Impresionată de primirea târgumureșeană, celebra solistă argentiniană Analia Selis revine de Mărțișor cu același concert!

Distribuie pe:

Directorul Filarmonicii, domnul Vasile Cazan, a făcut precizarea la începutul concertului că celebra solistă argentiniană este impresionată de felul cum a fost primită la Târgu-Mureș din toate punctele de vedere, și ca imagine publică și de căldura celor cu care a repetat o săptămână întreagă, orchestra Filarmonicii și de târgumureșenii care i-au arătat cât de mult o iubesc. Temperamentul ei pasional, care se vede că vine dintr-o cu totul altă cultură, a fost foarte evident și în seara concertului, când a părut mai bună chiar decât în clipurile cunoscute, interpretând live un gen greu, tangoul. Eleganța și distincția ei mi-au amintit de Madonna în Evita. În special ținuta în rochia neagră, vocea ei foarte lucrată, timbrul ei vocal cu inflexiuni dificil de executat, după cum și ea a mărturisit, provenind dintr-o zonă mai mult folclorică, mult îndepărtată de Buenos Aires, unde tangoul e un adevărat rege. Bandoneonul, un fel de acordeon absolut specific argentinian, mi-a trezit mari emoții, amintindu-mi de tangoul studiat cu un mare profesor de dans. Cei doi instrumentiști pe care Analia Selis i-a adus din Argentina au fost deosebiți, pianistul Mariano Castro și bandoneonistul Omar Massa mărturisind că se simt ca acasă în România, precum cea căsătorită cu un român, având doi copii cu nume exotice ca și ea. Dirijorul Horvath Joszef, de asemenea, a avut o ținută demnă. Despre Analia Selis reținem că a obținut diploma de profesor de muzică în anul 1998 la Universitatea de Muzică din San Miguel de Tucuman, Argentina, apoi în 2002 a absolvit specializarea canto la Longy School of Music din Boston, SUA, căsătorindu-se cu violoncelistul Răzvan Suma, s-a mutat în România. Aici a reprezentat Argentina la Festivalul Cerbul de Aur în 2004, clasându-se pe locul 3. Între 2005 și 2009 a lansat patru albume de mare succes. Voi reveni mai în detaliu cu mesajele deosebite ale cântecelor ei. A fost o premieră absolută tangoul la Târgu-Mureș. Filarmonica, orchestra și, evident, finanțatorul lor, Consiliul Județean, merită din nou laude! Deci, pentru a mai găsi bilete, îndemnul directorului Filarmonicii este să vă grăbiți, pentru ediția de Mărțișor, chiar pe 1 Martie, în special domnii, pentru a le face această mare bucurie doamnelor și domnișoarelor! Analia Selis e convinsă că deja din primele zile va fi din nou sold-out concertul, cu toate biletele vândute. Eu chiar m-am bucurat că am găsit loc, nu speram!

Imagine din concertul Analiei Selis, de joi seara, de la Palatul Culturii

 

Lasă un comentariu