Se spune că un om de afaceri cumpăra floricele de porumb de la un vânzător ambulant bătrân, în fiecare zi după prânz. Odată, a ajuns cam târziu și l-a văzut pe vânzător închizându-și taraba.
- S-a întâmplat ceva?, a întrebat acesta.
Pe fața vânzătorului se întinse un zâmbet:
- Deloc, totul e bine.
- Atunci de ce îți închizi taraba cu floricele?
Ca să mă pot duce acasă, să mă așez pe verandă și să-mi sorb ceaiul împreună cu soția mea.
Omul de afaceri obiectă:
- Dar e încă devreme și mai poți încă vinde.
- N-am nevoie, a răspuns omul cu taraba. Am făcut destui bani pentru astăzi.
- Destui? Dar asta e absurd. Ar trebui să continui să vinzi.
Bătrânelul cel sprinten s-a oprit și s-a uitat lung la vizitatorul său, un bărbat bine îmbrăcat.
- Și de ce, mă rog, ar trebui să continui să muncesc?
- Ca să vinzi mai multe floricele.
- Și de ce să vând mai multe floricele?
- Pentru că, cu cât vinzi mai multe floricele, cu atât faci mai mulți bani. Și cu cât faci mai mulți bani, cu atât vei fi mai bogat. Și cu cât ești mai bogat, vei putea cumpăra mai multe tarabe. Și cu cât vei cumpăra mai multe tarabe, cu atât vor vinde mai mulți produsul tău și vei deveni astfel și mai bogat. Și când vei avea destui bani, poți să te oprești să mai muncești, îți vinzi tarabele cu floricele, stai acasă pe verandă și-ți bei ceaiul cu soția.
Omul cu floricele zâmbi și zise:
- Pot face asta chiar azi. Cred că am destui bani.
Vânzătorul de floricele era un om mulțumit și, cu siguranță, și mulțumitor! Eu adaug: „…cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat."
(Proverbe 15,15).
Din volumul „Sub mantia speranței", volum în curs de apariție la Editura „Vatra Veche", Târgu-Mureș
