de felul cum alții vor înțelege să-i urmeze sfaturile și să-i utilizeze datele. L[ucian] B[laga]"
