PÂINEA PRĂJITĂ POATE DEVENI CANCERIGENĂ

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Universitatea Cambridge, citați de descopera.ro, susțin că pâinea prăjită este sănătoasă, dar numai dacă aceasta devine aurie și, nicidecum, maronie! Motivul? În cel din urmă caz, în felia de pâine se eliberează acrilamidă, o substanță care crește riscul de cancer!

„Pâinea ar trebui să stea în prăjitor doar până devine aurie și nu mai mult, pentru că, prăjită timp îndelungat, eliberează o substanță - acrilamida - prezentă, mai ales, în alimentele care conțin amidon, și care, s-a dovedit, declanșează cancerul! Cel puțin, așa ne arată studiile făcute până acum pe șoarecii de laborator.

Deși o astfel de legătură nu a fost dovedită încă la oameni, recomandăm precauție la prepararea produselor comercializate și evitarea prăjirii excesive a acestora. Totodată, recomandăm ca nici cartofii și nici păstârnacul să nu mai fie păstrate la frigider, deoarece nivelul de zahăr crește în vegetalele ținute la rece, ceea ce duce și la creșterea acrilamidei în timpul procesului de preparare.

O serie de alimente conține acrilamidă, însă niveluri înalte se găsesc în alimentele care conțin amidon și care sunt gătite (coapte, prăjite în grăsime sau pe grătar) la temperaturi mai înalte de 120 de grade Celsius, cum sunt cartofii, pâinea, cerealele pentru micul dejun, biscuiții, prăjiturile și... cafeaua (ca urmare a prăjirii boabelor).

Când pâinea este introdusă în prăjitor, zahărul, aminoacizii și apa se combină pentru a da culoare, aromă și savoare produsului. Prin prăjire, se eliberează și acrilamida.

Încă nu se știe în mod cert cât de multă acrilamidă poate fi tolerată de organismul uman, dar suntem de părere că aceasta se consumă în cantitate mult prea mare, astfel că îi avertizăm pe oameni să arate că, prin mici schimbări în comportamentul alimentar, își pot păstra mai bine sănătatea.

Cercetările făcute până acum pe animale au arătat că acrilamida este toxică și duce la cancer. În plus, efectele nocive ale acrilamidei se extind și asupra sănătății sistemului nervos și a celui reproductiv al școarecilor.

Recomandăm și producătorilor de mâncare să reducă concentrația de acrilamidă, întrucât majoritatea oamenilor nu știe nici măcar că acrilamida există...", atrag atenția experții britanici. 

Lasă un comentariu