ISTORIA NUMELUI LA ROMÂNI - DIN ANTROPONIMIA ROMÂNEASCĂ (III)

Distribuie pe:

Dintre microsistemele antroponimice românești cu o largă reprezentativitate cel rezultat de la nume calendaristice, care au funcționat dintotdeauna ca nume personale și, mai târziu, ca nume de familie, este cel mai bine reprezentat.

Numele noastre calendaristice sunt urmarea creștinării populației romanizate din spațiul de etnogeneză a românilor. Creștinarea daco-romanilor s-a petrecut pe timpul ocupației Daciei de către romani. „Viața religioasă a ocupat un rol important între factorii spirituali care au favorizat romanizarea Daciei" (Simona Goicu, Termeni creștini în onomastica românească, Editura Amphora, Timișoara, 1999, p. 1). Așadar, creștinarea dacilor a coincis cu romanizarea lor. Limba română este cel mai important argument de susținere a acestei teze. Terminologia de bază a vocabularului românesc creștin este de origine latină: altar - altare, biserică - basilica, boteza - baptizare, crede - credere, credință - credentia, creștin - christianus, cruce - crucem, cumineca „a împărtăși" - comminicare, drac - draco, duminică - (dies) dominica, Dumnezeu - Domine, înger - angelus, Paște - paschae, păcat - peccatum, păgân - paganus, preot - presbyter, ruga - rogare, sânt - sanctus, scriptură - scriptura, zău - Deus.

În timpul marilor migrații care s-au abătut asupra Europei, organizarea socială pe teritoriul fostei Dacii s-a limitat la comunitățile creștine. Acestea s-au aflat sub influența bisericii grecești. „Creștinarea daco-romanilor s-a făcut /.../ prin penetrarea lentă și tăcută a noii religii în comunitățile daco-romane" (Florin Constantiniu, p.50).

În secolul al IX-lea se organizează biserica slavă bulgărească. Aceasta a înlocuit limba greacă cu limba slavă în biserică, cu excepția Greciei, iar din secolul al X-lea aceasta s-a impus în spațiul european din care facem și noi parte. Ca urmare, limba slavonă, care era limba slavă veche folosită în biserică, a devenit la noi limbă de cult și mai târziu, în secolul al XIV-lea, limbă folosită în cancelariile domnești.

Toate aceste evenimente explică conținutul calendarului ortodox, prezența numelor de sfinți, mucenici, personalități ale creștinătății ortodoxe, care au îmbogățit sistemul antroponimic românesc.

Cultura bizantină se reflectă în calendarul ortodox. Numele din calendar erau purtate de mireni și slujitori ai cultului ortodox. Aceste nume provin, în marea lor majoritate, de la cuvinte comune, cu precădere de origine greacă, ebraică, latină, slavă. În dicționarul lui N. A. Constantinescu, numele biblice, menționate mai jos, sunt consemnate cu specificarea documentului din țările române (secolele XIII-XVIII) în care figurează.

Nume biblice de origine grecească: Agapia „dragoste", Alexandru „care îi ajută pe oameni", Anastasia „înviere", Andrei „bărbătesc", Andronic „victorios", Anghel „înger", Arghir „argint", Atanasie „viață eternă", Damian „medic", Demetrius „slujitorul lui Dumnezeu", Dumitru „credinciosul Demetrei", Ecaterina „pură", Eftimie „voie bună", Elena „lumina strălucitoare", Filip „iubitor de cai", Gheorghie „agricultor", Grigorie „atent", Ileana „lumină", Miron „ulei parfumat", Nestor „călător", Nichita „biruitorul", Nicolae „învingătorul poporului", Parascheva „pregătirea sărbătorii (ziua de vineri)", Sofia „înțelepciune", Stelian „sprijin", Ștefan „coroană", Temistocle „glorie dreptății", Teodor „darul lui Dumnezeu", Varlaam „veneratul", Vasilie „rege", Veronica „purtătoare de victorie".

Nume biblice de origine ebraică: Adam „pământ roșu", Ana „îndurare", Avram „Tatăl marii mulțimi", Dan „judecător", Gabriel, Gavril „eroul lui Dumnezeu", Iacov „ține călcâiul", Ilie „Dumnezeul meu este Iehova", Ioan „Dumnezeu este milos", Iosif „Dumnezeu să înmulțească", Lazăr „Doamne ajută", Maria „amărăciune", Matei „dar de la Domnul", Mihail „cine este ca Dumnezeu", Naum „care consolează", Simeon „împlinirea dorinței", Solomon „pașnic", Toma „geamăn", Zaharia „Domnul și-a amintit".

Nume biblice de origine latină: Adrian „bărbat din nordul Italiei", Antonie „nepriceput", Barbara „femeie străină", Constantin „stabil, durabil", Dominic „stăpân", Ecaterina „pură", Ignatie „foc", Ilarie „vesel", Leon „leu", Luca „de origine latină", Marcu „dedicat zeului Marte", Marin „de la mare", Maxim „cel mai mare", Natalia „zi de naștere", Ovidiu „păstor", Pavel „mic, puțin", Petru „piatră", Roman „cetățean al Romei", Statie „repaos", Valentin „puternic", Varvara „femeie străină", Victor „victorie". Nume biblice de origine slavă: Bogdan „darul lui Dumnezeu", Dragu - Dragomir „iubitor de pace", Dragoș „iubitor de glorie", Mircea - Miroslav „glorie pașnică", Radu „vesel", Vadim „ceartă", Vanea „Dumnezeu este milos", Vlad - Vladislav „conducere glorioasă".

Lasă un comentariu