Respinsă de președintele Klaus Iohannis, SEVIL SHHAIDEH A AJUNS, TOTUȘI, PRIM-MINISTRU!

Distribuie pe:

„În perioada 18 - 22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, exercită atribuțiile primului ministru privind conducerea operativă a activității Guvernului României", se arată într-o decizie publicată, marți, 17 ianuarie 2017, în Monitorul Oficial, prin care prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat acesteia atribuțiile de șef al Executivului.

Delegarea s-a impus în condițiile în care premierul Sorin Grindeanu va participa, în perioada menționată, alături de Liviu Dragnea, președintele PSD, la ceremoniile de învestire ale lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Întrucât cei doi lideri nu participă la aceste festivități în calitate oficială, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a precizat că partidul (PSD) va suporta toate cheltuielile pentru deplasarea președintelui formațiunii, Liviu Dragnea, și a premierului, Sorin Grindeanu, la Washington DC.

Cu această ocazie, singurul reprezentant oficial al României va fi George Maior, ambasadorul țării noastre la Washington.

Lasă un comentariu