Dacă ziua de 15 Ianuarie ne-a oprit nouă, românilor, „clipa cea repede", preț de un gând și o iubire veșnic nouă pentru Luceafăr și pentru Cultura noastră - mod existențial al Neamului -, restul lumii, mai mult sau mai puțin civilizate, și-a îndreptat privirile, cu îngrijorare, către capitala Franței, unde s-a desfășurat o Conferință internațională cu privire la soluționarea conflictului israeliano-palestinian, în absența „împricinaților".
Nuntă fără miri! Fără îndoială, iritat de o serie de mizerii anterioare, cum ar fi, de pildă, rezoluția numită „Occupied Palestina" (Palestina Ocupată), privind Muntele Templului, adoptată în octombrie 2016 de UNESCO (în replică, în semn de protest, Israelul a anunțat că nu va mai plăti ONU circa 6 milioane de dolari, anul acesta), premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a refuzat să participe, acuzând că evenimentul ar fi „măsluit" de palestinieni. „Conferința de azi e inutilă", declara acesta, duminică, în fața miniștrilor săi, informează Bloomberg. „E coordonată de francezi și de palestinieni, iar scopul său e să ne impună forțat niște termeni care contravin cu nevoile națiunii". De fapt, el atenționa asupra ceea ce se vede cu ochiul liber: faptul că „dictatorii internaționali" încearcă să-și impună, din nou, voința în Orientul Mijlociu. Având în vedere că israelienii nu participau, nici palestinienii nu și-au trimis un reprezentant acolo. Totuși, se pare că președintele Mahmud Abbas se va întâlni în perioada următoare cu omologul său francez, Francois Hollande, spre deosebire de Netanyahu, care a refuzat să dea curs unei invitații similare!
Și, în mod mai mult sau mai puțin bizar, temerile premierului israelian s-au dovedit justificate. Conferință „măsluită"? Poate că nu e adjectivul cel mai elegant, dar… Ministrul francez de Externe,
Jean-Marc Ayrault, cel care a deschis lucrările Conferinței de pace de duminică, a declarat, din start, că orice soluționare a conflictului trebuie să aibă la bază revenirea la frontierele din 1967 și recunoașterea rezoluțiilor Organizației Națiunilor Unite. În plus, conferința, visată „istorică" de către reprezentanții a 70 de națiuni, s-a finalizat… în coadă de pește. Cum am fost, așa rămânem! Conform AFP și DPA, în declarația finală, participanții au lansat un apel israelienilor și palestinienilor „să-și demonstreze angajamentul pentru soluția cu două state și să se abțină de la acțiuni unilaterale care ar prejudicia rezultatul negocierilor, mai ales în ce privește frontierele, Ierusalimul și refugiații", avertizând că „nu vor recunoaște" astfel de acțiuni.
Cam greu! Poate că nu imposibil, dar… Știm că palestinienii văd estul Ierusalimului drept capitala viitorului lor stat, în timp ce Israelul proclamă întreg orașul capitala sa. Reamintim ca Palestina are statut de observator nemembru în cadrul ONU și că România a recunoscut caracterul ei statal. În fine…
Pentru a înțelege, cât de cât, ce se întâmplă acolo, și ce șanse de soluționare a conflictului ar putea exista, pornim de la ce cunoaștem. Adunarea Generală a Națiunilor Unite (AGNU / AG) este unul dintre cele cinci organe principale ale Organizației Națiunilor Unite și singurul în care toate statele au reprezentare egală. Puterile sale sunt de supraveghere a bugetului Organizației Națiunilor Unite, numirea membrilor ne-permanenți ai Consiliului de Securitate, primirea rapoartelor de la alte organe ale Națiunilor Unite și formularea de recomandări sub formă de Rezoluții ale Adunării Generale. Însă, potrivit Cartei ONU, rezoluțiile Adunării Generale au doar puterea de recomandare, fără vreo forță juridică. Prin urmare, „dacă s-ar adopta cumva vreo rezoluție care să «recunoască» «arabii palestinieni» ca o entitate politică/stat, acest lucru nu ar putea constitui actul de creare a unui stat al Palestinei în temeiul dreptului internațional, nu mai mult decât a constituit Rezoluția 181 (II) (Planul de partiție ONU) din 1947, un act de creare a statului Israel".
„Give Peace a Chance" este un documentar de 15 minute care prezintă o nouă perspectivă asupra păcii între israelieni și palestinieni, perspectivă bazată pe descoperirea procesului-verbal al Conferinței de Pace de la San Remo din aprilie 1920, document declasificat de curând. Acest document detaliază drepturile legale ale evreilor și ale palestinienilor în conformitate cu dreptul internațional.
