Am auzit că, odată, un rege s-a săturat de toate responsabilitățile de monarh și și-a dorit o viață de călugăr. A mers la o mănăstire și i-a spus starețului:
- M-am decis să vin la mănăstire. Călugărul i-a răspuns:
- Sunteți sigur? Regele i-a spus:
- Da.
Călugărul l-a întrebat:
- Sunteți gata să vă supuneți disciplinei vieții monahale? E foarte dură! Regele i-a răspuns:
- Da, sunt. Tânjesc după această pace.
Călugărul l-a avertizat:
- Trebuie să vă supuneți în mod absolut. Regele a fost de acord.
Călugărul i-a spus apoi:
- Primul ordin este să mergeți înapoi la palat și să fiți rege.
Din acel moment, regele a știut că menirea lui era să fie rege.
(Din volumul „Sub mantia speranței", apărut la Editura „Vatra Veche", Târgu-Mureș, 2017)
