Se spune că un preot a fost trimis de episcopul lui într-o cetate să-i cheme la pocăință pe oamenii de acolo. Aceștia se dedaseră la tot felul de obiceiuri degradante: hoție, corupție, desfrâu. La început, oamenii l-au ascultat pe preot, dar cu timpul predicile acestuia li s-au părut plictisitoare și și-au văzut de viață mai departe. Preotul nu înceta însă să strige, condamnând păcatele.
Un călător l-a întrebat într-o zi:
- De ce continui să predici, nu vezi că nu te ascultă nimeni?
Strigi în pustiu!
- La început, a răspuns preotul, am sperat să-i schimb pe acești oameni, acum continui să strig ca să nu mă schimbe ei pe mine!
Din volumul „Sub mantia speranței", volum în curs de apariție la Editura „Vatra Veche", Târgu-Mureș