Se vorbește des despre cererea de retragere pe „frontierele din 1967". Conform documentarului citat, această terminologie este incorectă din punct de vedere juridic. „Cuvântul «frontiere» este utilizat în dreptul internațional pentru desemnarea granițelor de stat. Pentru statul Israel nu au fost niciodată desemnate astfel de granițe recunoscute internațional. «Liniile din 1967» sunt linii de armistițiu stabilite în urma Războiului de Independență din 1948. Aceste «linii», a fost repetat în mod expres în numeroasele acorduri de armistițiu din 1949, nu reprezintă nici frontiere naționale, și nici nu aduc atingere negocierilor bilaterale viitoare asupra granițelor. Aceste linii de armistițiu au rămas valabile până la izbucnirea Războiului de Șase Zile din 1967. Corelarea cu războiul din 1967 - în care Israel a recuperat teritorii pierdute în urma atacului arab - și numirea acestora «granițele din 1967» în loc de «liniile de armistițiu din 1949», favorizează interpretarea eronată că acestea ar fi granițele adevărate". Eugene Rostow, Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Politice în 1967 și unul dintre cei care au participat la redactarea Rezoluției 242/1967 a Consiliului de Securitate al ONU, a declarat, în 1990, că și aceasta, și Rezoluția 338, ulterioară, „…se bazează pe două principii, Israelul poate administra teritoriul până când vecinii săi arabi vor semna pacea; și când pacea va fi semnată, Israelul se va retrage pe «granițe sigure și recunoscute», care nu trebuie să fie liniile de demarcare ale armistițiului din 1949." Într-un cuvânt, liniile din 1967 nu sunt «frontiere» și acest cuvânt nu ar trebui să fie utilizat, pentru a nu crea și perpetua impresia că Israelul a încălcat ilegal frontierele unui alt stat. Teritoriul reclamat de Israel în 1967 nu a fost niciodată, din punct de vedere juridic, «teritoriul unui alt stat» și nu a fost obținut de Israel în urma unui război de agresiune. Într-adevăr, acesta a fost teritoriul care a fost desemnat în mod special pentru a deveni cămin național evreiesc, în temeiul Mandatului pentru Palestina din 1922. În cazul Israelului, în conformitate cu dreptul internațional, și așa cum a fost prevăzut în Mandatul pentru Palestina, evreii au permisiunea și sunt chiar încurajați să se stabilească în orice parte a Palestinei, însă aceștia nu sunt deportați cu forța sau transferați de către Guvern. În consecință, desemnarea așezărilor din «Ierusalimul de Est», Iudeea și Samaria drept «ilegale» nu poate avea vreo legătură cu Convenția de la Geneva.
Problema Ierusalimului este, poate, cea mai volatilă dintre toate. Luând în considerare faptul că Ierusalim este un oraș sacru pentru atât de mulți oameni, a devenit evident că pozițiile Israelului și ale arabilor palestinieni în ceea ce privește orașul vechi sunt practic ireconciliabile. O dovadă în acest sens este și faptul că această problemă nu a fost amintită în Acordul de Pace în Orientul Mijlociu, convenit în 1978, la Camp David, între Israel și Egipt. Ierusalimul a figurat pe agenda discuțiilor, însă a fost lăsat în afara Acordului final, din cauza incapacității celor două părți de a rezolva diferendele fundamentale în această privință. Eșecul de la Camp David din iulie 2000 a subliniat din nou importanța problemei Ierusalimului și a orașului vechi. Au existat angajamente de ambele părți pentru negocieri pentru un «statut permanent». În conformitate cu Acordul interimar din 1995 (Oslo II), părțile s-au angajat să nu acționeze în mod unilateral pentru modificarea statutului teritoriilor înainte de a avea rezultatele negocierilor pentru un statut permanent. A fost convenit și stipulat în mod clar că: „… niciuna dintre părți nu va iniția și nu va face vreun pas care să schimbe statutul Cisiordaniei și al Fâșiei Gaza, în așteptarea rezultatului negocierilor asupra statutului permanent." (http://www.givepeaceachance.info)
Înaintea Conferinței de la Paris, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a aprobat o rezoluție prin care se solicita liderilor israelieni să pună capăt construirii ilegale de colonii evreiești în Teritoriile Palestiniene, după ce Statele Unite au refuzat să blocheze prin veto rezoluția, în ciuda acuzațiilor lansate de Tel Aviv și de republicanul Donald Trump, transmite Reuters. Ciudat! Este prima rezoluție din ultimii opt ani adoptată de Consiliul de Securitate cu privire la relația complicată dintre Israel și Palestina. Miniștrii israelieni au reacționat față de adoptarea rezoluției, susținând că reprezentanții SUA au decis să abandoneze Israelul. De fapt, povestea nu e nouă. Cvartetul din Orientul Mijlociu - un grup de contact alcătuit din SUA, Rusia, Uniunea Europeană și ONU - a publicat în luna iulie un raport în care a cerut Israelului să suspende activitățile de construire de colonii. În fine…
În vremea aceasta, „După ce islamo - marxiștii care conduc Suedia au inaugurat, la Stockholm, ambasada unui stat care nu există, islamo-marxistul Bergoglio, numit de unii și Papa musulmanilor, l-a primit sâmbătă la Vatican pe «îngerul Păcii», Mahmoud Abbas, pentru a inaugura împreună a doua ambasadă a unui stat care nu există. - punctează acut jurnalistul Bogdan Calehari. Doctorul Subhi Al-Yaziji, decanul de studii coranice al Universității islamice din Gaza, spunea, în urmă cu câțiva ani: «Ne punem speranțele în Allah și avem încredere că ziua va veni și triumful nostru nu se va limita la Palestina. Speranțele noastre merg mai departe - de a ridica steagul Califatului pe Vatican, în Roma de azi.»
Sâmbătă, Papa musulmanilor i-a dovedit lui Subhi Al-Yaziji că credința lui în Allah nu e deșartă și că ziua în care steagul Califatului va flutura pe Vatican se apropie."
Mă întreb dacă chiar am orbit cu toții… Ori dacă „somnul (nostru) cel de moarte" a devenit endemic… „Dacă ne vom pierde credința și vom trece în tabăra «progresiștilor» atei, vom renunța la vigilență și luptă, alții se vor întări și vor pândi momentul nostru istoric, de slăbiciune! Și, atunci, chiar nu va mai fi nimic, de făcut!" - atenționează o internaută. Are dreptate.
