„După 154 ani de dureri, de umiliri și de degradare națională, Moldova a reintrat în vechiul ei drept, consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pe capul său, pe Domn. Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a înălțat însăși naționalitatea română… Alegându-te pe tine Domn în țara noastră, am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi noi, oameni noi.
O, Doamne! Mare și frumoasă îți este misiunea. Constituția din 7 (19) august ne însemnează o epocă nouă și Măria ta ești chemat s-o deschizi!
Fii, dar, omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșească frăție. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr, și închisă la minciuni și la lingușire.
Porți un frumos și scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăiești, dar, mulți ani, o, Doamne!, ca prin dreptatea Europei, prin desvoltarea instituțiilor noastre, prin simțămintele tale patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale nației noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor din Bizanț că România nu are ocrotitor decât pe Dumnezeu și sabia sa. Să trăiești, Măria ta!"
*****
(sursa: I. Lupaș, Istoria unirii românilor, Fundația culturală regală „Principele Carol", București, 1937)
