E firesc să te întrebi ce încape sub mantia smereniei? De unde vine... ispita smereniei? Dar, înainte de toate, ce e smerenia? Nu mergem doar la definiția din dicționar, ci la înțelesurile ei, în orizonturi teologice - „Smerenia, spune părintele Arsenie Papacioc, este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine".
Definiția de dicționar (SMERÉNIE s.f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie) nu cuprinde însă multitudinea de sensuri care se circumscriu conceptului.
Sfântul Ioan Gură de Aur crede că smerenia e temelia pe care „se poate înălța fără nicio primejdie orice altceva". Ea e așadar izvor din care se adapă toată setea noastră de a ne rostui nu doar viața, ci și viața de după viață.
Smerenia poate că e cea mai importantă școală a vieții. Prin ea omul are și prezent și capătă și durată în timp și dincolo de timp.
Smerenia nu induce însă abandon, renunțare, resemnare, lipsă de acțiune, ci dimpotrivă, potențează sensurilor existențiale cu virtuți prin care privirea se înalță spre cer și, deopotrivă, se coboară în sinele profund.
Cum dobândim însă smerenia? Vine ea, pur și simplu, dinlăuntrul nostru, ori trebuie căutată, descoperită, asumată, fără însă a fi doar de uz personal, ci fiind, în viziunea părintelui Arsenie Papacioc, „singura forță care poate elibera orice suflet și orice popor".
„Sub mantia smereniei" însă nu e greu să se insinueze și falsa smerenie, mai gravă decât mândria, prin ce are ea atins de fariseism, ipocrizie.
Apoi, spre deosebire de opusul ei, mândria, smerenia are încărcătură înălțătoare, e scară spre Rai.
Părintele Gheorghe Nicolae Șincan, în căutările lui pentru a fi de folos celui care are credință ori și-a lăsat-o în voia sorții, s-a oprit în această carte (Editura Vatra veche 2017, nr. 43 în Colecția 100 de cărți pentru Marea Unire 1918-2018) și asupra smereniei, căreia și-a propus să-i deslușească sensuri care să ajungă mai ușor la cei care au nevoie de ea, ca să pună temelie vieții ori ca să-i înțeleagă mai bine sensurile.
Formula la care recurge părintele Gheorghe Nicolae Șincan e una care l-a consacrat: povestea. Prin poveste, picătură cu picătură, sunt făcute mai ușor accesibile învățăturile din care se extrage esența smereniei.
Și până la urmă, ce e această carte ca și multele anterioare acesteia și care-l au ca autor pe părintele Gheorghe Nicolae Șincan, dacă nu o poziționare smerită în fața semenilor săi, una din care emană modestie, bună-cuviință... evlavie, cucernicie, pioșenie, fără o delimitare strictă a sacrului de profan, pentru că, din orice unghi ar fi privit, termenul are conotații pozitive.
Smerenia te înalță, nu te coboară.
