Dragii mei,
În ajunul Sărbătorilor de iarnă mi-am permis ca, alături de cuvenitele felicitări, să vă expediez și o „Scrisoare deschisă", în care îmi arătam nemulțumirea și oprobriul față de poziția exprimată, într-un recent interviu, de proaspătul ales, domnul Igor Dodon, socialistul care dorește (impune chiar) predarea în școlile din R. Moldova a așa-zisei limbi „moldovenești" și râvnește la reintroducerea caracterelor alfabetului chirilic (chiriliței), practică vetustă pe care o credeam de-acum defunctă și teribilistă. Culmea ironiei, am aflat între timp, că însăși mama domnului președinte ar fi, chipurile, profesoară de limba și literatura română! Of, of, of, măicuța mea ! Ne lepădăm așa ușor de părinți?!!
Nu cred că-i bine... La scrisoarea respectivă n-am primit încă un răspuns. Unii zic că n-o să-l primesc.
Eu, însă, n-o cred... Fraților, nouă, românilor, indiferent în ce țară trăim, nu trebuie să ne fie jenă de faptul că ne-am început cultura în preajma bisericilor și a mănăstirilor ortodoxe, în „haină" slavonă, o limbă veche și importantă de cult, în care s-au scris și tipărit opere inestimabile, la care nu avem dreptul să renunțăm. Dar, prin geneză și evoluție, suntem recunoscut a fi un popor latin, și nu unul slav, iar limba noastră, făurită în timp, este și va rămâne, în veci, ROMÂNA - limbă neolatină, interesantă, cercetată și prețuită de învățați. Școala Ardeleană ne-a redeșteptat și ne-a determinat să ne mândrim că suntem români, că originea noastră e una veche și nobilă. Dar, luminile Blajului n-ar fi strălucit suficient fără trudă și inteligența unor adevărați MARTIRI ai culturii noastre: Coresi, Varlaam, Antim Ivireanul, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Mihail Kogălniceanu, B. P. Hașdeu și mulți, mulți alții, care ne-au fixat identitatea culturală de neconfundat.
Vă trimit aceste rânduri cu mult dor, adică cu un amestec de durere și plăcere, astăzi, 15 IANUARIE, de Ziua lui Eminescu și cea a Culturii Naționale. De nu mă înșel, și sunt sigur că nu mă înșel, al nostru „Împărat" al limbii române, cum îmi place mie a-L numi pe Eminescu, era și el moldovean prin naștere, dar n-a pomenit nicăieri de limba „moldovenească", iar în excepționalele sale manuscrise, salvate de la pieire de dl acad. Eugen Simion, nu întâlnim nici măcar un singur cuvințel scris în grafie chirilică. Eu încă mai aștept din partea domniilor voastre, dragii mei frați, o poziție, fie ea „pro" sau „contra" ideilor mele exprimate în cele două „cărți" (scrisori) ce vi le-am v-am expediat electronic, ducându-mă azi cu gândul la tulburătoarele versuri. Ia, ascultați-le numai și spuneți-mi ce simțiți? „De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, către Tine / Nu din gură, ci din carte / Că ne ești așa departe..."
Pentru mine, însă, depărtările nu există, fiindcă noi, mai mereu, ne-am aflat aproape, grație originii noastre comune, limbii, credinței, datinilor și obiceiurilor noastre și ele comune, la care se adaugă, obligatoriu, apartenența noastră fizică și spirituală la valorile europene și umaniste în care am crezut și continuăm să credem.
Cu dragoste și respect,
prof. Liviu DÂRJAN, Săcele, Brașov, România
