„APA" (II)

Distribuie pe:

Prof. Mureșan Olimpia - LSR Maramureș

În natură totul e într-o continuă schimbare, în univers e un flux continuu, apa e un bun exemplu - ea curge mereu, își schimbă forma, trece dintr-o stare de agregare în alta, purtând cu ea însăși viața și poate purifica tot ce întâlnește-n cale, circulația ei e o lege a naturii. Cei ce încalcă legea naturii - o poluează și o influențează în mod negativ - vor avea de suferit și aceștia sunt oamenii. Ei trebuie să se întoarcă la natura primară, nepoluată, să mulțumească Divinității pentru tot ce au primit. Dacă rostim cuvântul „Mulțumesc" către apă, acest cuvânt se va regăsi în frumoasele cristale ce se formează la înghețarea apei și care își arată astfel recunoștința. Oamenii sunt și ei în ultimă instanță niște cristale formate pe acest pământ. Depinde de gândurile și rugăciunile lor dacă sunt cristale luminoase, frumoase precum apa de izvor, cu o structură echilibrată, vindecătoare, sau, din contră, sunt niște cristale cu forme neregulate și diforme. Salvarea prin cuvânt și faptă vine de la noi toți, de la locuitorii acestei planete, de atitudinea pe care o vom lua față de apa cea de toate zilele.

Cu toate gândurile bune pe care ar trebui să le avem în suflet și pe buze nu e prea sigur că vom reuși să supraviețuim dacă, potrivit statisticilor, populația va crește de 1,5 ori în următorii cincizeci de ani și de patru ori în următorii o sută de ani și dacă deteriorarea mediului înconjurător se va face în același ritm; creșterea temperaturii cu 4-6 grade celsius în următorii o sută de ani va determina creșterea nivelului oceanelor cu 80-150 cm,- ceea ce va duce la inundarea uscatului, detergenții, pesticidele, îngrășămintele chimice pătrund în pământ și distrug insecte, microorganisme; avem nevoie de oxigenul dat de plante și păduri umbroase și primitoare care acum sunt distruse.

Dar să nu așteptăm să se întâmple toate acestea, să ascultăm glasul naturii, ciripitul păsărelelor într-o pădure virgină, glasul mierlei și al privighetorii.

Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în apa Iordanului a reprezentat o luminare a sufletului omenesc transmisă peste generații - lumina a trecut din existența ei dumnezeiască în apă, iar prin apa purificată în sufletele oamenilor pregătiți pentru purificare. Iisus, luând fire omenească, intră în apa Iordanului pentru a sfinți natura, apa și pe cei păcătoși.

Cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Prea mic e râul la care ai venit, ca să cobori în el și să te cuprindă: cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta". E de fapt o legătură a cerului cu Pământul, o dezvelire a adevărului cuprins în apa cea de toate zilele: se spune că Iisus a intrat în apa Iordanului pentru botez nu ca să se curățească pe sine, ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi cu păcatele sale. E ziua în care cerurile se despică, e un anunț al iubirii lui Dumnezeu față de oameni prin Fiul Său. Prin Sf. Treime primim puterea să ne iubim nu numai unul câte unul, ci să-i iubim pe toți oamenii, astfel creștinismul este religia iubirii. Trebuie să fim conștienți că Dumnezeu ne va ajuta și pe noi, sfințindu-ne prin puterea Lui, prin apele Lui, prin natura Lui.

Sf. Vasile cel Mare spune despre apă că este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturii, apa joacă un rol foarte important și „mistic" în existența umană și în relația omului cu Creatorul său. Apa are capacitatea de a aduce moartea (episodul potopului) sau de a aduce viața (Moise lovește piatra cu toiagul, iar din piatră izvorăște apă): în timpul Botezului Domnului Iisus Hristos înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat ca și în momentul creației lumii.

Sf. Ioan Gură de Aur spune că ziua în care Iisus s-a botezat a sfințit și firea apelor: astfel în ziua Bobotezei toți credincioșii iau apa sfințită și o duc la casele lor unde o folosesc la nevoie și o țin chiar mai mulți ani și aceasta nu se strică, deoarece s-a alungat răul din ea și prin ea din întreaga fire (lume). Dacă slujba de Bobotează se săvârșește în afara bisericii, lângă un izvor, un râu sau o fântână, se poate observa dimensiunea cosmică a slujbei prin care biserica vrea să sfințească toată firea - prin darul Sf. Duh și stropirea cu „apa mântuirii",

Dacă oamenii vor lupta pentru armonie și bunătate, care sunt darurile dumnezeiești ale iubirii, atunci natura însăși va răspunde pozitiv dorințelor exprimate.

Apa este aceea care curățește nu numai trupul prin spălare, ci și sufletul prin lacrimi, care curg din izvoarele luminii către inimă. Plânsul recunoscător, făcător de nemurire, este o mângâiere veșnică prin care apa devine izvor în ochi și spală trecutul nostru prin suferință.

Dimensiunea cosmică a Bobotezei încape în fiecare celulă umană în care apa este mediul vieții. E nevoie de păstrarea curată a apei care izvorăște din sânul pământului: apă ce trebuie prețuită cu grijă și cu sfială într-o lume în care la câteva minute un copil moare din lipsă de apă, plângând că el ar dori să trăiască într-o lume în care apa cea lină să nu fie otrăvită. Acum, după ce apa e poluată, omul tânjește după un pahar de apă curată.

Să drămuim aceste picături de viață pe care ni le trimite Dumnezeu din sânul pământului, dar și din sânul cerului! Cartea sfântă ne spune să dăm apă curată celui care însetează pentru că Dumnezeu a vestit Împărăția Lui celui care va da o cană de apă rece celui trecător prin viață care adapă, care împrospătează, care izvorăște bucurie, (ca o metaforă a iubirii) care curățește!

Să fim optimiști, să iubim natura și tot ce ne înconjoară!

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

 

Lasă un comentariu